7 motive pentru care să mergi la Festivalul Luminii anul viitor (dacă ați pierdut ediția din 2016)

(Foto Berceni – Cartierul copilariei noastre)

Cred că toată lumea asociază noaptea într-un parc din București cu un sport extrem, și mulți nu s-ar plimba sub nicio formă singuri prin orice parc după 11 noaptea chiar dacă sunt miliari în el, cum sunt in Parcul Carol. Ei bine, odată pe an se sărbătorește Festivalul Luminii în Parcul Carol și locul devine brusc foarte luminos și sigur. De la lucrurile faine pe care le poți vedea în parc pe timpul zilei până la luminițele jucăușe care împodobesc bezna iată 7 motive pentru care și tu ar trebui să mergi la Festivalul Luminii în fiecare an, și să te distrezi (sau doar să te plimbi în restul anului prin Carol).

  • Parcul Carol este un parc cu iz subtil de început de secol XX, doar că statuile și fântânile lui nu sunt foarte vizibile vizitatorului fiindcă Monumentul Ostașului Necunoscut și vegetația imensă şi nativă a parcului le ia fața. Cele două statui numite Giganții cu o poveste de iubire ridicolă în spate[1], Fântâna (scris Fontena) neoclasică Cantacuzino, Fântâna Minelor (1906) și Fântână Zodiac care nu îți spune ce-ți pregătește astrele, dar arată bine – sunt câteva dintre lucrurile faine pe care le poți vedea acolo. Problema e că, deși sunt frumoase, nu le vezi imediat; cu excepția Fântânii Zodiac, celelalte par că se ascund după tufișuri. Trebuie să te plimbi zdravăn prin Carol ca să le poți găsi pe toate.

    carol 1
    Numai bune pentru selfie-uri.
  • Clădirile din jur. Sunt atât de multe clădiri interesante în parc. Ai Muzeul Tehnic, Biserica Cuțitul de Argint, Observatorul Astronomic, Arenele Romane și Castelul Țepeș. Practic poți să mergi la biserică dimineața, să-ți iei porția de istorie tehnică națională (fiindcă a existat așa ceva) de la muzeu și să mergi seara la un concert de la Arenele Romane! Celelalte două se deschid publicului doar o dată pe an: Castelul Țepeș (care nu e efectiv al Domnitorului Vlad Țepeș, doar a fost numit așa) este acum sediul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor și se deschide publicului de Ziua Armatei și Observatorul Astronomic care se deschide tot la fel de rar sau chiar și mai rar. Anul trecut, observatorul s-a deschis cu ocazia Nopții Literaturii Europene și am aflat de la un domn însărcinat cu îngrijirea locului că momentan se folosește numai în scopuri de cercetare. Partea bună e că am putut să văd telescopul. Partea proastă e că nu am putut să mă uit prin el.

    caro 3
    Trenuleţul se poate vizita la Muzeul Tehnic
  • Scările Xenofon, alt loc fain pe care îl poți vedea dacă ajungi prea devreme la festivalul Luminilor și încă nu e noapte și chiar simți nevoia să vezi ceva inedit. Scările Xenofon reprezintă o stradă, de fapt, și copiind exemplul unor alte țări cu străzi-scară, și a noastră a fost pictată, la comanda primăriei, inițial având reprezentate pe ea clădiri importante din România. Anul acesta, este o cascadă cu vegetație, lucru care îți sugerează că poate exista o oază de liniște în mijlocul junglei de asfalt sau că un diluviu ar putea să vină printre clădiri și să te înece. Una din astea două. E foarte drăgălașă, și am înțeles că se schimbă pictura în fiecare an așa că merită să fie văzută cel puțin o dată pe an.

    11904686_906955249341054_5118617696493579123_n
    Diluviu urban (Foto Andrei Petcu Photography)
  • Practic, cum intri în parc, vezi Mausoleul de lângă Mormântului Eroului Necunoscut. De fapt, eu l-am văzut și din tramvai, de la o stație depărtare. Cred că-l vezi de oriunde ai fi în cartier. Monumentul este o construcție megalomană și gigantică specifică comunismului și este ridicat în onoarea unui ostaș necunoscut. Mormântul acestuia din urmă e fix în fața monumentului și este constant vegheat de doi soldați. Am încercat să citesc ce scrie pe mormânt dar e imposibil fiindcă nu te lasă militarii să o faci. Nu că ar face ceva cei care îl păzesc de facto, că aceia nu se mișcă din poziția în care stau nici gâdilați, dar sunt alți militari care te atenționează. Dacă nu știați, mausoleul se poate vizita în anumite zile (de Ziua Eroilor și Ziua Armatei) și se poate vedea o statuie superbă înăuntru care-l reprezintă pe Regele Ferdinand cu o zeiță antică a victoriei.

    caro 2
    O comoara sub un colos
  • Spectacolul de foc și lumini. Highlight-ul festivalului din 2016 au fost, în opinia mea, fachiri tineri care s-au luptat cu și au învins focul. În prima fază a spectacolului, făceau jonglerii cu niște cabluri care aveau un atașament luminos la capete și a fost fain și captivant,dar a pălit în comparație cu jonglatul cu focul pe muzică electronică. Este magic să vezi cum manevrează un tânăr atrăgător niște candele cu foc la ambele capete, noaptea. Nici nu se mai vede firul de la candele și par că zboară coordonat focurile în jurul lor, sau că se multiplică. Ca în atacurile de energie și foc din Dragon Ball Z. Exact așa arată!

