Les Films de Cannes a Bucarest 2019 – 4 filme cu mesaje puternice

0
758

Între 18 şi 27 octombrie 2019, în cadrul festivalului Les Films de Cannes a Bucarest vei putea vedea cele mai bune pelicule ale anului. Majoritatea reflectă o imagine răvăşitoare a umanităţii, invitându-ne la reflecţii asupra naturii umane.

The Traitor

Unul dintre simbolurile cinematografiei italiene, Marco Bellochio te poartă în Sicilia anilor ’80, în care a început un război împotriva mafiei. The Traitor este inspirat din viaţa unui mafiot care decide să colaboreze cu autorităţile. Decizia lui de a-l contacta pe judecătorul Giovanni Falcone va schimba raportul de forţe în lupta împotriva mafiei.


LYTE video

 

Young Ahmed

Fraţii Dardenne au revenit cu un film despre capcanele radicalizării în rândul adolescenţilor. Protagonistul filmului Young Ahmed este prins între dorinţa de a fi un adolescent liber şi atracţia faţă de învăţăturile unui cleric fanatic.


LYTE video

 

Sorry We Missed You

Ken Loach este apreciat datorită interesului pentru categoriile sociale vulnerabile. Sorry We Missed You face parte din galeria filmelor care expun chipul necosmetizat al Occidentului civilizat. Vei urmări povestea unei familii britanice ameninţate de criza financiară. Capul familiei va încerca să găsească nişte soluţii pentru a-i readuce pe ai săi pe linia de plutire.


LYTE video

 

Roubaix, une lumiere

Un film răvăşitor ne propune şi Arnaud Desplechin. Rubaix, une lumiere este inspirat dintr-un caz real. Scenariul are la bază anchetarea unor tinere acuzate de moartea unei femei de vârsta a treia. Filmul reflectă viaţa din zonele mărginaşe ale oraşelor europene.


LYTE video

 

 

SHARE
Articolul precedent30 citate de dimineata la cafea, ca să ai o zi reușită
Următorul articolTipurile de lacuri de unghii de la A la Z
mm
Pragmatica la ora 9, visatoare dupa 6. Ma infrupt cu lacomie din carti si ador sa vad un film la cinemateca. Imi place sa calatoresc prin ochii mintii, in timpul unui festival de film sau bucurandu-ma de o carte. Nu as putea trai fara arta, ceai sau filme. O zi in care sa nu povestesc despre o carte sau despre un film bun e una pierduta.