The Hunger Games – The Ballad of Songbirds & Snakes (2023) – trailer – de mâine la cinema

Francizei Jocurile Foamei/ The Hunger Games i se adaugă un nou film, Balada șerpilor și a păsărilor cântătoare, care intră în cinematografele din România mâine, pe 17 noiembrie.

Un prequel, Balada Șerpilor și a păsărilor cântătoare examinează trecutul Panemului și dezvăluie istoria la care se face referire în filmele anterioare, prin ochii unui Coriolanus Snow foarte tânăr.

Al cincilea film din franciza este regizat de Francis Lawrence, avându-i în rolurile principale pe Rachel Zegler, Tom Blyth, Hunter Schafer, Viola Davis și Peter Dinklage. Filmul e bine jucat, dar cel mai mult ne-a plăcut rolul lui Jason Schwartzmann. 🙂

Poți vedea acest film și fără să fi văzut celelalte filme, dar, pentru context, franciza prezintă o societate distopică în care tinerii din națiunea fictivă Panem erau răpiți de lângă familiile lor pentru a participa la un joc pe viață și pe moarte, difuzat la televiziune, sub forma unui reality-show, numit Jocurile foamei.

Sinopsis

Cu mulți ani înainte sa devină președintele tiran al Panemului, Coriolanus Snow, un tânăr de doar 18 ani, ultima speranță a unei familii cândva puternice, dar acum căzute în dizgrație, acceptă fără prea mare tragere de inimă să fie mentorul unei tinere pe care să o pregătească pentru cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei.

Uimit de prezența de spirit a tinerei și de succesul ei la public, Snow se îndrăgostește de ea, ceea ce precede transformarea lui dintr-un tânăr ambițios într-un tiran care ajunge sa conducă Panemul cu mână de fier.  În timpul jocurilor, Snow nu rateaza oportunitatea de a schimba soarta amândurora. Astfel, Snow face echipă cu Lucy Gray pentru a întoarce șansele în favoarea lor. Recurgând la instinct atât la bine, cât și la rău, Snow pornește într-o cursă contra cronometru pentru a supraviețui și a dezvălui dacă va deveni în cele din urmă o pasăre cântătoare… sau un șarpe. Filmul explorează dualitatea spiritului – pasăre cântătoare și șarpe – din noi toți. Suntem lumină și întuneric, bine și rău, bucurie și tristețe.

Julia – sezonul 2 – trailer – de azi pe streaming

Un serial plin de viață și relaxant în care se face anatomia primului show TV de gătit din istoria televiziunii. Julia este Julia Child, o americancă plimbată prin Franța, unde a descoperit deliciile bucătăriei franțuzești. E o tipă trecută de prima tinerețe, cu o voce ciudată, înaltă și solidă, dar care reușește să treacă testul ecranului și să creeze primul show de gătit.

Noi am urmărit primul sezon “pe nemestecate”, ca să zicem așa. Pentru gurmanzi, fiecare episod a avut ca titlu numele unui fel de mâncare în jurul căruia gravitează întâmplările din cele 45-50 minute ale episodului: Omelette, Coq au Vin, Boeuf Bourguignon etc. 🙂

Sezonul al 2-lea e la fel de delicios și distractiv, în plus cu multe imagini din Franța. 🙂 Îl puteți vedea începând cu 16 noiembrie, pe HBO.

Casa germană / The Interpreter of Silence (2023) – trailer – pe streaming de azi

Un mini-serial de la care nu știam la ce să ne așteptăm. Dar a intrat azi, 15 noiembrie 2023, pe streaming și ne-a convins. E foarte bine făcut: dialoguri, interioare, interpretările actorilor. Merită încercat, mai ales că sunt disponibile toate episoadele. Dacă vă prinde, aveți ce vedea în seara asta. 🙂 În total sunt 5 episoade cu o durată de vizionare totală (adică inclusiv generice de început și final) de 5h 55 minute.

În 1963, Eva Bruhns este o tânără care lucrează ca traducătoare din poloneză în germană în Frankfurt. Ea locuiește cu părinții ei, care gestionează restaurantul Deutsches Haus/Casa germană, și este pe cale să se logodească cu un moștenitor bogat al unei companii de vânzări prin poștă.

Dar Eva primește o cerere de ultim moment, pentru a fi interpretă la tribunal. În oraș se pregătește primul proces de la Auschwitz al unor foști ofițeri SS. Eva nu a auzit niciodată de Auschwitz, dar ceva o determină să accepte slujba, în ciuda dezaprobării familiei și a logodnicului.

Serialul are două titluri, atât German House, cât și The Interpreter of Silence. 🙂

Îl găsești pe Disney+.

A Murder at The End of The World (2023) – trailer – de mâine pe streaming

Un serial nou în care îl vom putea revedea, în sfârșit, pe Clive Owen, dar personajul principal e jucat de Emma Corrin – o știi din The Crown, unde a interpretat-o pe Lady Diana, dar și din Amantul Doamnei Chatterley, ambele pe NETFLIX.

Crimă la capătul Pământului e un serial polițist cu un nou tip de investigator la cârmă – o detectivă amatoare din generația Z pe nume Darby Hart (Emma Corrin). Darby, alături de alți invitați, se află într-un loc izolat și cu vreme extremă, invitată de un miliardar singuratic. Când unul dintre invitați e găsit mort, Darby trebuie să-și folosească toate abilitățile ca să dovedească că a fost o crimă, înainte ca altcineva să moară.

Crimă la capătul Pământului intră pe Disney+ pe 14 noiembrie 2023.