    13247926_1254888447856439_2334423267311467984_o
    Cred că de aici s-au inspirat realizatorii Dragon Ball Z (Foto Tera Photography)
  • Festivalul în sine – imediat cum se lasă bezna, devine un spectacol de lumini din varii surse, nu numai de la cele puse la dispoziție de festival. Spre exemplu sursele de lumină folosite în cadrul festivalului de organizatori erau niște lumânări-pastile albe puse în niște suporturi de hârtie ca niște lampioane, dar care nu se prea vedeau fiindcă erau prea mulți oameni. Mai era un fel de nor de vată cu instalații de pom de Crăciun care părea că face scurtcircuit din când în când. Mi-a amintit de norul luminos de la Festivalul Spotlight de anul trecut, numai că mai nereușit. Apoi, erau lumini de proveniență exterioară cum ar fi cele de la comercianți ambulanți care vindeau niște chinezării luminoase sau cele de la copiii și adulți cu bentițe cu urechi luminoase sau adidași cu beculețe. A mai fost și un copac de plastic/metal? alb cu terminații luminoase – courtesy of Cercetaşii României – de care copii și adulții și-au atârnat dorințe scrise pe niște fâșii de panglică. Printre acestea aș menționa dorințe precum ‚Evy să-l cunoască pe Iisus’, ‚Îmi doresc o casă cu piscină’ sau ‚Îmi doresc să deschid o firmă de consultanță juridică’. Sper să li se îndeplinească dorințele!

    13131250_10153493234905759_5170623249686831293_o
    Cam aşa arătau şi cele de la festival doar ca majoritatea erau albe (Foto Festivalul Luminii)
  • E foarte sigur parcul, cu ocazia acestui festival: peste tot în jur vezi copii zbierând sau alergând după care țipă părinții. Și, deși e foarte aglomerat și te cam limitează în mișcări, e o chestie să vezi noaptea târziu copii jucându-se leapșa sau niște fetițe de 12 ani arzând-o la modul hippie și cântând la chitară șlagăre de la trupa Talisman precum cântecul folk-pop ‘Numai ea’ (Hint: e ăla cu ‚Decât să mă despart de ea/Mai bine aprind tot satul’).

[1] Giganții reprezintă opera sculptorilor F. Storck și D. Paciurea și făceau parte dintr-o triadă statuară așezată într-o grotă din parc. Pe lângă ei se mai afla și statuia unei frumoase tinere adormite (fără vreo legătură cu personajul din basm). În momentul de față, tânăra se află în Herăstrău. Povestea pe care se bazează complexul statuar este ușor ridicolă fiindcă vorbim de doi gemeni tineri, îndrăgostiți de aceeași fată. Fata, neștiind pe care să-l aleagă, se aruncă în mare cu mențiunea că acela care o va salva îi va fi soț. Cei doi frați se iau la ceartă, timp în care tânăra se îneacă și moare. The end.

Bookfest 2018 – Inca 26 de carti trecute pe lista

Noul roman al lui Haruki Murakami, romanele câştigătoare ale Premiului Goncourt şi Man Booker Prize în 2017, prima carte scrisă de Elena Ferrante, traducerea unei noi cărţi din seria dedicată lui Eric-Emmanuel Schmitt, povestea lui Othello reinterpretată într-un roman contemporan, jurnalul necenzurat al unui mare artist interbelic şi noul roman al lui Julian Barnes fac parte din lista cu surprize de la Bookfest 2018, care va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, la Romexpo.

 

Lincoln între vieţi (Man Booker Prize 2017)

Bookfest 2018 îi este deidicat literaturii nord-americane, iar cartea Lincoln între vieţi, care i-a adus lui George Saunders prestigiosul Man Booker Prize, poate fi considerată una dintre cele mai aşteptate apariţii editoriale. Îmbinând istoria cu ficţiunea, autorul prezintă prin alegorii şi personaje din toate mediile sociale portretul unei naţiuni. Este un portret plin de contradicţii, prezentat într-o formă literară care te provoacă să îţi schimbi percepţia despre structura unui roman.

 

Drumul spre casă

Istoria Statelor Unite este strâns legată de istoria sclavilor africani. O demonstrează încă o dată multipremiatul roman Drunul spre casă. Scriitoarea Yaa Gyasi prezintă în paralel poveştile a două surori vitrege din Ghana. Ele sunt capturate în urma unei vânători de oameni. Una ajunge soţia unui nobil englez. Cealaltă devine o sclavă. Descendenţii lor vor fi martorii marilor evenimente ce au schimbat istoria Statelor Unite, de la Războiul Civil până la emanciparea africanilor din epoca jazz-ului.

 

Uciderea Comandorului

 

Fanii lui Haruki Murakami vor avea şi ei parte de o surpriză. A fost tradusă prima parte a noului roman scris de autor. Curioşi să descopere ce poveste stranie a mai născocit de data aceasta scriitorul lor preferat, ei vor da peste o poveste specială, ce îl are ca protagonist pe un pictor care se mută într-o casă izolată de restul oraşului după un divorţ. Într-o zi, un bărbat misterios îi comandă pictorului retras un portret. Bărbatul nu apare întâmplător în viaţa artistului solitar, şi nici tabloul găsit în casa unde s-a mutat de curând. Tabloul prezintă nişte scene bizare, inspirate se pare din celebra operă Don Giovanni a lui Mozart.

