SISU (2023) – trailer – intră vineri pe streaming

Dacă te-a supărat foarte tare cineva în trafic sau la birou sau în orice alt aspect al vieții, vezi Sisu și îți trece. 😀 Este un film de acțiune violent și răzbunător, cu efect catharctic. 🙂 Iar dacă îți plac filmele lui Tarantino, precum Kill Bill, ai un motiv în plus să vezi Sisu, pentru că abordează violența din același unghi ca Tarantino.

Sisu nu încearcă să rescrie istoria, precum regizorul american în filme ca Inglourious Basterds sau Once upon a time in Hollywood, ci doar să ne ofere un film distractiv și gore, ceea ce reușește.

În ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, un căutător de aur solitar se intersectează cu naziștii aflați în retragere, undeva în nordul Finlandei. Când naziștii îi fură aurul, descoperă repede că tocmai s-au încurcat cu cine nu trebuia.

Deși nu există o traducere a cuvântului finlandez “sisu”, acest fost comando legendar ne va demonstra ce înseamnă sisu: un nivel inimaginabil de curaj și determinare.

SISU a intrat în cinematografele românești din 26 mai 2023. Pe 26 ianuarie 2024 intră pe HBO Max.

 

The Kill Room (2023) – trailer – de azi pe streaming

Un thriller cu Uma Thurman și Samuel L. Jackson în rolurile principale, ca-n vremurile bune – Pulp Fiction, dar în loc de John Travolta sau Bruce Willis îl avem pe Joe Magnaniello (îl știi din seria de filme Magic Mike).

Acțiunea o are în centru pe proprietara unei galerii de artă (Uma Thurman), care ajunge să colaboreze cu niște mafioți, pentru a fenta Fiscul american. 🙂

The Kill Room a avut premiera mondială la sfârșitul lunii septembrie. În România, nu a fost distribuit în cinematografe. Dar a avut premiera astăzi, pe HBO Max.

Nu-ți port pică! – trailer film cu Jennifer Lawrence – pe streaming

Nu-ți port pică! / No hard feelings este o comedie cu Jennifer Lawrence în rolul principal, dar și producător.

Acțiunea are loc undeva în statul New York, într-un oraș pe nume Montauk. Maddie (Jennifer Lawrence) se confruntă cu falimentul personal și este disperată să facă bani cât mai repede. Așa că acceptă un anunț de pe Craiglist de la doi părinți care se tem că fiul lor este prea retras. 🙂 Așa că Jennifer Lawrence acceptă să fie “prietena” lui.

Sony a câștigat drepturile pentru distribuirea filmului într-o licitație foarte competitivă, la care au participat și Netflix, Apple, Universal Pictures.

No hard feelings a avut premiera pe 23 iunie 2023, inclusiv în România. Și acum, la începutul lui 2024, a intrat pe HBO Max.

Drive-Away Dolls (2024) – trailer

Ethan Coen, de la care avem The Ballad of Buster Scruggs, Hail, Caesar!, True Grit, Burn after reading, No country for old men și multe alte super filme, ne-a pregătit o nouă producție dramă comedică, specialitatea Fraților Coen, în care își dau întâlnire actori în vogă, precum Margaret Qualley, Pedro Pascal, Matt Damon, Beanie Feldstein.

Așteptăm Drive-Away Dolls cu sufletul la gură, pentru că n-am mai văzut nimic de la Frații Coen de 5 ani, de la The Ballad of Buster Scruggs…

După mai multe amânări, din cauza grevei actorilor, filmul va avea premiera mondială pe 23 februarie 2024. În România, nu a fost încă preluat de niciun distribuitor de film.

Challengers (2024) – trailer

Noul film al lui Luca Guadagnino, cunoscut pentru filmele lui de dragoste nonconformiste Call me by your name, I am love, Bones and all, A bigger splash, a tot fost amânat din cauza grevei actorilor.

