Când se lansează filmul calificării României la EURO 2024?

0

Filmul “În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” va fi lansat în cinematografele din România pe data de 17 mai. Acesta este regizat de Remus Achim și le va oferi suporterilor posibilitatea să intre în vestiarul echipei naționale pentru a urmări momente cheie din cursa de calificare la EURO 2024.

Trailerul publicat deja ni-l arată pe selecționerul Edward Iordănescu în timp ce ține discursuri motivaționale înaintea meciurilor cheie din această campanie. Au fost câteva meciuri extraordinare făcute de echipa noastră, în special pe finalul campaniei de calificare. Iar discursurile lui Iordănescu au contribuit și ele la calificare.

Acum, “tricolorii” sunt prezenți în Grupa E, unde le vor avea adversare pe Belgia, Slovacia și Ucraina. Ținând cont de parcursul bun din preliminarii, în care am câștigat o grupă din care a făcut parte și Elveția, echipa noastră se află într-o poziție bună să obțină cel puțin prezența în optimi. Și nu o spunem doar din patriotism, pentru că acest lucru reiese și din cotele disponibile la pariuri EURO 2024.

Belgia este mare favorită în grupă, așa că bătălia pentru locul 2 se va da cel mai probabil între România și Ucraina. Să nu uităm că ne putem califica chiar și de pe poziția a 3-a. Primele două clasate și cele mai bune patru ocupante ale locurilor trei din fiecare grupă obțin calificarea în optimi.


LYTE video

Până la momentele spectaculoase pe care le vom vedea la EURO, fanii își pot face “încălzirea” cu filmul acestei calificări, ce va ajunge în cinematografe începând cu 17 mai.

Conform informațiilor făcute publice de FRF, în acest film vor fi redate elemente din viața intimă a echipei naționale. Va fi o premieră, deoarece activitatea jucătorilor nu a fost niciodată redată publicului în acest fel. În același timp, în film vor putea fi urmărite interviuri exclusive cu jucătorii, selecționerul Edward Iordănescu, dar și cu alți oameni din staff.

Ce spune regizorul Remus Achim

Regizorul Remus Achim a afirmat că își dorește ca prin acest film să îi aducă pe suporterii echipei naționale mai aproape de vestiarul “tricolorilor”. În plus, el a promis surprize pentru cei care vor veni în cinematografe.

„Am dorit să aducem românii mai aproape de echipa lor de suflet și să le oferim această experiență extraordinară alături de jucătorii lor. Filmul va deschide ușile vestiarului echipei naționale și va arăta publicului cum s-a trăit din interior această calificare și cât de mult s-a muncit pentru a ajunge la EURO. Este un proiect la care lucrăm cu pasiune și dedicare, iar rezultatul va fi un film ce va stârni emoții și cred că va reaprinde sentimentul de mândrie națională. Sunt foarte bucuros că am ocazia să spun această poveste. Și, deși este una cu final cunoscut, publicul va avea parte de multe surprize și va trăi totul la intensitate maximă”, a declarat Remus Achim.

În vârstă de 41 de ani, Remus Achim are o experiență de 20 de ani în producție video și conținut digital. Cea mai bună parte a carierei și-a petrecut-o la Pro TV, unde a fost implicat în proiecte ca Știrile Pro TV, România, te iubesc și După 20 de ani. El a absolvit New York Film Academy și se află la al treilea film documentar. Celelalte două, „Loredana – Never Ending Story” și „Burning Picasso”, au putut fi văzute la numeroase festivaluri de film.


LYTE video

Detalii despre producție

La acest film au contribuit 7 specialiști video, 3 editori video, 4 documentariști și specialiști în comunicare, 2 coordonatori pentru sonorizare și 2 scenariști și alți 2 oameni pentru coloristica producției.

În total au fost 1.000 de minute filmate la cele 10 meciuri din preliminariile pentru Campionatul European, 100 de ore de filmări din culisele tricolorilor, iar totalul este de 160 de ore. În plus, filmările au fost realizate în 8 țări de pe două continente. Din informațiile disponibile, fanii vor avea ocazia să vadă 22 de interviuri speciale.

EURO 2024 are loc în Germania, între 14 iunie și 14 iulie. Echipa noastră face parte din Grupa E și va avea următorul program:

  • 17 iunie, ora 16:00: ROMÂNIA – Ucraina (Allianz Arena, München)
  • 22 iunie, ora 22:00: Belgia – ROMÂNIA (Rhein Energie, Koln)
  • 26 iunie, ora 19:00: Slovacia – ROMÂNIA (Waldstadion, Frankfurt)

La precedenta apariție, la EURO 2016, echipa noastră a fost eliminată în faza grupelor, după ce a pierdut meciul decisiv cu Albania.

Sursa foto peakpx.com

Filme de actiune de neratat – antrenante și distractive

Filme de actiune, cu urmăriri, împușcături, lupte și, eventual, explozii care sunt distractive și antrenante. Pe toate le găsești pe Netflix, HBO, Disney+ etc. De asemenea, am încercat să includem filme de acțiune cât mai noi.

1. Road House (2024) – din 21 martie pe Prime Video

Road house filme noi_

Filmul îl are în rolul principal pe Jake Gyllenhaal în postura unui fost luptător cu probleme să-și asigure traiul zilnic. După ce proprietarul unei cârciumi din Florida îl tocmește ca paznic, personajul lui Gyllenhaal intră într-un război cu huligani și un dezvoltator hotărât să construiască un complex de lux pentru “bogătașii cretini.”

Road House este un remake al filmului cu același nume din 1989, produs de Amazon MGM Studios. Filmul din 1989 a avut încasări modeste de 30 de milioane de dolari, în comparație cu un buget de 15 milioane de dolari, dar a devenit între timp un film cult și unul dintre cele mai iubite roluri ale lui Patrick Swayze. Vezi trailerul Road House (2024).

2. Role Play (2024) – pe Prime Videokaley-cuoco-lives-double-life-as-assasin-in-role-play-trailer-04

Un thriller de acțiune cu accente comedice, Role Play este povestea unui cuplu în care sunt dezvăluite secrete incredibile. În rolul principal joacă Kaley Cuoco (The Big Bang Theory, The Flight Attendant) și Bill Nighy. Vezi aici trailerul Role Play / Rolul.

3. Sisu (2023) – din ianuarie 2024, pe HBO Max

Sisu filme noi

Dacă te-a supărat foarte tare cineva în trafic sau la birou sau în orice alt aspect al vieții, vezi Sisu și îți trece. 😀 Este un film de acțiune violent și răzbunător, cu efect catharctic. 🙂 Iar dacă îți plac filmele lui Tarantino, precum Kill Bill, ai un motiv în plus să vezi Sisu, pentru că abordează violența din același unghi ca Tarantino.

Sisu nu încearcă să rescrie istoria ci, la fel ca regizorul american în filme ca Inglourious Basterds sau Once upon a time in Hollywood, încearcă să ne ofere un film distractiv și gore, ceea ce reușește.

În ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, un căutător de aur solitar se intersectează cu naziștii aflați în retragere, undeva în nordul Finlandei. Când naziștii îi fură aurul, descoperă repede că tocmai s-au încurcat cu cine nu trebuia.

Deși nu există o traducere a cuvântului finlandez “sisu”, acest fost comando legendar ne va demonstra ce înseamnă sisu: un nivel inimaginabil de curaj și determinare.

4. The Killer (2023) – din noiembrie 2023 pe Netflixthe killer film netflix 2023

The Killer este pentru noi cel mai bun film lansat de NETFLIX anul trecut. Regizat de David Fincher, The Killer e o piesă de cameră, nu simfonică, lucrată în filigran, care joacă totul pe cartea intimității cu privitorul. De aceea îți oferă plăceri cinematografice mai subtile.

Michael Fassbender joacă rolul unui criminal în serie, care începe să își pună probleme legate de moralitate… deși clienții săi continuă să aibă nevoie de serviciile lui. Pe Fassbender nu l-am mai văzut de multișor într-un film, dar cu siguranță vi-l amintiți din 12 Years a Slave, Steve Jobs, Macbeth, Inglorious Basterds, Jane Eyre, A Dangerous Method și multe alte titluri.

5. The Covenant (2023) – pe Prime Video

the covenant filme noiUnul dintre cele mai bune filme de acțiune din ultimii 2 ani. Este unul dintre cele mai bune filme pe care le-am primit în ultimii ani de la Guy Ritchie, cel care a regizat Snatch, Lock, Stock and Two Smoking Barrels și seria de filme Sherlock Holmes. The Covenant este un thriller de acțiune co-scris, co-produs și regizat de Guy Ritchie cu Jake Gyllenhaal în rolul principal.

În războiul din Afganistan, sergentul american John Kinley (Jake Gyllenhaal) îl recrutează ca interpret pe Ahmed (jucat de Dar Salim, pe care îl poți vedea într-un alt thriller bun, pe NetflixLoving Adults). Prinși într-o ambuscadă, Kinley e salvat de Ahmed. Când Ahmed are la rându-i nevoie de ajutor, John Kinley se întoarce în Afganistan să-și ajute prietenul “pe persoană fizică”. Vezi aici trailerul The Covenant.

6. Damsel (2024) – film Netflix


damsel-netflix-

Un film de acțiune și fantezie cu Millie Bobby Brown, din Stranger Things, în rolul principal.

Căsătoria unei tinere cu un prinț fermecător se transformă într-o luptă aprigă pentru supraviețuire atunci când este trimisă ca ofrandă unui dragon care scuipă foc.

7. Aquaman și Regatul Pierdut (2023) – pe HBO Max

aquaman-2-filme de acțiune

Continuăm lista cu filme de acțiune cu Jason Momoa, care — alături de Patrick Wilson și Nicole Kidman— revine în continuarea celui mai de succes film DC din toate timpurile: „Aquaman și Regatul Pierdut”.

Nereușind să-l învingă pe Aquaman prima dată, Black Manta, condus de dorința de a răzbuna moartea tatălui său, nu se va opri până nu îl doboară pe Aquaman o dată pentru totdeauna.

65 (2023) –  pe HBO Max

65 filme de acțiune

Thriller-ul SF de acțiune cu Adam Driver, Ariana Greenblatt și Chloe Coleman, 65, este scris de scenariștii A Quiet Place. După ce a făcut turul cinematografelor în primăvară, iată că intră acum și pe streaming. Vezi aici trailerul 65.