 

Iubire amară

Elena Ferrante, autoarea faimoasei Tetralogii napolitane, în care explorează prietenia feminină, a debutat prin romanul Iubire amară. Acest roman le va plăcea mai mult celor impresionaţi de altă carte a Elenei Ferrante – Fiica ascunsă, deoarece descrie relaţia mamă-fiică. Delia, protagonista romanului Iubire amară, descoperă nişte secrete din viaţa mamei sale după ce străbate cartierele din Napoli.

 

Singura poveste

 

Noul roman al lui Julian Barnes are ca temă acea mare iubire care lasă în urmă întrebări despre sine şi despre sensul vieţii. Protagonistii acestei poveşti, care se petrece în Londra anilor ’60, sunt Paul, pe atunci student, şi o femeie mai matură, pe nume Susan, mamă a doi copii. Acest citat din Singura poveste anunţă o lectură care va invita la reflecţie asupra legăturilor umane: Cei mai mulţi dintre noi au de spus o singură poveste. Asta nu înseamnă că ni se întâmplă un singur lucru în viaţă – se petrec nenumărate întâmplări, pe care le transformăm în nenumărate poveşti. Însă una singură contează cu adevărat, pe una singură merită până la urmă s-o spui. Ceea ce urmează e povestea mea.

 

Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan

 

Octavian Soviany ţi-a pregătit o antologie irezistibilă în care a reunit cele mai frumoase nuvele franceze despre dragoste, scrise în secolul XIX. Vei descoperi poveşti despre iubiri pătimaşe, cu trădări, gelozii, castele bântuite, crime în serie, vampiri, personaje prinse între pasiunea dezlănţuită şi chemarea datoriei. Detaliile insolite şi picante sporesc plăcerea lecturii.

 

Iubiri dificile

Dacă preferi nişte povestiri din secolul XX, poţi alege volumul scris de Italo Calvino. Iubiri dificile este o carte lăudată datorită modului extravagant şi original în care sunt redate problemele dintr-un cuplu.

 

Jurnal necenzurat

Nijinski a fost o personalitate despre care se pot scrie romane captivante. A cunoscut gloria în Parisul interbelic unde a revoluţionat baletul, a intrat în graţiile marilor artişti ai epocii sale, a fost adulat şi a cunoscut momente în care agonia devenise vecina extazului, ca mai toţi artiştii din frumoşii ani nebuni. Însă cel mai bun roman despre viaţa lui nu l-a putut scrie decât el, sub forma unui jurnal necenzurat, prin care să îşi rememoreze anii de glorie, dar şi plini de angoase.

 

Omul care vedea dincolo de chipuri

 

Nu sunt uitaţi nici admiratorii lui Eric-Emmanuel Schmitt, care vor trece pe listă noua carte tradusă – Omul care vedea dincolo de chipuri. Romanul prezintă într-un mod ce sfidează limitele realităţii povestea unui bărbat care supravieţuieşte unui atac terorist. Acesta are darul de a trece dincolo de limitele percepţiei, observând ceea ce le scapă anchetatorilor, de aceea va demara o investigaţie paralelă, în timpul căreia va găsi răspunsuri la alte întrebări decât cele iniţiale.

 

Ordinea de zi – Premiul Goncourt 2017

Romanul Ordinea de zi atrage atenţia asupra modului în care un dictator poate distruge vieţi prin complicitatea celor din jur. În 20 februarie 1933, nişte afacerişti germani îşi deschid larg buzunarele pentru a sprijini campania electorală a Partidului Naţional-Socialist, care avea să-l aducă pe Hitler la putere. Motivul generozităţii lor cu efecte cumplite? Avantajele promise de viitoarea putere. Romanul scris de Eric Vuillard nu este doar despre trecut, ci şi despre un prezent ameninţat de pericolul constant reprezentat de căutarea unor avantaje imediate cu preţul ignorării unor efecte devastatoare pe termen lung.

 

Pădurea întunecată

 

Filmul Istoria iubirii a readus în atenţia cititorilor din întreaga lume romanele scrise de Nicole Krauss. Noul ei roman tradus în limba română – Pădurea întunecată – are ca subiect întâlnirea a doi oameni diferiţi într-o călătorie iniţiatică prin Israel. Cei doi sunt o scriitoare care vrea să se regăsească după o criză existenţială şi un avocat de succes a cărui scară de valori s-a schimbat. Călătoria lor aminteşte de Infernul lui Dante.

 

Regina mea

Dacă îţi plac romanele despre forţa imaginaţiei, s-ar putea să te atragă şi Regina mea, un debut literar premiat în spaţiul francofon. Andrea Jean-Baptiste spune povestea unui adolescent neînţeles, care decide să renunţe la studii. Viaţa lui se schimbă după ce întâlneşte o prezenţă feminină stranie, la limita dintre fantastic şi real.