Filmul îi are în rolurile principale pe Zendaya, Josh O’Connor și Mike Faist și se anunță cel mai american film al lui Guadagnino. Tot un film care are seducția și dragostea în prim plan, la fel ca filmele lui de până acum, dar cu accent mai degrabă pe distracție / entertainment cinematografic – cel puțin asta se anunță din trailer. Challengers este despre un triunghi amoros, care o are în centru pe Zendaya, în rolul unei jucătoare de tenis câștigătoare de Grand Slam-uri.

Iată că are o nouă dată de lansare, de data aceasta bătută în cuie, pare că nimic nu mai stă în calea lansării. Vine și în cinematografele din România, în aceeași zi în care intră în cinematografele din întreaga lume, 26 aprilie 2024.

Infinity Pool (2023) -Alexander Skarsgaard -trailer- de azi pe streaming

Infinity Pool, cu Alexander Skarsgaard, se anunță o nebunie de film. Un cuplu pleacă într-o vacanță all inclusive, pe o insulă izolată, dar este absorbit în hedonismul violent și suprarealist al locului. 😃

Intră pe 27 noiembrie 2023 pe SkyShowtime.

Slow Horses (2023) — trailer sezonul al 3-lea

Super dialog, de multe ori haios, super bine jucat, cu un Gary Oldman în rolul principal de zile mari. Povestea e foarte bine legată, dar rezolvarea misterului lasă un pic de dorit de pe la episodul 5 încolo 🙂

Slow Horses e un serial britanic de spionaj de tip thriller, bazat pe  seria de romane Slough House de Mick Herron. Serialul a avut premiera pe Apple TV+ în aprilie 2022, iar sezonul doi s-a lansat în decembrie 2022. Serialul a fost rapid reînnoit de Apple pentru al treilea și al patrulea sezon, pe modelul să batem fierul cât e cald. Așa că pe 29 noiembrie 2023 apare deja al treilea sezon.

O vei putea vedea și pe Kristin Scott Thomas într-un rol secundar important.

Daliland (2023) – trailer – cu Ben Kingsley – pe streaming

O dramă biografică, cu Sir Ben Kingsley în rolul celebrului Salvador Dali. În film joacă și Ezra Miller, Barbara Sukowa și Suki Waterhouse.

Filmul se concentrează pe ultimii ani din căsnicia stranie și fascinantă dintre Salvador Dali și Gala (jucată de Barbara Sukowa), muza și obsesia lui. Povestea este spusă din perspectiva unui tânăr asistent de galerie, care îl ajută pe Dali să se pregătească pentru o nouă expoziție la New York.

Premiera mondială în cinematografe a avut loc pe 9 iunie 2023, fără să fie distribuit în România. Dar va intra pe streaming vineri, 3 noiembrie 2023, pe HBO Max.

Indiana Jones and the Dial of Destiny (2023) – Trailer – în curând pe streaming

În cel de al cincilea film al seriei, lui Harrison Ford i se alătură în distribuție Antonio Banderas, Mads Mikkelsen, Phoebe Waller-Bridge și Toby Jones.  Filmul trebuia să fie regizat de Steven Spielberg, la fel ca și celelalte producții Indiana Jones, dar a rămas în final doar producător.

Premiera a avut loc pe 30 iunie 2023, inclusiv în România, și va intra pe streaming pe 15 decembrie 2023, pe Disney+.

Exorcistul Papei (2023) – cu Russell Crowe – trailer

Inspirat din fapte reale, The Pope’s Exorcist / Exorcistul Papei spune povestea preotului Gabriele Amorth, jucat de Russell Crowe. Gabriele Amorth investighează cazul unui băiat posedat, dar ajunge să descopere o conspirație pe care Vaticanul a ținut-o ascunsă timp de sute de ani. Russell Crowe e foooarte bun și haios, merită văzut!

The Pope’s Exorcist a intrat în cinematografele din România pe 7 aprilie 2023, iar pe 22 octombrie intră pe streaming, pe HBO Max.

Ultimele articole