După un accident catastrofal pe o planetă necunoscută, pilotul Mills (Adam Driver) descoperă că este de fapt eșuat pe Pământ…acum 65 de milioane de ani. Mills
și singurul alt supraviețuitor, Koa (Ariana Greenblatt), trebuie să-și croiască drum printre creaturi preistorice într-o luptă pentru supraviețuire.

9. The Flash (2023) – pe HBO Max

the flash filme de acțiuneÎn „The Flash”, blockbusterul în care cel mai rapid supererou din universul DC Comics, Flash (Ezra Miller) își folosește superputerile pentru a schimba trecutul. În încercarea sa de a-și salva familia, Flash schimbă trecutul, dar afectează și viitorul.

The Flash e bine jucat, distractiv și are multe scene de acțiune, iar dacă ești fan Batman, vei avea parte de un regal. Pentru că Flash călătorește în trecut, se va întâlni cu mai mulți dintre actorii care l-au jucat pe Batman: Michael Keaton, George Clooney, Ben Affleck. Foarte cool 😀 Vezi aici trailerul The Flash.


10. AKA (2023) – pe Netflixaka filme noi netflix

Un film franțuzesc, mai clar spus AKA este un thriller de acțiune – poți vedea aici trailerul AKAPrincipiile morale ale unui agent special sunt puse la încercare când trebuie să se infiltreze într-un grup mafiot și se apropie în mod neașteptat de fiul șefului.

11. Everything Everywhere All at Once – 7 Oscaruri 2023 – pe Netflix

everything everywhere all at once nominalizări premii oscar 2023

Everything Everywhere All at Once, un film SF de aventură, a condus Oscarurile din 2023 cu 11 nominalizări, dar și la premiile câștigate: cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță, cel mai bun actor în rol secundar, cea mai bună actriță în rol secundar, pentru Jamie Lee Curtis, cel mai bun scenariu și cel mai bun montaj.

Filmul i-a încântat pe mulți, pe la fel de mulți i-a dezamăgit, dar cu siguranță n-a lăsat pe nimeni indiferent. Dacă vrei să-ți faci singur(ă) o părere despre el, Everything Everywhere All at Once este pe Netflix.

12. The Adam Project (2022) – disponibil pe Netflix

the adam project filme netflix 2022Mulți dintre noi îl îndrăgesc pe Ryan Reynolds pentru că nu se ia mai niciodată în serios. După succesul de public Red Notice tot de pe Netflix, Ryan Reynolds joacă alături de Zoe Saldana și Jennifer Garner în filmul de acțiune și aventură SF The Adam Project.

Un călător în timp (Ryan Reynolds) face echipă cu versiunea lui mai tânără și tatăl său pentru a se împăca cu propriul trecut, în timp ce salvează viitorul. 🙂 Cam complicat, dar Ryan Reynolds face scenariul să pară nu doar simplu de parcurs, ci și delicios de simpatic. Nouă ni s-a părut chiar mai amuzant decât în Red Notice. 😉

13. Below Zero (2021) – Netflix

Below-Zero-filme noi 2021Dacă vrei să vezi un thriller Netflix spaniol, combinat cu film de acțiune, Below Zero e o propunere bună pentru tine. Unde mai pui că e vorba și despre români în poveste (nu știu dacă ați observat dar mafioții români sunt la ordinea zilei în filmele și serialele spaniole din ultimii ani).


Un polițist (jucat excelent de Javier Gutierrez, pe care probabil l-ai mai văzut pe Netflix și în thrillerul The Motive/Autorul) însoțește un transport de deținuți periculoși în mijlocul nopții către o nouă închisoare. Transportul este deturnat violent de cineva care îl vrea pe unul dintre deținuți. Iar răsturnările de situație se țin lanț… Nu e o capodoperă, dar e un film de actiune de văzut la sfârșitul zilei, când vrei o experiență escapistă. 🙂

14. Kate (2021) – film de actiune cu mafia japoneză pe Netflix

Kate filme netflix noi

E un film de actiune cu o super femeie în rolul principal, în genul Atomic Bomb, dar ceva mai slab. Actrița principală, însă, Mary Elizabeth Winstead face o treabă excelentă. Așa că rezultă un film de acțiune care merită văzut seara după serviciu 🙂 Kate e asasin plătit, al cărei șef, interpretat de Woody Harrelson, îi încredințează misiunea uciderii unui șef al yakuza, mafia japoneză. Inutil de adăugat, acțiunea se desfășoară în Japonia 😉

15. Red Notice – film de acțiune și comedie polițistă Netflixred-notice-filme netflix 2021

După o luptă între cei mai mari distribuitori de film din State, Netflix a câștigat drepturile de distribuție pentru Red Notice. Ce este mai exact Red Notice? O comedie care combină genurile thriller și film polițist de acțiune, cu îndrăgitul Dwayne Johnson în rolul principal. I se alătură în distribuție Gal Gadot (cunoscută pentru Wonder Woman) și Ryan Reynolds. Dwayne Johnson este agentul FBI care se joacă de șoarecele și pisica cu cuplul de rău-făcători Gal Gadot – Ryan Reynolds.

16. Captain Phillips / Căpitanul Philips (2013) – HBO Max

captain philips filme motivationale

Un film de actiune inspirational în care se portretizează fapte reale, în care personaje din realitate depășesc adversități incredibile. În anul 2009, nava americană Maersk Alabama a fost atacată de pirații somalezi, iar căpitanul navei, Richard Phillips, a fost luat prizonier.

Căpitanul navei e jucat în film de nimeni altul decât Tom Hanks🙂 pentru că el e mereu favoritul regizorilor atunci când vine vorba de a juca personaje autentice și familiare. Și cu care noi privitorii putem relaționa ușor.

E un film motivațional și inspirațional în primul rând datorită calmului și sângelui rece pe care personajul reușește să și le păstreze în această situație de un risc maxim. Iar noi ca privitori e imposibil să nu ne lăsăm inspirați de un astfel de personaj uman, generos, luptător cu vorba bună.

17. Triple frontier / Tripla frontieră (2019) – Netflix


triple frontier filme de acțiuneE un film de acțiune bine dozat și realist. În rolurile principale joacă Ben Affleck, Oscar Isaac și Garrett Hedlund. Cu o poveste închegată și personaje bine conturate, Triple frontier este încercarea unor foști luptători din Armata Americană de a-și reface bugetul personal. 🙂 Cum? Prin pedepsirea unui șef de cartel columbian și prăduirea acestuia. În general nu prea îți pasă de soarta celor care împușcă și descind în forță în filmele de acțiune. Aici, tocmai pentru că ai văzut mizele personale din viețile personajelor principale, filmul câștigă în suspans.

18. Polar: Viforul morții (2019) – Netflix

Polar-filme de acțiuneE un thriller de acțiune cu super cool-ul Mads Mikkelsen în rolul principal. Mikkelsen e un asasin plătit care vrea să se retragă într-un sătuc uitat de lume… Doar că fix angajatorul lui îl vrea mort înainte de pensionare… Mads emană mister, cum altfel? Dar filmul nu e chiar la înălțimea talentului lui. Însă e o distracție bună pentru o seară acasă. Mai ales dacă ești fan Mads Mikkelsen. 🙂

Filme de acțiune cu femei în roluri de super dure

Femeile au început în ultimii ani să primească super roluri în filme de acțiune. Chiar mai originale și mai bune decât rolurile masculine. Asta și pentru că deși cu mai puțini mușchi, ele compensează cu alte talente în lupta cu cartelurile de droguri, spioni dubli și alți răufăcători. Așa că nu le ocoliți, pentru că sunt filme de acțiune care vă vor oferi experiențe cinematografice excelente.

19. Sicario (2015) – Netflix

sicario-filme de acțiuneE unul dintre acele puține filme de actiune super iubit de public, dar și de critică. Nominalizat la Premiile Oscar, dar și la festivalurile de film chiar mai pretențioase, de genul Festivalului de film de la Cannes, Sicario este un thriller de acțiune care te va ține cu pumnii încleștați de suspans până la final.

Agentul FBI Kate Macer, jucată de Emily Blunt, se alătură unei operațiuni complexe de eliminare a unui lider din lumea drogurilor mexicane. Acțiunile pe care le întreprind membrii operațiunii par suspect de la limita legii. Dar se pare că pentru a destabiliza un mare traficant de droguri nu poți merge doar pe linia dreaptă… Fiți pregătiți pentru super multă acțiune de mare calitate, dar și pentru multă violență! Nu putea fi altfel, dacă vă gândiți că traficanții mexicani sunt unii dintre cei mai nemiloși din întreaga lume. Și se folosesc de violență pentru a controla populația.

20. Wonder Woman (2017) – HBO Max și Netflix

Nu suntem cei mai mari fani ai filmelor cu super eroi, dar Wonder Woman e super distractiv! E un film de acțiune palpitant, cu super scene de acțiune, lăudate de public și de critici, deopotrivă. Dar la care se adaugă inteligența emoțională și carisma extraordinară a femeilor din distribuție. Și mai ales ale actriței Gal Gadot, care o interpretează pe Femeia Fantastică. Pe Rotten Tomatoes este în topul celor mai bune 5 filme cu supereroi din toate timpurile. De fapt, nu prea pare film cu supereroi. 🙂 Ceea ce în universul nostru e un lucru bun 🙂 E un film în toată puterea cuvântului, cu personaje bine conturate, cu tensiuni și conflicte reale.

Comedii de acțiune

Când filmul e de acțiune dar e și comedie, ce gen este? Și câteodată vrei să vezi exact asta, vrei să vezi filme de acțiune care sunt haioase.

21. Venom (2018) – Netflix, Disney+, HBO Max

Un film cu multă acțiune, bătăi și confruntări, cu super-eroi, dar care să fie și ironic și simpatic? Da, există, și se numește Venom. Așa că dacă faci abstracție de faptul că o mare parte din ce vezi în film a fost creat pe calculator, filmul o să-ți ofere o distracție pe cinste.

Brock, jucat de Tom Hardy, e un jurnalist de investigații care vrea să expună practicile necurate ale unei corporații. Aceasta din urmă încearcă să controleze mai multe forme de viață extraterestră. Doar că, printr-un accident, Hardy ajunge gazdă pentru una dintre acestea (Venom). În încercările disperate de a scăpa de ea și de a se lupta în continuare cu corporația, apar tot felul de ipostaze care mai de care mai haioase, datorită modului în care Venom se manifestă în corpul lui Hardy.

Filme de acțiune în lumea arabă

Terorismul din lumea arabă e peste tot la televizor. E normal să fie prezent și în imaginarul de la Hollywood. Dar modul în care e tratat poate să difere destul de mult. De la super violentul și plin de suspans Zero Dark Thirty, la mai subtilele și nuanțatele Beirut sau Charlie Wilson’s War. Toate însă sunt filme de acțiune la fel de bune, diferă doar abordarea și ce vrei tu să vezi la momentul ăsta.