 

Băiatul cel nou

 

Romanul lui Tracy Chevalier face parte din proiectul care propune reinterpretarea capodoperelor shakespeariene în cheie modernă, prin scrierea unor romane semnate de mari autori contemporani. Tracy Chevalier l-a ales pe Othello, pe care îl ia din Veneţia iubirilor pătimaşe pentru a-l duce tocmai în America din anii ’70. Îi schimbă chiar şi numele. Pe noul Othello îl cheamă Osei Kokote. Nu este maur, ci fiul unui diplomat din Ghana. Abilităţile sportive ale acestuia şi farmecul exotic îl transformă în preferatul celei mai frumoase colege din şcoala unde tânărul african este respins de alţi elevi. Simpatia colegei şi talentul dovedit la ora de sport declanşează ura lui Ian, care îşi terorizează colegii pentru a fi considerat stăpânul absolut din curtea şcolii. Aşadar, vei avea parte de o poveste cu visuri adolescentine, iubiri, gelozii şi evenimente care invită la discuţii despre problemele societăţii actuale.

 

Răul

Tot problemele din şcolile unde violenţa şi discriminarea fac legea sunt şi în centrul romanului cutremurător intitulat Răul. Protagonistul este un adolescent-problemă, mutat de la o şcoală la alta. Comportamentul său dificil este influenţat de prezenţa unui tată violent. Romanul lui Jan Guillou a fost primit cu entuziasm de criticii suedezi care i-au apreciat curajul de a îmbina ficţiunea cu detaliile autobiografice.

 

Omul suspendat

 

Omul suspendat este considerat unul dintre cele mai bune romane americane din toate timpurile. Saul Bellow te invită să descoperi America anilor ’40, văzută prin ochii unui tânăr care aşteaptă decizia de recrutare pentru front. Întârzierea actelor necesare îi permite să-şi petreacă timpul hoinărind pe străzile din Chicago. Plimbările nasc nişte gânduri despre umanitate, război, trecut şi viitor.

 

Şi, deodată, cineva bate la uşă

Literatura israeliană actuală câştigă din ce în ce mai mulţi cititori în România. Dacă vrei să descoperi scrierile unuia dintre cei mai talentaţi autori contemporani, poţi alege volumul de povestiri Şi, deodată, cineva bate la uşă. În acest volum, Etgar Keret surprinde contradicţiile naturii umane prin intermediul unor poveşti în care banalul este invadat de nişte amănunte care sfidează monotonia şi legile unei vieţi aşezate.

 

Marele Experiment

 

Primul volum de proză scurtă al lui Jeffrey Eugenides (Sinuciderea fercioarelor, Middlesex) îţi oferă istorii de viaţă cu personaje care aleg nişte căi bizare pentru a-şi îndeplini dorinţele. O femeie de succes care dă o petrecere unde îi invită pe bărbaţii participanţi să doneze spermă pentru a rămâne însărcinată, o elevă care fuge de o căsătorie aranjată de familia tradiţionalistă şi un poet care inventează o escrocherie care să îi asigure o viaţă lipsită de griji într-un paradis fiscal se numără printre aceste personaje care mai de care mai surprinzătoare.

 

Wabi-Sabi

 

Cei fascinaţi de Japonia îl vor înţelege cel mai bine pe Samuel, care alege vechiul Kyoto pentru a uita de o iubire destrămată în Barcelona. Samuel este nimeni altul decât protagonistul unui alt roman scris de Francesc Miralles – Iubire cu “i”mic. Evenimentele din Wabi-Sabi se petrec la câţiva ani după cele din romanul anterior şi sunt declanşate de o vedere trimisă din Japonia, pe care scrie doar Wabi-Sabi.

 

Oraşul Fiarelor

Isabel Allende a scris şi poveşti de aventuri pentru copii. Aceştia îl vor însoţi pe Alexander Cold în inima pădurii amazoniene, unde jaguarul magic, o fată înzestrată cu agerimea acvilei şi o cultură străveche îşi spun propriile istorii.

 

Labirintul spiritelor

 

Fanii lui Carlos Ruis Zafon se vor bucura de peste 800 de pagini de mistere, întâlniri secrete, anchete cu descoperiri halucinante şi tot felul de întâmplări tenebroase care transformă Barcelona într-un loc magic. Labirintul spiritelor este ultimul roman din tetralogia Cimitirul Cărţilor Uitate. Vei descoperi în acest roman o Barcelonă bântuită de fantomele dictaturii şi nişte personaje neînfricate ce vor face orice pentru aflarea adevărului.

 

Cântec pentru cei neîngropaţi (National Book Award 2017)

 

Realismul magic, poveştile Sudului şi ecourile din romanele scrise de Toni Morrison şi William Faulkner se întâlnesc în romanul Cântec pentru cei neîngropaţi. Jesmyn Ward spune povestea lui Jojo, care la 13 ani îşi pune întrebări legate de identitatea masculină şi de condiţia propriei familii. Jojo are o mamă de origine africană şi un tată alb, într-un Sud bântuit încă de prejudecăţi şi de rasism. Întrebările sale duc la nişte răspunsuri oferite de fantoma unui deţinut din Mississippi.