The Marvels (2023) – trailer

The Marvels este continuarea fenomenului de box office din 2019 Captain Marvel (cu încasări totale de 1,1 miliarde USD), primul film Marvel cu un personaj feminin în centru.

În The Marvels, Carol Danvers, alias Captain Marvel, trebuie să restabilizeze un univers intrat în entropie. Când îndatoririle ei o trimit într-o gaură de vierme anormală, puterile ei se încurcă cu cele ale unei alte supereroine, Kamala Khan, și cu cele ale nepoatei înstrăinate, acum astronautul Monica Rambeau.

The Marvels îi are în rolurile cheie pe Brie Larson, Teyonah Parris (Mad Men, Dear White People), Zawe Ashton (Nocturnal Animals) și Samuel L. Jackson.

Intră în cinematografele din România în data de 10 noiembrie, fiind disponibil în formatele IMAX, IMAX 3D, 4DX, Dolby Atmos, 3D și 2D.

Faraway Downs (2023) – trailer – în curând pe streaming

În timpul pandemiei, când mulți dintre noi am văruit apartamentele, ne-am mutat la țară sau am gătit intens, regizorul Baz Luhrmann (Elvis, Moulin Rouge!, The Great Gatsby) era chinuit încă de eșecul filmului său Australia, cu Nicole Kidman și Hugh Jackman în rolurile principale.

Așa că, neavând ceva mai interesant de făcut, a stat în propriul garaj și a trecut prin peste 600.000m de material filmat pentru Australia, transformându-le într-un miniserial în 6 părți.

Serialul, pe nume Faraway Downs, va avea premiera pe 26 noiembrie 2023, pe Disney+, inclusiv în România.

BlackBerry (2023) – trailer

Una dintre cele mai haioase comedii ale anului care s-a pierdut în zecile de filme lansate, neavând un buget serios de promovare, a fost transformată într-un serial. 🙂 E o modă acum, dacă ne gândim și la filmul lui Baz Luhrmann, Australia, cu Nicole Kidman și Hugh Jackman, care, la fel, nu prea a marcat la box-office și a fost transformat de regizor într-un serial (apare pe 26 noiembrie pe Disney+). 🙂

Revenind, am râs în hohote în mai multe rafale la BlackBerry, o comedie biografică, cu accente dramatice, despre povestea creșterii și decăderii telefonului BlackBerry. Discrepanța dintre lumea relaxată a inginerilor și IT-iștilor și lumea corporatistă fără mamă și fară tată 😀 în care vrea să ducă antreprenorul Lazaridis firma BlackBerry n-are cum să nu provoace râsete. 🙂

Incredibil de bine jucat, spumos în dialoguri până pe culmile absurdului, BlackBerry ar fi fost must-see dacă venea și la noi în cinematografe. Dar sperăm să devină disponibil serialul, care include multe scene care nu sunt în film.

Miniserialul va avea 3 părți și are premiera azi în State, pe postul CBC, iar pe streaming intră pe 13 noiembrie, pe AMC. În România, cel mai probabil îl vom vedea pe HBO.

Între timp, regizorul Matt Johnson, care și joacă al treilea cel mai important personaj al filmului, dar cel mai flamboaiant, filmează un nou film, în timp ce face pentru filmul BlackBerry campanie de PR pentru Oscaruri. 🙂

BlackBerry se bazează pe cartea Losing the Signal: The Untold Story Behind the Extraordinary Rise and Spectacular Fall of BlackBerry.

The Promised Land (2023) – trailer

The Promised Land este o dramă istorică scandinavă cu Mads Mikkelsen în rolul principal. Bazat pe cartea Căpitanul și Ann Barbara, de Ida Jessen, The Promised Land, co-producția daneză, germană și suedeză, îl are în centru pe un un soldat sărac, Ludvig Kahlen care-și face un dușman puternic.

Ludvig (Mads Mikkelsen) încearcă să se stabilească, în numele regelui, în anul 1775, într-o zonă neagricolă și neprietenoasă climatic. Dar nu clima și natura îi sunt cei mai mari dușmani, ci aristocratul ținutului, care consideră că el este proprietarul de drept, nu regele. Trailerul are aerul unei epopei medievale, ne place. 🙂

The Promised Land s-a aflat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția a intrat în cinematografele daneze pe 5 octombrie 2023. În cinematografele din România îl vom putea vedea începând cu 14 iunie 2024.

Daliland (2023) – trailer – cu Ben Kingsley – pe streaming

O dramă biografică, cu Sir Ben Kingsley în rolul celebrului Salvador Dali. În film joacă și Ezra Miller, Barbara Sukowa și Suki Waterhouse.

Filmul se concentrează pe ultimii ani din căsnicia stranie și fascinantă dintre Salvador Dali și Gala (jucată de Barbara Sukowa), muza și obsesia lui. Povestea este spusă din perspectiva unui tânăr asistent de galerie, care îl ajută pe Dali să se pregătească pentru o nouă expoziție la New York.

Premiera mondială în cinematografe a avut loc pe 9 iunie 2023, fără să fie distribuit în România. Dar va intra pe streaming vineri, 3 noiembrie 2023, pe HBO Max.

Indiana Jones and the Dial of Destiny (2023) – Trailer – în curând pe streaming

În cel de al cincilea film al seriei, lui Harrison Ford i se alătură în distribuție Antonio Banderas, Mads Mikkelsen, Phoebe Waller-Bridge și Toby Jones.  Filmul trebuia să fie regizat de Steven Spielberg, la fel ca și celelalte producții Indiana Jones, dar a rămas în final doar producător.

Premiera a avut loc pe 30 iunie 2023, inclusiv în România, și va intra pe streaming pe 15 decembrie 2023, pe Disney+.

Ultimele articole