22. Beirut (2018) – Netflix

beirut filme de acțiuneDacă te inspiră misterul și exotismul lumii arabe și vrei să vezi un film de acțiune și thriller de calitate, atunci Beirut este perfect pentru tine. Deși un mare eșec de box-office, Beirut e unul din acele filme de acțiune care te face să-ți pese foarte mult pentru personaje și ce se întâmplă cu ele. Semn că sunt bine dezvoltate în poveste și nu sunt doar niște pachete de mușchi care trag cu pistolul și îi urmăresc pe răufăcători. Ca dovadă, Beirut a primit note mari din partea criticilor de film.

Skiles e un fost diplomat american, care după ce e victima unui atac terorist în care soția lui moare, eșuează complet. Devine alcoolic și deprimat și viața lui pare fără sens. Dar Skiles (jucat de Jon Hamm) e abordat pentru a ține o conferință în Liban… Se va implica Skiles? Căruia nu pare să-i pese nici de el, dar nici de soarta celorlalți?  Îl poți vedea pe Netflix, ca multe alte filme de acțiune recomandate în această listă.




Filme acțiune istorice și de război

Am inclus aici doar un film de acțiune la care nu te-ai gândi neapărat la o primă strigare, pentru că nu e cu împușcături și urmăriri.

23. Deepwater Horizon (2016) – Netflix

deepwater horizon filme de acțiune_

E unul din acele filme de acțiune care prezintă evenimentele unui dezastru care chiar s-a întâmplat în realitate. E vorba aici de una dintre cele mai mari catastrofe ecologice: explozia unei platforme petroliere care a condus la cea mai mare poluare cu petrol din istorie. Platforma gigantului British Petroleum din Golful Mexic ajunge să explodeze în urma unor greșeli umane în lanț.

Personajele principale, care muncesc pe platformă, Mike (Mark Wahlberg) și Jimmy (Kurt Russell), încearcă să salveze ce se mai poate și să minimizeze efectele dezastrului. Imaginile și tensiunea filmului te vor urmări și după ce vei termina de văzut Deepwater Horizon. Pe bună dreptate bine primit de critică, Deepwater Horizon a intrat deja într-un con de umbră, deși a fost lansat oarecum de curând, în 2016. Din păcate asta e soarta comună a multor filme de acțiune bune. Este oarecum blestemul acestui gen. Dacă multe alte genuri reușesc să se păstreze interesante pentru mai mult timp, cele mai multe filme de acțiune sunt uitate rapid. Chiar dacă sunt foarte reușite.

Filme de acțiune SF

Multe filme SF bune problematizează de fapt dileme ale umanității. Dar sunt și burdușite cu scene de acțiune super reușite. Așa că sunt și filme de acțiune în același timp. Iată mai jos câteva dintre preferatele noastre.

Sunt unele SF la care nu ne gândim la o primă strigare ca recomandări de filme de acțiune. Dar care sunt cât se poate de “de acțiune”, doar că genul SF ne e mult mai la îndemâna pentru a fi astfel catalogate. Am făcut alegerile de mai jos, pentru că nu voiam o listă în care să troneze clasicele genului de acțiune, de la seria Misiune Imposibilă, la filmele Die Hard. Pentru că pe acestea le știm și le-am văzut cu toții.

24. Blade Runner – Vânătorul de recompense – pe HBO Max

Blade Runner e unul dintre puținele filme de acțiune de o frumusețe vizuală incredibilă, care arată și azi, la mulți ani de la lansare, impresionant. Atât planeta noastră, un talmeș-balmeș întunecat și plin de neon, cât și planetele colonizate de oameni, neprietenoase, înecate în praf, dar cu peisaje deșertice copleșitoare. În acest context vizual, povestea este una de film SF noir, cu o femeie fatală despre care nu știm dacă este sau nu un androgin. Și un polițist, jucat de Harrison Ford, blazat, dar atins de drama pe care o trăiesc ființele umanoide create de om. Deși ale omului, nu au voie pe Pământ. Dacă riscă totuși evadarea pe planeta noastră, sunt vânate cu sânge rece.

E un clasic al filmelor de acțiune science-fiction, care, deși prost primit la momentul lansării, a ajuns să influențeze zeci de alte filme SF ulterior. Iar faptul că Blade Runner a adaptat un roman semnat de Philip K. Dick, l-a adus pe scriitor în prim-planul Hollywoodului. De aceea, avem alte producții SF foarte cunoscute și reușite bazate pe cărțile lui, precum Minority Report și Total Recall.

25. Avengers / Răzbunătorii – pe Disney+


The Avengers (Razbunatorii) este un blockbuster Marvel cu super eroi.  Captain America conduce “echipa” de superpersonaje din benzile desenate Marvel ecranizate în ultimii ani. Supereroii sunt Robert Downey Jr. (Iron Man), Chris Evans (Captain America). Mark Ruffalo (Hulk), Chris Hemsworth (Thor), Scarlett Johansson (Black Widow) si Jeremy Renner (Hawkeye).

In The Avengers, Nick Futy interpretat de Samuel L. Jackson, seful organizatiei de pace S.H.I.E.L.D., ii recruteaza pe Iron Man, the Hulk, Thor si Captain America pentru a-si uni puterile speciale in lupta cu fratele lui Thor, Loki (interpretat de Tom Hiddleston), hotarat sa distruga Planeta.

Filmul este scris (povestea si scenariul, plecand bineinteles de la personajele Marvel) si regizat de Joss Whedon, cunoscut pentru serialul cu vampiri Buffy.

The Avengers a primit din partea criticilor recenzii in general favorabile, oferind un entertainment de calitate si un escapism sofisticat. Printre altii, criticul The Hollywood Reporter spune: Whedon and his cohorts have managed to stir all the personalities and ingredients together so that the resulting dish, however familiar, is irresistibly tasty again.

Până acum are deja trei sequel-uri Avengers: Age of Ultron din 2015, Avengers: Infinity War din 2018 și Avengers: Endgame din 2019. Vezi trailerul Avengers.

26. Matrix – HBO Max

Îmbinând critica societăţii capitaliste cu concepte din filosofia budistă, The Matrix este unul dintre acele SF-uri pe care poţi să le vezi iar şi iar, mult timp după ce efectele speciale și scenele de acțiune care i-au adus faima au devenit clişee.

Dincolo de costumele negre, ochelarii de soare şi oamenii care se mişcă mai rapid decât gloanţele, se află o întreagă filosofie. The Matrix contestă însăşi realitatea pe care ne-am obişnuit să o considerăm palpabilă, exterioară nouă, amintindu-ne că realitatea înseamnă înainte de toate percepţie.

În The Matrix realitatea e o poveste ţesută de nişte maşini care s-au revoltat împotriva creatorilor lor, pe care acum îi cultivă pe post de baterii. Iar în spatele iluziei ultimii oameni îşi pun toate speranţele într-o profeţie. Dar realitatea este o înşiruire de iluzii, personajele trăind în burta unui peşte care a fost înghiţit de alt peşte şi apoi de altul…

27. Inception / Începutul (2010) – pe Netflix și HBO Max

In Inception problema centrală este definirea realităţii, ca și în Matrix, un alt clasic al filmelor de acțiune SF. Dar de această dată problema e o temă veche de când lumea: viața ca un vis. In filmul lui Christopher Nolan (The Prestige) oamenii pot intra unii în visele celorlalţi. Astfel, se coboară spre zonele mai profunde ale minţii visătorului, sărind din vis în vis. În universul din Inception, ca şi în Matrix, nu există limite. Oraşele sunt construite într-o clipă, iar legile fizicii pot fi sfidate fără niciun pericol.

Această lume este însă mai periculoasă decât cea reală. Pentru personajul principal, Cobb (Leonardo Di Caprio), visul devine o a doua realitate din care nu mai poate sau nu mai vrea să se trezească. Vezi trailerul Inception.

Filme de acțiune cu spioni

Filmele cu spioni cuprinde unele dintre cele mai misterioase și acaparante filme acțiune. De la mai noile Atomic Blonde, The last thing he wanted și The Man from U.N.C.L.E, până la Spy Game și filmele din seria James Bond.


28. Spy Game / Spioni de elită (2001) – pe SkyShowtime

spy game filme de acțiune

Ce poate merge prost chiar în ziua în care ieși la pensie? O să afli dacă vezi Spy Game. Și dacă ești spion 🙂

Vrei să încerci un film de acțiune cu spioni, care te va ține cu sufletul la gură? Spy Game e ceva mai vechi dar e incredibil de bun și merită văzut. Multe filme de acțiune mai vechi par făcute ieri. Și ăsta e și cazul Spy Game. Nu pare deloc îmbătrânit. Povestea e la fel de plină de suspans și scenele de acțiune sunt super fresh. Probabil pentru că pe atunci nu era absolut totul creat pe calculator 🙂 Filmele de azi probabil că vor arăta rău peste 10 ani, când tehnologia va fi mult mai avansată.

Spionul CIA Tom Bishop, jucat de Brad Pitt e încarcerat în  China după ce acționează pe cont propriu. Va risca CIA-ul să-l salveze și să se expună? Politic vorbind, cea mai bună alegere este să nu facă nimic, dar agentul Muir (jucat de Robert Redford), cel care i-a fost mentor și l-a recrutat, pare că încă se gândește să-l salveze, riscându-și întreaga carieră și banii de pensie…

Filme de acțiune și aventură

Nu poți să faci un film de aventură fără acțiune. Intră în definiția oricărei aventuri. Așa că o să vezi multe filme ale genului care își propun să fie în primul rând de aventură, dar ajung prin ricoșeu să fie și filme de acțiune de nota 10.

29. The Revenant – Legenda lui Hugh Glass (2015) – pe HBO Max și Netflix

the revenant cele mai bune filme acțiune netflix

Tot în peisajele sălbatice din Statele Unite se petrec și aventurile personajului principal din The Revenant. Cu multe scene memorabile, The Revenant este un adevărat film de aventură pe viață și pe moarte. Inspirat din fapte reale, acțiunea are loc în anul 1823 în America de Nord, iar în centrul ei se află Hugh Glass, interpretat de Leonardo DiCaprio.