 

Cătunul

Tot în Mississippi se petrece şi acţiunea romanului Cătunul. Romanul descrie ascensiunea unui parvenit din sudul rasist al Statelor Unite. Acest personaj adună toate defectele umanităţii din perioada segregării, dominând viaţa comunităţii prin abuzuri şi teroare. Iubitorii literaturii americane îţi vor spune că William Faulkner este un scriitor care va fi mereu la modă, indiferent de epocă, de aceea n-ar trebui să lipsească din biblioteca ta Cătunul, un roman-cult, primul din trilogia dedicată clanului Snopes.

 

Disconfort Residence

 

Cum să nu te laşi păcălit de reclamele făcute unor apartamente perfecte, noi, plasate în zone de vis? Citind sfaturile unui specialist. Astfel de sfaturi se găsesc şi în cartea arhitectului Radu Negoiţă. În Disconfort Residence înveţi cum să depistezi acele detalii care îţi vorbesc despre adevărul din spatele unei iluzii bine vândute.

 

Designul, când toţi suntem designeri

Cei dornici de a explora modul în care designul, comunităţile, spaţiul urban şi măsurile sustenabile interacţionează unele cu altele vor fi interesaţi de cartea lui Ezio Manzini. Designul, când toţi suntem designeri ne propune să devenim mult mai conştienţi de rolul asupra modului în care arată oraşele în care trăim sau clădirile în care locuim.

 

Un rasism imaginar. Islamofobie şi culpabilitate

 

Pascal Bruckner este unul dintre intelectualii francezi care nu se tem să provoace prin invitaţia la cunoaşterea oferită doar de abordarea unor teme sensibile. Noua sa carte Un rasism imaginar. Islamofobie şi culpabilitate aduce în discuţie tabuuri şi temerile celor ce vor să pună întrebări despre cultuta musulmanilor din spaţiul occidental, dar nu vor să fie consideraţi rasişti pe nedrept.

 

Scandalul

 

Autorul romanului Un bărbat pe nume Ove revine în atenţia cititorilor cu o poveste despre adolescenţă şi partea întunecată a concursurilor sportive. În centrul noului roman scris de Fredrick Backman – Scandalul – este o echipă de hochei dintr-un orăşel considerat mort, izolat de restul lumii civilizate. Succesul echipei de juniori ar putea atrage atenţia asupra comunităţii uitate. Din păcate, în paralel cu antrenamentele au loc nişte evenimente în care agresiunea sexuală, rasismul şi misoginismul alcătuiesc un mediu degradant, în care adevărul trece pe locul doi în goana după glorie şi câştiguri financiare imediate.

 

 

Kingsman: The Golden Circle

La trei ani de la Kingsman: The Secret Service apare şi Kingsman: The Golden Circle. În noul film, Matthew Vaughn mizează pe distribuţia din care fac parte, printre alţii, Colin Firth, Julianne Moore, Taron Egerton, Channing Tatum, Halle Berry, Mark Strong şi Jeff Bridges.

De data aceasta, inventivii agenţi pornesc o luptă împotriva personajelor negative conduse de o femeie malefică, interpretată de Julianne Moore. După ce inamicii le-au provocat nişte pagube materiale considerabile, agenţii descoperă că de fapt nu numai ei sunt vizaţi, ci întreaga omenire. Băieţii răi par să facă parte dintr-o reţea foarte bine organizată, aşadar noua misiune le va testa limitele şi inteligenţa, dând naştere unor aventuri ce promit să te ţină atent de la prima până la ultima scenă.

În  România, premiera filmului va avea loc pe 22 septembrie 2017.


LYTE video

Citeşte şi American Assassin

American Assassin

 

3 filme noi de neratat, in premiera (in Romania) la American Independent Film Festival 2019

Dacă preferi filmele americane de calitate, poţi veni la American Independent Film Festival. Ediţia din 2019 va avea loc între 12 şi 18 aprilie la Cinema Pro şi la Cinema Muzeul Ţăranului. Organizatorii au anunţat primele trei filme din selecţie, filme care au fost apreciate la Cannes, Veneţia sau la Sundance.

Vox Lux

Natalie Portman, Sracy Martin şi Jude Law joacă în Vox Lux, considerat replica hipnotic-avangardistă dată filmului A Star Is Born. Având o coloană sonoră irezistibilă, la care au colaborat Sia şi vizionarul Scott Walker, filmul lui Brady Corbet (The Childhood of a Leader) spune povestea unei tinere pe nume Celestine, transformată de managerul ei (interpretat de Jude Law) într-un star mondial.

O supravieţuitoare a unui atentat petrecut în liceul ei, Celestine devine simbolul unei lumi unde talentul întră într-un malaxor al industriei ce stă la baza faimei. Calitatea filmului se bazează puternic pe alegerea inspirată a compoziţiilor de pe coloana sonoră, în care sensibilitatea lui Celestine este transpusă într-o cheie experimentală.


LYTE video

 

Mandy

Dacă preferi un film cu accente rock, poţi vedea Mandy, considerat un thriller psihologic despre o răzbunare. Jóhann Jóhannsson şi chitaristul Stephen O’Malley au compus o coloană sonoră care să transpună intensitatea scenelor ce îţi dau fiori.

Acţiunea filmului regizat de Panos Cosmatos are loc în mijlocul unui peisaj sălbatic, unde existenţa unui cuplu este perturbată de prezenţa unei secte. Personajul central interpretat de Nicolas Cage va încerca să îşi răzbune soţia devenită victima celui autointitulat liderul sectei.


LYTE video

 

The Mountain

Premiat la Festivalul de la Veneţia, The Mountain este un film ce aminteşte America din anii ’50. Vei regăsi elemente din stilul pictorului Edward Hopper şi atmosfera din peliculele cult ale lui David Lynch.

Excentric şi intens, filmul lui Rick Alverson spune povestea unui tânăr fotograf care se angajează la clinica unui doctor specialist în lobotomie. Relaţia fotografului cu pacienţii este una ambiguă, care îi va da spectatorului ocazia să aducă propriile interpretări.

Biletele vor fi puse în vânzare pe Eventbook.

Citeşte şi The Rider – Sensibilitatea unui cowboy

The Rider – Sensibilitatea unui cowboy

On the Milky Road – Emir Kusturica revine printr-un nou film, cu Monica Bellucci in rolul principal

Dacă ţi-a fost dor de un film regizat de Kusturica, ai un motiv de bucurie după ce trece vara. Pe 15 septembrie 2017, patosul balcanic, iubirile răsunătoare în vreme de război şi o frumoasă meridională interpretată de Monica Bellucci vor ajunge şi în cinematografele din România, odată cu premiera noului film al regizorului – On the Milky Road.

Scenariul filmului pare desprins din povestea de iubire arhetipală dintr-un sat balcanic, publicată de Kusturica în volumul Străin în căsnicie. Detaliile poveştii de iubire din film: lăptarul Kosta (interpretat chiar de Kusturica), aşteptat în fiecare de zi de soldaţi, dar şi de o frumoasă localnică, se îndrăgosteşte nebuneşte de Nevesta, (Monica Bellucci), o fugară din Italia, ce dă peste cap liniştea bărbaţilor din aşezarea acestuia. Cei doi amorezi vor trece printr-o serie de peripeţii funambuleşti, memorabile şi tragicomice, aşa cum vezi în aproape toate filmele regizorului.

On the Milky Road promite o incursiune în universul satului balcanic printr-un amestec de pitoresc, istorie şi realism magic. Rivalităţile, pericolele, umorul, patimile şi personajele secundare expresive vor întreţine farmecul şi dramele unei lumi greu încercate. Filmul a concurat pentru Leul de Aur, în cadrul ediţiei din 2016 a Festivalului de Film de la Veneţia.


LYTE video

 

 

Povestea evantaiului – expozitie cu piese de colectie, la Muzeul Cotroceni

Evantaiul este unul dintre accesoriile orientale pentru care occidentalii au dezvoltat o mare pasiune, într-o perioadă în care ţările exotice erau considerate o sursă a barbariei. Din Japonia până la curtea vieneză sau în conacele din Balcani, evantaiul a fost primit cu entuziasm. A devenit un simbol al feminităţii graţioase, al statutului privilegiat sau al seducţiei curajoase prin mesajele şi aluziile oferite de culorile, picturile şi materialele alese. De-a lungul secolelor, a depăşit scopul pentru care a fost creat, fiind ridicat la rang de operă de artă, căreia i s-au dedicat expoziţii. O astfel de expoziţie poate fi vizitată între 6 iulie şi 31 august 2017, la Muzeul Cotroceni.

Expoziţia Povestea evantaiului este organizată în două spaţii cu mare semnificaţie istorică – Salonul Cerchez şi Sufrageria regală. Cuprinde peste 100 de evantaie şi accesorii (mănuşi, lornioane sau pudriere). Vedeta expoziţiei este un evantai din colecţia regală, cu autograful Principesei Maria – datat la 23 februarie 1897. Pe acelaşi evantai au fost descoperite însemnări în limbile franceză şi spaniolă, alăturate unei melodii pe portativ dedicate domnişoarei Zoe Arion (fiica ambasadorului României la Sankt Petersburg, între 1897 – 1908).

sursa imagine: Muzeul National Cotroceni - pagina de Facebook
sursa imagine: Muzeul National Cotroceni – pagina de Facebook

Vizitatorii captivaţi de legendele şi fastul curţii vieneze pot admira unele dintre cele mai vechi evantaie incluse în expoziţie. Au fost datate în jurul anilor 1740 şi 1750 şi au fost realizate pe schelet din fildeş. Unul dintre evantaiele vieneze este brodat cu fir de aur şi aplicaţii de paiete, iar celălalt cu modele florale în foiţă de aur şi argint.

Evantaiele din cadrul expoziţiei aparţin următoarelor colecţii: Aurelia Veronica Filimon, Aurelia Nicolau alias Kera Caliţa şi dr. Adrian-Silvan Ionescu. Curatorii expoziţiei sunt Livia Georgescu şi Adriana Mazilu.

Accesul în muzeu nu se poate face fără prezentarea unui act de identitate în original (buletin, carte de identitate, paşaport). Puteţi afla informaţii despre orarul muzeului şi tarife pe site-ul oficial.

O zi in lumea sticlei – Vei face primele tale sculpturi in sticla

Faci parte din categoria visătorilor care aşteaptă finalul săptămânii pentru a-şi lua timpul înapoi, cu scopul de a-l investi în pasiunile amânate? Atunci s-ar putea să te intereseze evenimentul O zi în lumea sticlei, care va avea loc pe 17 iunie 2017, între orele 11 şi 14, la Grădina Sticlarilor din Bucureşti (Str. Vasile Lascăr, nr. 36). În această oază vei avea parte de o introducere practică în meşteşugul unui sticlar.