Hugh Glass este membru al unei expediții în Munții Stâncoși, unde este atacat de un urs grizzly și rănit grav. Căpitanul grupului lasă în urmă trei oameni (personaje interpretate de Tom Hardy, Will Poulter și Domhnall Gleeson) pentru a-i ține companie în ultimele clipe de viață și pentru a-i săpa mormântul, dar, de frica să nu fie prinși de indieni, cei trei îi iau lui Glass armele și echipamentul și îl abandonează. Eroul, însă, reușește să supraviețuiască și se târăște mai bine de 300 de kilometri prin sălbăticie, motivat fiind de planurile sumbre de răzbunare pe cei care l-au părăsit.

The Revenant este filmul regizat de Alejandro González Iñárittu cu care a câștigat 3 premii Oscar: pentru regie, cel mai bun actor (Leonardo DiCaprio) și imagine. Urmărește și trailerul The Revenant. Îl poți vedea pe Amazon Prime Video.

30. Seria Indiana Jones – pe Disney+

Seria de filme care a devenit în timp definiția filmului de aventură: Indiana Jones. Arheologul jucat de Harrison Ford, cu pălăria și hainele lui camel, e eroul de aventură prin excelență. Seria nu mai are așadar nevoie de nicio prezentare. Doar vă spunem că filmele din serie sunt la fel de plăcut de revăzut, mai ales dacă le revedeți și redescoperiți alături de noile generații, ca de exemplu copiii voștri. 🙂 Raiders of The Lost Ark, Indiana Jones and The Temple of Doom și Indiana Jones and The Last Crusade rămân sus pe lista filmelor de aventură pentru toți iubitorii de filme, la aproape 40 de ani de la primul film.

31. Inglourious Basterds / Ticăloși fără glorie (2009) – Netflix, SkyShowtime și Prime Video

Ca orice film de acțiune semnat de Quentin Tarantino, și acesta te satisface pe deplin. 🙂

E greu să rezişti tentaţiei de a rescrie istoria atunci când îţi propui să faci un film despre Al Doilea Război Mondial, dar Quentin Tarantino nici măcar nu a încercat să reziste. Rezultatul este un film în care o ceată de evrei americani încearcă să asasineze liderii nazişti şi sunt gata să scalpeze pe oricine le stă în cale. Inglourious Basterds nu dă doi bani pe corectitudine politică şi construieşte nişte eroi atipici care sub conducerea lui Aldo Reine (Brad Pitt) încearcă să-şi ducă misiunea la bun sfârşit, deşi sunt deconspiraţi la tot pasul de accentul lor american şi de gesturile foarte diferite de ale nemţilor.

Acestea sunt câteva filme de acțiune care nouă ne-au plăcut foarte mult. Spuneți-ne care sunt preferatele voastre și de ce 🙂

Citește și

15 filme de aventură super palpitante și distractive

26 filme de spionaj de neratat

The Beautiful Game (2024) – trailer – disponibil pe Netflix

Un film sportiv cu Bill Nighy, despre o echipă de fotbal alcătuită din oameni fără adăpost care participă la un campionat în Roma…

A apărut pe 24 martie 2024, pe Netflix.

21 Filme de dragoste de vazut in doi

Filme de dragoste de vazut in doi pentru că nu toate filmele romantice sunt pe placul bărbaților. În general, li se par prea siropoase. 🙂 Așa că am ales pentru acest articol filme romantice care au șanse mari să le placă și lor. Sunt filme mai puțin melodramatice, dar nu mai puțin romantice. 🙂

1. Players / Jocul atracției (2024) – film NETFLIX

players filme noi

Players e o comedie peste nivelul mediu Netflix, jucată ok, cu dialoguri ok, feel good movie. De notat totuși că este o comedie licențioasă, așa că dacă vă știți sensibili la limbaj, să nu îi dați play. 🙂

Vreme de ani de zile, Mack (Gina Rodriguez), o jurnalistă sportivă din New York, și-a perfecționat tacticile de agățat împreună cu Adam (Damon Wayans Jr.), cel mai bun prieten al ei, și gașca lor. Deși le-a adus nenumărate aventuri de-o noapte, respectarea „manualului” lor vine cu un set strict de reguli de bază, dintre care cea mai importantă este că nu poți să îți construiești o relație pornită dintr-un joc.

Când Mack se îndrăgostește pe neașteptate de cea mai recentă țintă a ei, fermecătorul corespondent de război Nick (Tom Ellis – actorul din Lucifer), începe să regândească întregul joc. Cum liniile dintre muncă, distracție, prietenie și iubire încep să devină neclare, Mack este nevoită să învețe ce înseamnă să treacă de la simpla acumulare de puncte la păstrarea lor.

Din 14 februarie 2024 pe NETFLIX. Vezi trailerul Players.

2. Upgraded (2024) – pe Prime Video 

marisa-tomei-upgraded-filme noi

Continuăm lista cu filme de dragoste de vazut in doi cu o comedie romantică nouă, cu Camila Mendes (serialul Riverdale), Marisa Tomei și Lena Olin (The Unbearable Lightness of Being). Este o comedie simpatică, care nu sparge deloc clișeele genului. Dar câteodată avem nevoie doar de un film reconfortant.

O tânără ambițioasă care încearcă să-și facă o carieră în lumea artei este mutată la clasa întâi, unde îl cunoaște pe un tânăr bogat.

Upgraded a intrat pe Prime Video pe 9 februarie 2024. Vezi aici trailerul Upgraded.

3. The Worst Person in The World (2021) – HBO Max

the worst person in the world_filme 2021_O dramă cu accente de comedie foarte apreciată de critici.

Un film romantic, intim și intelectual, The Worst Person in The World, reușește să navigheze cu multă măiestrie și umor clișeele genului, fără să cadă în plasa niciunuia. Considerat pe bună dreptate unul dintre cele mai fresh filme romantice din ultimii ani, a fost nominalizat la Oscaruri pentru premiul pentru cel mai bun film și cel mai bun scenariu. Îl găsești pe HBO Max.

Vezi Trailerul The Worst Person in The World

4. Two Night Stand / Aventură de două nopţi (2014) – Prime Video

two night stand filme de dragosteO comedie romantică despre doi tineri din New York care se cunosc pe internet și se întâlnesc pentru o aventură de o noapte. Spre surpriza lor, a doua zi dimineață realizează că sunt blocați în casă din cauza unui viscol care nu dă semne că va înceta. 😀

Cu Miles Teller (Top Gun 2 și Whiplash) și Lio Tipton în rolurile principale, Two Night Stand e simpatică și cu ceva profunzime, un aspect oarecum surprinzător pentru multe comedii romantice de azi. 🙂 Atenție, conține multe discuții (discuții, da?, nu altceva) despre sex, deci dacă vreți ceva mai subtil, citiți mai departe. 🙂

5. Love at first sight (2023) – film NETFLIX 

love at first sight filme noi netflix

O comedie romantică mai plăcută decât ne așteptam. E în tiparele genului, dar un pic peste comediile romantice produse de NETFLIX, mai ales datorită celor doi actori din rolurile principale și a pedigree-ului britanic – ne-a amintit pe alocuri de The Diary of Bridget Jones.
Noi i-am dat o șansă în primul rând datorită actriței principale, pe care o știam din serialul The White Lotus. Nu face nici aici un rol foarte diferit, e o tânără fără fitze, cam haotică și îmbrăcată la fel de tutti frutti. 😀

6. All the old knives (2022) – Prime Video și HBO Max

All-the-Old-Knives-filme de spionajAll The Old Knives este un film de dragoste camuflat într-un film de spionaj. Doi foști iubiți spioni CIA se revăd cu ocazia unei anchete despre un eșec din activitatea lor. Chris Pine este Henry, încă activ în CIA. Iar Thandiwe Newton, pe care o știi probabil din serialul Westworld, este Celia Harrison.

Henry și Celia au lucrat împreună ca spioni în Austria, unde au făcut parte din echipa care a gestionat cazul unui avion deturnat de teroriști. Henry este trimis în California pentru a o interoga pe Celia, suspectată că a divulgat secretele operațiunii către grupările teroriste active în Viena la acel moment.

All the old knives combină destul de bine cele două genuri, de dragoste și spionaj, rezultând un film introvertit, mai mult despre ce se întâmplă sub epidermă și despre loialitate și mai puțin despre împușcături, urmăriri, intrigi de stat.

Aici poți urmări trailerul All The Old Knives.

7. Love at first kiss (2023) – Netflix


love at first kiss filme noi netflixO comedie romantică nouă marca Netflix, despre un editor de cărți care poate vedea viitorul unei relații de dragoste încă de la primul sărut 🙂 Nu e o comedie care răstoarnă clișeele genului rom-com, dar este plăcută și nu chiar perfect previzibilă, așa că merge văzută seara după serviciu sau în weekend. E un film spaniol, cu actori talentați, dialoguri interesante și scene simpatice.

8. Nu sunt un ușuratic / I am not an easy man (2018) – Netflix

i am not an easy man filme de dragoste

Je ne suis pas un homme facile e o comedie franțuzească romantică, în care Damien se trezește că trăiește într-un univers paralel. Rolurile de gen sunt inversate și acum femeile sunt la putere 🙂 Ele controlează lumea, sunt șefele, sunt sexiste cu bărbații și se folosesc de ei. Cum se va descurca Damien în această lume dominată de femei și cum va decurge povestea lui de dragoste cu șefa lui? 🙂 Foarte haios, vă zicem noi.

Găsești acest film de dragoste perfect de vazut in doi pe Netflix.

9. Spune-mi când…(2021) – Netflixspune mi cand filme noi netflix

O dramă romantică, cu accente de comedie, simpatică, foarte bine jucată și nelipsită de profunzime.

Un tânăr american de origini mexicane pleacă într-o călătorie de autodescoperire în Mexico City. Will o cunoaște aici pe Dani, o tânără actriță carismatică. Bineînțeles că Will se îndrăgostește de ea, dar lucrurile sunt mai complicate. El, introvert, ea – extrovertă, el – fără experiență amoroasă, ea deja după o despărțire de marea iubire…

Verdict: e un film de dragoste de vazut in doi, mai ales într-o seară ploioasă de primăvară când nu poți sta la terasă 😀

10. Isn’t it romantic / Cât romantism!  (2019) – Netflix

isnt it romantic comedii romantice netflixIsn’t it romantic e o comedie romantică ce satirizează comediile de dragoste, deci e unul din acele filme de dragoste de vazut in doi.  🙂

Deși sceptică la început, trebuie să recunosc că distribuția foarte bine aleasă (Rebel Wilson, Liam Hemsworth, Priyanka Chopra), dar și scenariul plin de umor de situație se întâlnesc fericit în această comedie. Ea e o tipă foarte grăsuță și neîncrezătoare în ea, de asta nici nu iubește comediile de dragoste. Doar că într-o zi se trezește într-o lume perfectă, în care toate clișeele romantice se împlinesc unul după altul: cine romantice cu lumânări, buchete mari de flori, un bărbat super sexy înnebunit după ea etc.