Magia transformării unei paste incandescente în sticlă va fi însuşită prin descoperirea a două tehnici de prelucrare. Călătoria în lumea sticlei începe cu vizita în zona cuptorului de topire, unde vei sufla sticla, trage baghete şi vei avea parte şi de câteva demonstraţii de măiestrie în arta sticlei.

Etapa creativă, a transformării baghetelor în sculpturi, începe cu vizita în atelierul Grădinii. Aici vei învăţa cum să lucrezi cu lampa şi cum să modelezi baghetele pentru a-i da o formă imaginaţiei. Piesele realizate rămân la tine, pentru a-ţi aminti de primele încercări în lumea sticlarilor.

La final, efortul trebuie răsplătit în Grădina Sticlarilor, unde, printre obiectele de sticlă expuse, va fi servit un ceai.

Înscrierile se pot face la [email protected], sau poţi trimite un mesaj privat pe pagina de Facebook a Grădinii Sticlarilor.

Costul atelierului este de 80 de lei, toate materialele fiind incluse.

Comrade Detective – Florin Piersic Jr. si Channing Tatum, intr-o parodie cu detectivi din Romania anilor ‘80

Keep Calm şi lasă indignarea! Moda filmelor despre România comunistă a părăsit spaţiul claustrofob al apartamentelor din blocurile gri şi a trecut oceanul! Noul serial marca Amazon – Comrade Detective – ia elementele unui crime thriller american, le oferă o notă insolită şi le aruncă într-o parodie la adresa filmelor din România anilor ‘80. Iar distribuţia se anunţă a fi una de zile mari. Îi vei vedea pe Florin Piersic Jr. şi pe Corneliu Ulici alături de actori precum Channing Tatum Joseph Gordon-Levitt, Nick Offerman, Jenny Slate, Chloë Sevigny, Kim Basinger sau Fred Armasen. Premiera serialului va avea loc pe data de 4 august 2017, în ţările aflate dincolo de Cortina de Fier, adică în Occident.

Subiectul: În plin Război Rece, autorităţile României comuniste s-au gândit să creeze un serial cu detectivi. Sub pretextul divertismentului cu suspans oferit unei populaţii izolate, serialul TV ar trebui să promoveze de fapt naţionalismul şi ideile propagandei, referitoare la binefacerile regimului dictatorial. În primul sezon al serialului, cetăţenii României vor asista la eforturile detectivilor Anghel şi Baciu de a descoperi adevărul despre moartea colegului lor, Nichita Ionescu. Dar lanţul investigaţiei îi va conduce uşor, uşor spre un complot mondial împotriva patriei lor, pus la cale de acel duşman suprem al Estului – Capitalismul. Pester ani, serialul de propagandă cu detectivi comunişti este scos de la naftalină de imperialiştii americani, ce vor să-l promoveze.

Sub sloganul Este nevoie de doi bravi detectivi (şi de câteva Dacii) pentru a învinge Capitalismul pervers!, studiourile Amazon promit cel mai bun serial despre România anilor ’80. Dublarea în limba engleză va fi asigurată de tovarăşii Channing Tatum şi Joseph Gordon-Levitt.


LYTE video

4 Filme must-see în octombrie plus un festival :)

Dacă sunteți ocupați (cine nu e) și nu aveți timp pentru o selecție largă de filme în luna octombrie, am ales pentru tine 4 filme cu adevărat de neratat (din punctul nostru de vedere) în următoarele patru săptămâni, plus un festival de film must-go, mai ales dacă ești din București sau Timișoara.

1. Reality (2023) – din 6 octombrie la cinema

reality filme de văzutUn film foarte lăudat de critică, atât pentru scenariu și regie – Reality este adaptat dintr-o piesă Broadway și este de fapt bazat pe fapte reale -, cât și pentru interpretarea extraordinară a lui Sydney Sweeney, una dintre starurile în devenire de la Hollywood.

Lungmetrajul spune povestea arestării lui Reality Winner, o lingvistă de 25 de ani din Forțele Aeriene și contractor al NSA, care a divulgat presei informații clasificate referitoare la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016.

2. Killers of the Flower Moon – cu Leonardo DiCaprio, din 20 octombrie 2023 în cinematografe

killers of the flower moon_filme de vazut

Killers of the Flower Moon este un film polițist american regizat de Martin Scorsese și cu un scenariu de Eric Roth și Scorsese. Eric Roth a primit de-a lungul timpului 6 nominalizări la Oscar, pentru scenarii precum Forrest Gump, Munich, A star is born, The Curious case of Benjamin Button și Dune (2021).

Bazat pe cea mai bine vândută carte de non-ficțiune din 2017, Killers of the Flower Moon: The Osage Murders and the Birth of the FBI, de David Grann, filmul îl are pe Leonardo DiCaprio în rolul principal, dar și co-producător.

Killers of the Flower Moon are loc în Oklahoma anilor ’20 și descrie uciderea în serie a membrilor Osage Nation, o comunitate bogată în petrol – un șir de crime brutale care au ajuns să fie cunoscute sub numele de Reign of Terror. Filmul ne așteptăm să fie nu doar fidel cărții, ci și adevărului istoric.