Total neîncrezătoare în realitatea a ceea ce se întâmplă în jurul ei, Natalie încearcă să se trezească din acest vis. Visul include și o relație de dragoste cu personajul lui Liam Hemsworth 🙂, clientul firmei la care lucrează Natalie. E o comedie bine scrisă, cu glume dintr-o bucată, așa că sunt șanse mari să placă și bărbaților.

11. Strigă-mă pe numele tău (2017) – te face să visezi la prima iubire – pe HBO Max




call-me-by-your-nameUnul dintre cele mai frumoase și romantice filme din ultimii ani, Strigă-mă pe numele tău te va face să-ți amintești de prima dragoste. Și să visezi la o vacanță de vară în însorita Italie. 🙂 Într-o vară de neuitat, tânărul Elio, jucat de starul masculin de la Hollywood, Timothee Chalamet, se îndrăgostește de cercetătorul asistent al tatălui său… Ca orice primă iubire e unică, specială, intensă.

Așa că lasă-te vrăjit de sensibilitatea ispititoare a poveştii din acest film şi de calităţile vizuale. Vei descoperi un film de dragoste senzual și empatic, care va rămâne în topurile celor mai bune filme de gen.

12. The Lovebirds / Porumbeii (2020) – Netflixlovebirds comedii 2019

Jibran și Leilani sunt împreună de deva timp, așa că viața sexuală nu mai e chiar la fel de intensă ca la început. Și micile certuri din tot felul de motive hilare apar la tot pasul. Dar fix când sunt hotărâți să se despartă, cuplul ajunge în centrul unei intrigi criminale. 🙂 În ciuda micilor neînțelegeri super simpatice, vor reuși să supraviețuiască și să dea de cap răufăcătorilor? 🙂

Lovebirds e o comedie care merită văzută. E jucată bine și nu are glume de prost gust, atât de des întâlnite în comediile de azi, așa că sunt șanse mari să placă și femeilor. 🙂 De aceea am inclus-o în lista noastră cu filme de dragoste de vazut in doi.

Comedia The Lovebirds trebuia să fie lansată în cinematografe. Dar din cauza pandemiei, Paramount a vândut drepturile de difuzare către Netflix. Așa că puteți să-l vedeți chiar în această seară pe Netflix.

13. 500 days of Summer (2009) – când el iubește mai mult ca ea – pe Disney+

500 days of summer romanticeFilmul 500 Days of Summer/ 500 de zile cu Summer pare să fie o poveste despre doi îndrăgostiţi predestinaţi să fie împreună până la adânci bătrâneţi, cel puţin cam aşa vede Tom (Jason Gordon -Lewitt) relaţia sa cu Summer (Zooey Deschanel). Deşi, trebuie spus, ea nu pare să fie de acord . 500 Days of Summer este o poveste de dragoste care se încheie frumos, fără ca asta să însemne un happy-end pentru cei doi protagonişti.

Disponibil pe Disney+.

14. Cele două fețe ale dragostei (1996) – Netflix


the mirror has two facesThe mirror has two faces e un film de dragoste ceva mai vechi, cu Barbara Streisand și Jeff Bridges. Dar merită cu siguranță văzut. 🙂 E o poveste simpatică, emoționantă și cât se poate de romantică, cu șanse serioase să placă și genului feminin, și masculin.

Rose, o profesoară de literatură, e trecută de prima tinerețe și s-a împăcat cu gândul că va rămâne fată bătrână. El e profesor de matematică la aceeași universitate. Cei doi ajung să ia în considerare o relație mai atipică, de natură strict platonică…:) Oare e posibil?

15. You people / Oamenii ăștia (2023) 

you people filme noi__You People e o comedie romantică, combinată cu comentariu social și satiră și cu o distribuție în plină formă: Eddie Murphy, Jonah Hill, Julia Louis-Dreyfous și David Duchovny. Personajul evreu al lui Jonah Hill se îndrăgostește de o femeie afro-americană, de unde nepotriviri culturale crase între cele două familii 😀

Tușele de satiră și umor sunt parțial prea îngroșate, dar tot e un film care se simte mai fresh și adevărat față de 90% din comediile romantice noi și față de comediile noi, în general. Așadar, încercați să-l vedeți în doi.

16. Poate pentru totdeauna (2019) – dragoste fără vrăjeală 🙂

always-be-my-maybeIată încă o comedie produsă de Netflix. Filmul Poate pentru totdeauna/Always be my maybe a fost creat de doi comedianți de stand-up din Statele Unite. Cele două personaje au fost prieteni foarte apropiați în copilărie și în adolescență, dar relațiile dintre ei s-au răcit. La revenirea Sashei (interpretată de Ali Wong) în San Francisco, după mulți ani, cei doi se reconectează.

E un film cu glume foarte directe, așa cum se pricep atât de bine stand-up comedianții să născocească. Așa că puteți să-l vedeți liniștiți în cuplu, sunt șanse foarte mari să placă și iubiților/prietenilor/soților voștri. 🙂

17. Blue Valentine (2010) – dragostea măcinată de rutină – HBO Max

blue valentine

Dragostea depaseste orice obstacol (in engleza suna mai bine, love conquers it all). Este exact ipoteza dupa care nu merge filmul Blue Valentine. Dean (Ryan Gosling) este un tanar zugrav casatorit cu Cindy (Michelle Williams), sora medicala. Au impreuna o fiica, Frankie.

Dincolo de bucuria pe care le-o ofera Frankie, ceva este definitiv fracturat intre cei doi. Desi tineri, sunt incarcati de resentimente si bagaje afective negative pre- si post-casatorie. Dean nu are ambitii, pe cand Michelle isi doreste mai mult de la viitor. Filmul urmareste indepartarea unul de celalalt, in paralel cu flash-back-uri de la inceputul relatiei care explica post-factum alegerile celor doi.

Este un film trist, fara sa manifeste o disperare existentiala. Mai degraba este din categoria: “asta e viață, trebuie sa film suficient de intelepti sa luam ca atare ceea ce primim”.

18. A Good Year (2006) – pe Disney+


a good year filme de varăComedia perfectă când vrei să te gândești la călătorii, vară, relaxare și iubiri de vară. Fără stridențele comediilor obișnuite, A Good Year îi are pe Russell Crowe și Marion Cotillard în rolurile principale și noi zicem că e perfectă de văzut în cuplu.

Regizată de Ridley Scott și filmată la proprietatea lui din Provence pe care o deținea de 15 ani, dar și în împrejurimile ei, comedia A Good Year a fost un eșec la box-office, în ciuda faptului că e o bijuterie de film.

a good year filme de varăUn banker de investiții moștenește podgoria din sudul Franței a unchiului său și e obligat să se întoarcă în Provence, unde și-a petrecut mare parte din copilărie… Dar, ceea ce trebuia să fie o revenire scurtă, se transformă într-o vară plină de amintiri, peisaje incredibile și intrigi amoroase.

19. Closer – dragostea într-un triunghi amoros – pe Netflix

closer filme emotionante Drama romantică Closer are în centru mai multe povești de dragoste complexe. În timp ce Dan (Jude Law) și Alice (Natalie Portman) se zbat să reziste în relația lor amoroasă, Anna (Julia Roberts) și Larry (Clive Owen) trec printr-o despărțire urâtă, după ce ea îi dezvăluie acestuia că a avut o relație extraconjugală. Îl găsești pe Netflix.

20. Annie Hall (1977) – poveste de iubire la New York – Prime Video


annie hall filme romantice de comedieDoi iubiți diferiți. Ea este îndrăgostită de soarele din L.A., el de iarna din New York, însă amândoi se tem de păianjeni. Relaţia celor doi este construită din mici evenimente , certuri, călătorii, conversaţii despre tot ce e sub soare. Până când cei doi nu mai au nimic să-şi spună…

Annie Hall , în regia lui Woody Allen, este filmul de dragoste al generatiei de la finalul anilor ’70. Talentul special al lui Woody Allen este sa spuna cele mai profunde si triste adevaruri in cel mai comic mod cu putinta. Iar Annie Hall este probabil comedia romantica in care acest lucru i-a iesit cel mai bine.

Chimia dintre Woody Allen si Diane Keaton, cele doua personaje principale, se simte in fiecare por al filmului. Cuplul format din anxiosul personaj al lui Woody Allen si Annie, nu mai putin nesigura si delicata, este rar. In general, cel putin unul dintre personaje este sigur pe el, are privirea misterioasa si joaca tare. Asumarea in fața tuturor a acestei nesiguranțe, de către ambele personaje din Annie Hall, face filmul și mai special.

21. The lost city / Orașul pierdut (2022) – pe Netflix

the-lost-city filme 2022O combinație de comedie și film de aventură care merge ca uns în primul rând datorită celor doi actori din rolurile principale, Sandra Bullock și Channing Tatum. Să nu uităm și de Brad Pitt într-un rol secundar care e cât pe ce să fure show-ul.

Sandra Bullock, o scriitoare de cărți romantice, ca să nu zicem de-a dreptul erotice, e cam debusolată. Ecranizările cărților ei îl au în rolul de erou pe Alan, adică Channing Tatum, un actor superficial, dar cu sex-appeal cât carul. Lui îi place de ea, ea refuză ideea, dar după ce ajunge în junglă printr-un concurs de împrejurări, Alan pleacă în căutarea ei…

Orașul pierdut e neașteptat de simpatic și haios, de neratat dintre filmele de dragoste de văzut în cuplu.

Acestea sunt 21 de filme de dragoste de vazut in doi, drame și comedii romantice care au șanse mari să placă amândurora, și lui, și ei. 🙂

Vezi și

Filme de dragoste pe Netflix, HBO, Disney+ etc

100 De Ghicitori Amuzante Pentru Orice Varsta

Ghicitorile amuzante sunt o forma creativa pentru cei mici de a învata despre lume. Fie ca suntem copii sau adulți, ghicitorile sunt un mod haios de a ne pune la încercare cunostintele, iar, nu de putine ori, raspunsurile copiilor ne-ar putea surprinde. Aceste ghicitori au un efect pozitiv asupra psihicului copiilor, fiind o metoda buna de joaca care imbina utilul cu placutul.

Unele ghicitori pot sa para usoare, dar pana si unii adulti pot sa aiba dificultati la acest capitol. Prin aceste ghicitori amuzante poti sa iti testezi nu doar copiii, dar si prietenii sau cunostintele.