Actrița principală Lily Gladstone, americancă din populația indiană aborigenă, a pus chiar în contrast producția lui Scorsese cu producțiile lui Taylor Sheridan super de succes precum Yellowstone, pe care le-a numit “deplorabile” și “neverosimile”. 😀

Leonardo DiCaprio joacă alături de Robert De Niro, Jesse Plemons, Lily Gladstone și Brendan Fraser. Filmul marchează cea de-a șaptea colaborare dintre Scorsese și DiCaprio, precum și cea de-a unsprezecea colaborare dintre Scorsese și De Niro. 🙂 Vezi trailerul Killers of the Flower Moon.

Cu un buget generos de 200 milioane dolari, Killers of the Flower Moon este o producție Apple TV, dar care va veni în cinematografele din România, începând cu 20 octombrie.

3. Nu astepta prea mult de la sfârșitul lumii (2023) – din 27 octombrie la cinema

nu-astepta-prea-mult-de-la-sfarsitul-lumii_filme octombrieDacă nu ești fan filme românești, trebuie să știi că filmul ăsta nu e cu sorbit de ciorbe :), nu e lent și zaharisit, nu e pedant și prețios, este fix invers, cu zvâc, radical, acid, “adevărat”.
Cel mai nou film scris și regizat de Radu Jude este un film original și autentic, cu limbaj licențios care s-ar putea să nu placă unora. Dar dacă iei parte la traficul din București, înjurăturile din film sunt de mult timp în ADN-ul tău. 😀
O satiră radicală despre viața actuală, Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii e și road-movie, comedie, film de montaj și film documentar. Iar umorul baleiază spumos între umor de autobază și umor cu referințe cinematografice și nu numai.

4. Pain Hustlers (2023) – cu Emily Blunt și Chris Evans – premiera 27 octombrie pe NETFLIX


pain hustlers filme noi netflix

Continuăm recomandările de filme de neratat în octombrie 2023 cu unul cu densitate mare de staruri. O mamă singură (Emily Blunt) acceptă un job din disperare, la un startup farmaceutic care se apropie de faliment, fără să-și dea seama în ce se bagă: o escrocherie… Un film Netflix de tip dramă, în care Emily Blunt îl are ca partener de ecran pe Chris Evans, dar și pe Andy Garcia.

Apare pe 27 octombrie pe NETFLIX. Vezi teaserul oficial Pain Hustlers.

5. BONUS: Festivalul “Les Films de Cannes a Bucarest” – 20-29 octombrie 2023

La passion de Dodin Bouffant
La passion de Dodin Bouffant

Nu ratați, de asemenea, festivalul Les Films de Cannes a Bucarest, care va proiecta în premieră în România mai multe filme de autor din 2023.

Aici veți putea vedea filmul câștigător al Palme d’Or la Cannes 2023L’Anatomie d’une Chute / The Anatomy of A Fall, regizat de către Justine Triet. Tot aici vor fi proiectate Sur l’Adamant, care a câștigat Ursul de Aur 2023 la Berlin pentru Cel mai bun film, ultimul film al lui Aki Kaurismaki, Fallen Leaves și producția La passion de Dodin Bouffant, cu Juliette Binoche și Benoit Magimel. Dar acestea sunt doar câteva dintre titlurile interesante din cadrul Festivalului.

Anul acesta festivalul va avea loc între 20 și 29 octombrie în București, dar și la Timișoara între 19-22 octombrie.

Acestea sunt titlurile de neratat din punctul nostru de vedere în această lună, plus evenimentul Les Films de Cannes a Bucarest (și Timișoara), unde veți avea ocazia să vedeți filme premiate și semnate de regizori consacrați pentru prima dată în România.

Vezi și:

5 filme de vazut în prima săptămână din octombrie

30 thrillere Netflix de văzut

Capra cu trei iezi – un studiu gastronomic

Spectacolul Capra cu trei iezi de la Teatrul Act regizat de Alexandru Dabija este o varianta pentru adulti a povestii lui Ion Creanga, in care naratiunea este centrata asupra mancarurilor de la pomana micilor iezi mancati de lup. Esenta povestii se pastreaza si e jucata foarte bine de Emilia Dobrin, Andi Vasluianu, Constantin Draganescu, Florin Dobrovici, Mihai Calota.

Regizorul Alexandru Dabija despre resorturile piesei:

Daca o sa aveti curiozitatea sa cautati pe net forumurile cu discutiile tinerelor mame, o sa gasiti – la un moment dat – o dezbatere aprinsa despre malaies in calcaies. Este un vers din celebrul cantecel al caprei din povestea lui Ion Creanga. Nimeni nu prea poate sa-l explice. Si copiii continua sa intrebe: “Mama, ce inseamna malaies in calcaies”?
Dupa ce ne-am incercat puterile cu metafizica din Ivan Turbinca in spectacolul “Absolut!”, ne avantam acum in psihologia abisala a cruzimii si razbunarii din Capra cu trei iezi, iar studiul pe care il propunem este in primul rand unul gastronomic, pentru ca moartea este, invariabil, insotita de haleala. Cei ce raman, mananca pentru ca traiesc.

Pretul biletelor este 20 lei (redus) si 30 lei (intreg)

Ultimele articole