 

Ghicitori amuzante cu raspunsuri

Unele ghicitori nu se uita niciodata, asa ca ti-am pregatit o lista de ghicitori amuzante cu raspunsuri pentru a putea pune la incercare mintea copilului tau. Prin aceste ghicitori poti testa abilitatile de analzia si atentia celui mic.

 

1. Un şofer conducea un camion. Luminile camionului nu erau aprinse. Luna nu era pe cer. O doamnă traversa strada. Cum a reuşit şoferul să o vadă? (Era o zi însorită de vară.)

2. Cine nu pune nicio întrebare, dar are nevoie de răspuns? (U apel pe telefon)

3. Ce îi spune un perete altui perete? (Ne întâlnim la colţ)

4. 40 de instrumentişti interpretează o partitură muzicală într-o jumătate de oră. În câte minute vor interpreta aceeaşi partitură muzicală un număr de 80 de instrumentişti? (Tot 30 de minute, partitura este aceeași)

5. Ce merge în sus şi în jos, dar nu se mişcă? (Scara)

6. Mergeau soț și soție, frate și soră, cumnat și cumnată. Câți erau, de fapt? (Trei)

7. Ce poate călători în lume, rămânând în același colț? (Timbrul poștal)

8. Instituție pentru trimiterea oamenilor în cer. (Aeroport)

9. Ce poți vedea cu ochii închiși? (Visul)

10. Care nod nu poate fi dezlegat? (Cel al căii ferate)

11. Câte luni pe an au 28 de zile? (Toate lunile)

12. La masă sunt: un cowboy, un gentleman și un filosof ce practică yoga. Câte picioare sunt pe podea? (1 picior: cowboy-ul își pune picioarele pe masă, domnul stă picior peste picior, iar filosoful meditează)

13. Ce nu poate fi mâncat la micul dejun? (Prânzul și cina)

14. Nu-i pasăre şi totuşi zboară dacă-l ţii bine de sfoară. (zmeul)

15. Ce se gaseste o data pe minut, de doua ori pe moment si niciodata la o suta de ani? (Litera M)


16. Verde la început, roșie pe măsură ce soarele o încălzește, fragedă sau în dulceață, are un gust minunat. Cine sunt? (Căpșuna)

17. Noi avem un butoiaș, alb, voinic, parcă-i de caș. Cercuri n-are și nici doage, este bun când mama-l coace. Ce să fie? (Dovleacul)

18. Acrișoare sunt și bune, brumării li se mai spune. Și la fiert dacă le pun, fac cel mai gustos magiun. Ghicești cine sunt? (Prunele)

19. În bărcuțe stau culcați, laolaltă patru frați. Când îi simt în cozonac, mie cel mai mult îmi plac. Ce să fie? (Nucă)

20. În grădina lui Pandele, e un pom plin de mărgele. La culoare-s roșii toate, cu codițe împerecheate. Ce să fie oare? (Cireșe)

21. Balon dezumflat, galben colorat, are mustăcioară și se cheamă? (Pară)

22. Tărtăcuță aromată ca un morcov colorată, din țări calde cumpărată. (Pară)

23. Ciucur verde sau roșcat, pe arac stă agățat. Cine este? (Strugure)

 

Ghicitori amuzante pentru copii

Aceste ghicitori amuzante au de cele mai multe ori un raspuns simplu, forma in care sunt scrise le fac perfecte pentru cei mici. Acestia se vor distra, iar tu vei putea rade odata cu ei. Ghicitorile de mai jos acopera diferite teme, de la animale la fructe si chiar si alte obiecte pentru ca tu sa poti testa perspicacitatea copilului tau.




24. Are zeci de ace groase, dar nu țese, nici nu coase. (Ariciul)

25. Roade oase, stă în cușcă, pe dușmanii săi îi mușcă. (Cățelul)

26. Șoricel cu aripioare, poartă numele de floare. (Liliacul)

27. Ce îți aparține, dar îl folosesc mai mult alții? (prenumele)

28. Casă mare-și duce-n spate, pe tălpici adevărate, iar pe unde trece lasă fir de-argint și de mătase. (melcul)

29. Ce obiect se udă în timp ce te usucă? (prosop)

30. Nu-i pisică, nici motan. E dungat și roșcovan. (tigrul)

31. Și un an de mă privești, tot pe tine te zărești. (oglinda)

32. Are roți, dar nu-i căruță. Are uși, dar nu-i căsuță. Se numește? (mașinuță)

33. Apar noaptea, fără să fie chemate, dispar dimineața, fără să fie furate. (stelele)

34. Nu-l întrebi și îți răspunde cauți în jur și nu știi unde-i. (ecoul)

35. Animal cu chip de om țopăie din pom în pom. (maimuța)

36. Cenușiu, cu ochi sticloși și cu colții fioroși umblă-n haită prin pădure și oițe-ar vrea să fure. (lupul)

37. Ce trece prin apă fără să se ude? (luna)

38. Felinar cu trei culori i-ajută pe trecători. (semaforul)

39. Cât este ziua de mare, se tot uită după soare. (floarea-soarelui)

40. N-are roți, n-are picioare mă duce iute la vale. Dar pe deal de voi urca trebuie s-o duc eu pe ea. (săniuța)

41. N-are gură, dar vorbește și deloc nu obosește. Și în fiecare zi îți spune tot ce se petrece-n lume. (radioul)


42. Patru picioare are, dar să le miște nu e în stare. (masa)

43. Ce roată nu se mișcă atunci când o mașină virează la dreapta? (roata de rezervă)

44. Ce cuvânt e scris incorect în dicționar? (incorect)

45. Ce zboară când apare pe lume, stă pe loc când e în viață și curge când moare? (Fulgul de zăpadă)

46. Cu cât scoți mai mult din ea, cu atât devine mai mare. Ce e? (Groapa)

47. Există unde e lumină, dar lumina directă o omoară. (Umbra)

48. Doar crește, niciodată nu descrește. (Vârsta)

49. Cine merge și tot stă pe loc? (Ceasul)

50. Ce nu-i nici în casă, nici afară, dar e și-n casă și afară? (Ușa sau fereasta)

51. Cine avansează și dă înapoi, dar nu merge niciodată? (Ușa)

52. Ce este ziua plină și noaptea goală? (Încălțămintea)

53. Cine își agită mereu aripile, dar nu zboară niciodată? (Moara de vânt)

54. Trece monstrul marea cu părul alb ca sarea. Ghicești ce-i? (Norul)

55. Peste tot găsești în lume cinci frați cu același nume. (Degetele)

56. Înaintea cui trebui să își scoată fiecare pălăria? (în fața frizerului)

57. Ce este oglinda cerului în adăpostul pământului? (Apa)

58. Ce zboară pe sus și nu îl vezi? (Vântul)

59. De ce trag clopotele la biserică? (De funie)




Ghicitori haioase

Ghicitori haioase care pot sa puna zambetul pe buze oricarui om, indiferent de varsta. Testeaza cunostintele celui mic sau simtul umorului persoanelor dragi cu aceste ghicitori amuzante.

 

60. Într-un coș sunt 3 mere verzi și 4 roșii. Câte mere sunt în coș? (Trei)

61. Cum numești o femeie care știe mereu unde este soțul ei? (Văduvă)

62. Există o cameră fără uși și fără ferestre. Un bărbat este găsit spânzurat de tavan. O baltă de apă este pe podea. Cum a murit? (Stătea pe un bloc de gheață care s-a topit)

63. Un melc ambițios urcă în timpul zilei pe un copac 3 metri și alunecă noaptea 2 metri. După câte zile va ajunge în vârful copacului care are înălțimea de 10 metri? (8 zile, deoarece în a 8-a zi ajunge si abia noaptea coboară iar 2 metri)

64. Alexandra s-a născut pe data de 27 decembrie. Cu toate acestea, ziua ei de naştere este mereu vara. Cum este posibil acest lucru? (Alexandra locuieşte în emisfera sudică)

65. Un băiat și un medic pescuiau. Băiatul este fiul medicului, dar doctorul nu este tatăl băiatului. Cine este doctorul? (mama băiatului)

66. Dacă te afli într-o competiție de alergat și îl depășești pe concurentul al doilea, pe ce loc te vei clasa la final? (Pe locul al 2-lea)

67. Ce se întâmplă dacă o batistă roșie este înmuiată în Marea Neagră? (Se va uda)

68. Mic, gri, seamănă cu elefantul. Cine este? (Puiul de elefant)

69. Eşti într-o cameră întunecată şi găseşti un singur băţ de chibrit. Ce aprinzi prima dată: Ziarul, lampa sau lumânarea? (Chibritul)

70. Un tren electric merge spre sud cu 80km/h și vântul bate dinspre Nord-Vest cu 10 km/h. În ce direcție o ia fumul? (Trenul electric nu scoate fum)

71. Ești într-o mașină în fața trecerii de pietoni și ai de ales între a călca o bătrână sau un copil. Ce calci prima dată? (Frâna)

72. Dacă un avion se prăbușeste fix la granița dintre România și Bulgaria, unde vor fi înmormântați supraviețuitorii? (Supraviețuitorii nu vor fi înmormântați)


73. Imaginează-te la volanul unui autobuz. Conduci până la stația X, unde se urcă 10 oameni. Mai mergi câteva stații si ajungi la stația de autobuz Y, unde coboară 2 oameni. La final, ajungi la stația Z, unde toata lumea coboară. Care este numele șoferului de autobuz? (Este chiar numele tău)

74. Un român care trăieşte în București poate fi înmormântat la New York? (Nu, pentru că trăiește)

75. Ce culoare are cutia neagră a avioanelor? (Portocaliu)

76. Casa roșie este pe strada Galbenă. Casa galbenă este pe strada Albă. Unde se află Casa Albă? (La Washington)

77. Dacă un cocoș face un ou exat în vârful unui hambar, pe ce parte cade oul și de ce? (Cocoșii nu fac ouă)

78. Un şofer de camion merge pe o stradă cu sens unic în direcţia greşită. Deși bărbatul trece pe lângă două echipaje de poliție, acesta nu este oprit de oamenii legii. Cum este posibil? (Merge pe jos)

79. Tatăl Mariei are cinci fete: Ana, Irina, Nina şi Alină. Cum o cheamă pe cea de-a cincea? (Maria)

80. Ce s-a terminat în 1920? (1919)

81. Cât pământ se află într-o groapă de un metru lungime și 30 de cm lățime, săpată în mijlocul unei păduri din America de Sud? (E o groapă, niciun gram de pământ nu se află în aceasta)

82. Pot verişorii tăi să aibă o mătuşă comună pe care tu nu o ai? Cum? (Da, mătușa comună este chiar mama ta)

 

Ghicitori pentru oameni maturi

Ghicitori amuzante pentru maturi. Aceste ghicitori sunt mai grele decat cele de mai sus. Poti sa vezi daca prietenii tai se prind de ”capcanele” din aceste ghicitori amuzante.




83. Am o cloșcă, găină nu-i: noaptea puii își strânge, iar ziua-i risipește. Cine-i? (Casa)

84. Are tălpi, n-are picioare, fuge iute doar la vale, iar la deal, urcă agale (Sania)

85. Patru frați stau într-o casă și de ploaie nu le pasă (Nuca)

86. Fratele unui economist a murit, dar omul care a murit n-avea niciun frate. Cum e posibil?(Era femeie)

87. Sunt 3 camere în care ești obligat să intri și să alegi în care ai vrea să supravietuiesti: Prima cameră este plină cu criminali înarmați până-n gât, a doua cu lei nemâncați de 5 ani și a 3-a cameră cu gaz toxic. În care alegi să intri pentru a rămâne în viață? (În cea de-a doua, pentru că leii nemâncați de 5 ani sunt morți deja)

88. Trei medici au spus că Robert e fratele lor. Robert a spus că el nu are frați. Cine minte? (Niciunul, Robert are trei surori care sunt medici)

89. Ce are Bruce Lee prea scurt, Arnold Schwarzenegger prea lung, Madonna n-are iar papa nu-l foloseşte? (Numele de familie)

90. Erau zece pești într-un acvariu închis. 2 s-au scufundat, 4 au înotat și 3 au murit. Câți pești mai sunt acum acolo? (Zece. Niciun pește nu a părăsit acvariul)

91. Ce dispare atunci când îi spui numele? (Liniștea)

92. Ce limbă vorbesc oamenii fără să fie nevoiţi să scoată niciun cuvânt? (Mimica, limbajul corpului)

93. Doi bărbați joacă șah. Au jucat 5 partide și fiecare a câștigat de 3 ori. Cum e posibil? (Au avut adversari diferiți)

94. Nu e gheață, dar se topește, nu e barcă, dar plutește. (Salariul)

95. Ce fel de pietre nu sunt în mare? (Pietre uscate)

96. Este posibil să se prezică scorul unui meci de fotbal înainte de începerea acestuia? (Scorul oricărui meci înainte de începerea acestuia va fi 0:0)

97. Soacrei nu-i plăcea ginerele și voia să-l otrăvească. Ginerele era, însă, prudent și mereu mânca doar ce mânca și soacra sa. Odată, la cină, soacra a tăiat o bucată de carne în jumătate, a mâncat o parte, iar a doua i-a dat-o ginerelui, după care cel din urmă a murit. Cum i-a reușit să facă asta? (O parte a cuțitului a fost unsă cu otravă)

98. Un manuscris a fost găsit în vechea piramidă egipteană cu o sută de declarații: „Există o afirmație greșită în acest manuscris.” „Există două afirmații incorecte în acest manuscris.” „Există trei afirmații incorecte în acest manuscris.” „Există o sută de afirmații false în acest manuscris.” Câte dintre aceste afirmații sunt adevărate? (O singură afirmație este adevărată: „Există 99 de afirmații false în acest manuscris”)

99. Fata, la înmormântarea mamei sale, vede un tânăr bine îmbrăcat, atractiv și se îndrăgostește imediat. Trec câteva zile și își omoară sora. De ce? (Fata și-a ucis sora, pentru că voia să-l vadă din nou pe acel bărbat la înmormântare)

100. Unui scriitor francez nu-i plăcea teribil Turnul Eiffel, dar lua masa acolo constant (la primul nivel al turnului). Cum a explicat asta? (Acesta este singurul loc din marele Paris de unde nu este vizibil Turnul)

 

Ghicitorile sunt un mod amuzant de a te juca si de a invata, mai ales pentru copii. Aceste ghicitori amuzante au fost alese ca tu sa le poti da prietenilor sau sa testezi agilitatea celor mici, oricare ar fi modul in care le utilizezi cel mai important e sa te distrezi!

Citeste si:

70 Ghicitori grele pentru isteți – cu răspunsuri și împărțite pe teme

130 Bancuri seci și amuzante ca să râzi pe săturate

Urmariti-ne si pe Facebook și Instagram

La multi ani, prietena mea! – 75 mesaje și urări minunate

Alege cele mai frumoase urări și mesaje de la multi ani pentru cea mai buna prietena, pentru că e una dintre cele mai importante ființe din viața ta. 🙂 Aveți zeci și sute de amintiri minunate împreună. E acea persoană specială care-ți știe toate secretele și cu care povestești câte-n lună și în stele. Cu care te distrezi, te relaxezi și pe care te baza întotdeauna. Pe lângă un cadou care știi că o să-i placă, o s-o bucure foarte mult o urare de la multi ani din suflet. Sau, poate, i s-ar potrivi o urare mai hazlie. Avem variante de mesaje frumoase de la multi ani atât emoționante, cât și haioase. 🙂 E timpul să îl alegi pe cel mai bun pentru prietena ta cea mai bună.

Prietenii sunt familia pe care ne-o alegem. Așa că merită orice efort pentru a o face fericită de ziua ei de naștere sau de ziua numelui. Stai puțin și cântărește ce urare i-ar plăcea cel mai mult și i s-ar potrivi cel mai bine din cele de mai jos. Am organizat mesajele în mesaje de la multi ani pt cea mai buna prietena, mesaje ceva mai informale la multi ani prietena mea cea mai buna, urari de la multi ani pentru cea mai buna prietena lungi, urari de la multi ani pentru cea mai buna prietena haioase.

Mesaje de la multi ani pentru cea mai buna prietena

Poate prietena ta din copilărie, cu care te jucai cu păpușile și cu care ai rămas super apropiată de atunci. Ce vremuri! Sau poate ai cunoscut-o la școală sau la facultate și v-ați apropiat pentru că vă înțelegeați una pe cealaltă așa de bine! Nu contează de când vă știți, contează doar cât de aproape o simțiți și cât de mult vreți să îi transmiteți cel mai frumos și emoționan mesaj de la multi ani prietenei celei mai bune. Pentru că e acea ființa specială din viața voastră la care țineți și pe care parcă o știți dintotdeauna 🙂

  1. Cel mai bun mod prin care poți să-ți prezici viitorul este să-l creezi pur și simplu. La mulți ani draga mea și sper să-ți creezi viitorul pe care-l meriți, pentru că ești extraordinară! Te iubesc!

2. Să ai parte de toată dragostea și fericirea din lume, pentru că le meriți din plin! La mulți ani!

3. Acum ceva timp te-ai născut. Restul e legendă. 🙂 Să nu fii niciodată altceva decât tu însăți. La mulți ani!

4. 40 e ok când arăți de 29. 🙂 La mulți ani fericiți!!!

5. Mă gândesc la tine de ziua ta cu dragoste și îți doresc azi și întotdeauna să ai parte de ce te face fericit!

6.Fă întotdeauna ceea ce simți în inima ta că e bine. La mulți ani, iubita mea prietenă!Mesaje la multi ani pentru cea mai buna prietena (2)

7. Îți pui mintea, inima și sufletul în orice lucru pe care îl faci, oricât de mic. Ești una dintre cele mai frumoase persoane pe care le-am cunoscut! La mulți ani, draga mea prietenă!

8. O prietenă adevărată îți cunoaște toate slăbiciunile, dar îți arată punctele tale tari. Mulțumesc că-mi ești cea mai bună prietenă. La mulți ani de ziua ta! 🙂

9. Cea mai bună prietenă îți face vremurile bune și mai bune și vremurile grele mai ușoare! Tu ești acea persoană specială pentru mine! La mulți ani, te iubesc!

10. Cel mai dificil lucru de văzut e ceea ce e chiar în fața ta. Câteodată uit cât de rară e o prietenie ca a noastră. Pentru că suntem cele mai bune prietene de atât de mult timp. Te iubesc, draga mea, și-ți doresc tot binele din lume! La mulți ani!

11. La mulți ani! Mulțumesc că ești așa o prietenă bună și că mă inspiri în fiecare zi să fiu mai bună!

12. La mulți ani, draga mea! Să fii sănătoasă, curajoasă și neînfricată la fel ca și până acum! Și dacă, cumva, la un moment dat, nu vom mai putea fi una lângă cealaltă, ține-mă în inima ta! Voi sta acolo pentru totdeauna!

Citește și Mesaje de la multi ani – 50 urari frumoase pentru cei dragi

13. Cineva la care țin foarte, foarte mult s-a născut azi! La mulți ani, draga mea!!

14. Azi e ziua ta, o zi numai și numai pentru tine. Așa că bucură-te de fiecare minut! La mulți ani și multă fericire și iubire îți doresc, draga mea!

15. O prietenă adevărată își amintește de ziua ta, nu și vârsta pe care o împlinești 😀 La mulți aaaaniii!


16. Prietenia e complicată atunci când devenim adulți. Toți suntem ocupați și viața ne ia pe sus. Dar să știi că ești întotdeauna în inima mea, la fel ca atunci când eram copii și pierdeam toată ziua împreună! 🙂 La mulți ani, draga mea! Să fii fericită și împlinită! Te pup!

17. Pe măsură ce trec anii, un singur lucru nu se schimbă: prietenia noastră. Ești aceeași tipă cool, atentă, minunată ca în prima zi în care te-am cunoscut. La mulți ani!

18. O prietenă minunată merită o zi de naștere minunată. Sper ca această zi să fie plină de oameni și lucrurile iubite. La mulți ani și mulți pupici!

19. Suntem cele mai bune prietene! Nu uita asta niciodată, nici atunci când cazi. Pentru că te voi ajuta întotdeauna să te ridici….după ce-o să râd pe săturate :)) La mulți, draga mea! Să fii sănătoasă și iubită!

20. Mulțumesc că-mi ești prietenă! La mulți ani! Te pup și de abia aștept să ne vedem la petrecere ca să te strâng în brațe!

21. Îți doresc să ai parte de cele mai frumoase plaje și de briza mării de fiecare dată îți dorești asta! Și ca toate dorințele tale să devină realitate cât mai repede cu putință!

22. La mulți ani tipei mele favorite din întreaga lume! Să ai o zi de naștere super specială! Distracție maximă și tot ce-ți dorești azi și în anul care vine!

Mesaje de la multi ani pentru cea mai buna prietena

23. În această zi specială îți doresc tot ce are viața mai bun și frumos de oferit! La mulți ani!

24. Ce este magia adevărată? Să crezi în tine însăți. Dacă faci chestia asta, orice e posibil! Ai încredere în tine, draga mea! Și vei atinge orice scop îți propui! La mulți aaaani și te iubesc!

Mesaje la multi ani pentru cea mai buna prietena

25. Ai ales o cale care nu e simplă. Așa ești tu, niciodată nu vrei să alegi calea ușoară, și te admir imens pentru asta. Dar drumurile dificile duc către destinații minunate! Sunt convinsă că asta te așteaptă la finalul acestui drum și pe tine! La mulți ani, iubita mea prietenă! Sper să ne vedem curând și să nu mai fim niciodată altfel decât foarte aproape!

26. La mulți ani, draga mea! Și mulțumesc că ești psihologul meu pe gratis! :)) Te iubesc, ești cea mai bună prietenă pe care mi-o puteam dori!

27. La mulți ani! Ziua de azi este pentru tine! Să te sărbătorim și să te înconjurăm cu tot ce te face să te simți în al nouălea cer! Te pup!

28. Unii oameni intră în viața ta și o schimbă pentru totdeauna! La mulți ani, draga mea!


29. Un prieten bun îți știe toate poveștile memorabile. Cel mai bun prieten le-a trăit împreună cu tine. La mulți ani, draga mea și iubita mea prietenă!

30. La mulți ani celei mai bune, simpatice și nebune prietene din lume! 🙂 Te iubesc și sunt atât de recunoscătoare pentru prietenia ta! Și pentru toate momentele minunate pe care le-am trăit împreună!

 

La multi ani, prietena mea cea mai buna

O iubești din tot sufletul și îi vrei tot binele din lume. Și ea știe asta. Dar o va bucura ca de ziua ei de naștere să primească un mesaj emoționant din partea ta. E ziua ei specială, așa că fă-o fericită cu un gând și o urare din suflet de la multi ani. Toți ne bucurăm să îi avem aproape de noi în gând sau fizic pe cei dragi nouă de ziua noastră de naștere. Transmite-i un la multi ani, prietena mea cea mai buna, din toată inima. 🙂

31. Zilele de naștere vin în fiecare an, dar o prietenă ca tine vine o singură dată în viață. Îți doresc tot binele din lume, la mulți ani, prietena mea cea mai bună!

32. Sunt foarte norocoasă că te am ca prietenă. Sper să ai cea mai frumoasă zi de naștere! La mulți ani!

33. Când vine vorba de o prietenă adevărată și o tipă pe cinste, ești prima persoană care îmi vine în minte. La mulți ani celei mai cool tipe! Hai noroc în cinstea ta!

34. Prietenia e așa ciudată. 🙂 Pur și simplu alegi pe cineva pe care de abia l-ai întâlnit și-ți spui: da, îmi place de omul ăsta. Și începi să timp împreună cu el. La mulți ani, draga mea prietenă! Ești cea mai tare prietenă pe care mi-o puteam dori.

35. Toate visele și speranțele să ți se îndeplinească și toți anii care vor veni să fie plini de fericire! La mulți ani, draga mea!

36. Să fii fericită, sănătoasă și înțeleaptă azi și întotdeauna! La mulți ani! Te îmbrățișez tare-tare!

37. Îți trimit cele mai bune gânduri, să ai o zi frumoasă și un an plin de succes, bucurie și dragoste. Bucură-te de această zi la maximum! La mulți ani!

38. Ești o persoană așa de specială și la interior, și la exterior 🙂 La mulți ani și mult noroc în viață! Pupici!

39. Sper ca viața ta să fie la fel de minunată ca tine! La mulți ani și tot ce-ți dorești să devină realitate!

40. La mulți ani celei mai cute și sweet tipe din Univers!! Să ai o zi fantastică!

41. La mulți ani! Mulțumesc că ești așa o prietenă bună și că mă inspiri în fiecare zi să fiu mai bună!

42. E minunat să am o prietenă așa bună în viața mea! Își doresc să ai o zi de naștere plină de bucurii!

43. Când crezi în tine, totul e posibil! Eu am încredere totală în tine că poți reuși tot ce ți-ai propus în viață! La mulți ani, draga mea dragă!

44. Cea mai bună prietenă este cea care îți știe trecutul, crede în viitorul tău și te acceptă așa cum ești. Mulțumesc că ești prietena mea și-ți doresc tot bine din lume azi de ziua ta și în orice altă zi! La mulți ani, drăguța mea!!

45. Prietenii adevărați nu sunt cei care fac ca problemele tale să dispară. Nu, sunt cei care nu dispar de lângă tine atunci când dai de greu. La mulți ani, draga mea prietenă!

46. La mulți cea mai frumoasă și minunată prietenă! Să ai o zi la fel de frumoasă ca tine!

47. La mulți ani celei mai dulci și bune prietene! Avem așa de multe amintiri unice împreună! Atâtea momente de fericire pline de râsete și bucurie! Să ai o zi minunată! Te pup

48. La mulți ani uneia dintre cele mai simpatice fete pe care le știu! Sperăm să trăim mulți ani de acum încolo plini de veselie și momente frumoase împreună!


Vezi pagina a 2-a cu urări:

The Boys in The Boat (2023) – featurette – pe streaming

Noul film semnat de la George Clooney în calitate de regizor (deja a regizat 10 filme și seriale, printre care The Ides of March, The Monuments Men – e pe Disney+ și Netflix în România, The Tender Bar – îl găsești în România pe Prime Video și HBO Max) este o dramă sportivă despre puterea de a depăși orice obstacole și a reuși, în ciuda începuturilor modeste.

În centru sunt câțiva tineri ambițioși, care pot rămâne la universitate numai dacă trag tare în echipa de vâslit și ajung până la Jocurile Olimpice. În rolurile principale îi veți putea vedea pe Joel Edgerton, Callum Turner și Jack Mulhern.

Drama The Boys in The Boat se bazează pe cartea biografică cu același nume a lui Daniel James Brown, din 2013.

Filmul lui George Clooney a fost lansat în SUA chiar în ziua de Crăciun, pe 25 decembrie 2023, în cinematografe. Nu și în România, bineînțeles. 😀 Dar a intrat de câteva zile pe Prime Video în România. La câteva luni distanță, dar tot e bine. 🙂

One Love (2024) – serial pe streaming

Un serial de dragoste care a avut premiera în Italia pe 16 februarie 2024, despre doi iubiți care s-au cunoscut într-o călătorie în Spania în anii ’90 și care se regăsesc la distanță de 20 de ani, în Bologna.

Excelent jucat, în rolurile principale sunt actorii Stefano Accorsi, de două ori câștigător al premiului David di Donatello pentru cel mai bun actor principal, și Micaela Ramazzotti, care are ceva din Monica Vitti. 🙂 Și Micaela Ramazzotti e câștigătoare a “Oscarului italienesc”, premiul David di Donatello.

Sunt disponibile 4 episoade deocamdată, cu episoade noi în fiecare zi de vineri. Serialul este o producție Sky Italia și îl poți vedea pe SkyShowtime.

A Gentleman in Moscow (2024) – Teaser oficial

Un miniserial britanic cu Ewan McGregor (franciza Star Wars, Halston, Trainspotting) în rolul contelui Alexander Rostov care, în urma Revoluției Ruse, constată că trecutul său aristocratic îl plasează de partea „greșită” a istoriei.

Cruțat de la execuție, este obligat de un tribunal sovietic să locuiască în mansarda opulentului Hotel Metropol, și amenințat cu moartea dacă va mai ieși vreodată afară. Pe măsură ce anii trec și unele dintre cele mai zbuciumate episoade din istoria Rusiei au loc în fața hotelului, situația precară a lui Rostov îi oferă acces spre o lume mult mai mare, cea a descoperirilor emoționale.

În timp ce își clădește o viață nouă închis între zidurile hotelului, Rostov descoperă valoarea prieteniei, a familiei și a iubirii.

Serialul se bazează pe romanul din 2016, cu același nume, semnat de Amor Towles. Alături de Ewan McGreggor joacă și noua lui soție, actrița Mary Elizabeth Winstead.

Este o producție Paramount+ și Showtime și a avut premiera oficială pe 29 martie 2024. În România, va intra pe SkyShowtime pe 18 aprilie 2024, cu primele trei episoade, apoi câte un episod, săptămânal.

Invitații online personalizate pentru orice eveniment

0

Fiecare moment special merită să fie sărbătorit într-un mod unic și memorabil. În căutarea unei modalități simple și creative de a crea invitații online personalizate? Descoperă soluția ta cu Attendi! O platformă inovatoare, platforma vă oferă libertatea de a vă exprima creativitatea și stilul în fiecare detaliu al invitațiilor.

Creați invitații unice:

Cu o gamă variată de opțiuni – modele, culori, fonturi, texte, imagini și ilustrații – puteți crea invitații care să se potrivească perfect cu atmosfera și tema evenimentului dumneavoastră. Indiferent dacă este vorba despre o nuntă elegantă, un botez plin de bucurie sau o petrecere memorabilă, posibilitățile sunt nelimitate.

Flexibilitate și simplitate:

Una dintre caracteristicile remarcabile ale platformei este flexibilitatea sa. Dacă doriți să schimbați modelul invitației, nu este o problemă! Puteți crea un nou eveniment, selectând un alt model preferat și personalizându-l după preferințele dumneavoastră. Cu toate acestea, este important să rețineți că datele și detaliile nu se transferă automat, oferindu-vă libertatea de a începe de la zero și de a adăuga din nou informațiile necesare.

Gestionați invitațiile cu ușurință:

Attendi facilitează gestionarea invitațiilor dumneavoastră. Puteți activa sau dezactiva invitațiile în funcție de preferințele dumneavoastră, având opțiunea de a avea o singură invitație activă/publică la un moment dat (în funcție de abonament). Această funcționalitate vă permite să mențineți controlul asupra evenimentelor și să adaptați invitațiile în funcție de schimbările necesare.

Procesul de creare și gestionare a invitațiilor pentru evenimentele dumneavoastră devine ușor, plăcut și personalizabil. Indiferent dacă organizați o nuntă, un botez sau o petrecere specială, Attendi vă oferă instrumentele necesare pentru a face ca invitațiile să fie la fel de speciale precum evenimentul în sine. Începeți astăzi să creați invitații unice și memorabile cu Attendi!

Site: https://attendi.ro

Ultimele articole