La Danseuse – Un film proiectat la Cannes va deschide Bucharest International Dance Film Festival, editia 2017

Dacă te fascinează Parisul interbelic, iată un motiv pentru care merită să treci pe lista evenimentelor de neratat şi ediţia din 2017 a Bucharest International Dance Film Festival, care va avea loc între 7 şi 10 septembrie: un film despre o mare dansatoare din Parisul de altădată.

Personalităţile spectaculoase din lumea cabaretului parizian interbelic, alături de pictorii decadenţi şi vizionarii ce au modernizat dansul vor năvăli în sala cinematografului Elvira Popescu, pe 7 septembrie, ora 19:00, la gala ce va deschide Bucharest International Dance Film Festival. Aceştia sunt protagoniştii filmului La Danseuse, regizat de Stephanie di Giusto şi proiectat anul trecut la Cannes, în cadrul secţiunii Un Certain Regard.

Filmul are la bază relaţia complicată dintre protagonistă – dansatoarea Loie Fuller – şi protejata ei, devenită între timp marea rivală – nimeni alta decât iconica dansatoare Isidora Duncan. Amestecul dintre everfescenţa flamboaiantă a faimosului cabaret Folies Bergere, unde se va face remarcată Loie Fuller (interpretată de cântăreaţa Soko), lumea boemilor avangardişti şi rivalităţile din cercul muzelor ce le-au condimentat existenţa promite o poveste strălucitoare şi tensionată, dedicată celor ce visează la un Paris al tuturor nebuniilor tolerate în numele artei, libertăţii creative şi a faimei.

Pentru cei interesaţi de istoria dansului, Loie Fuller a devenit o emblemă a curajoşilor libertini ce au revoluţionat această formă de artă. A fost un pionier al dansului modern. I-a fascinat de Toulouse-Lautrec şi pe Fraţii Lumiere, devenind o sursă de inspiraţie pentru aceştia. A dominat lumea spectacolelor de cabaret şi a schimbat viaţa de noapte a Parisului şi mai ales relaţia ei cu feminitatea.

Alături de artista Soko, distribuită în rolul principal, în film mai apar şi actorii Gaspard Ulliel – ce a interpretat rolul principal în filmul lui Xavier Dolan, Juste le fin du mondeMelanie Thierry, Lily-Rose Depp şi Francois Damiens.

Preţul unui bilet este de 15 lei. Puteţi cumpăra biletele de la casieria cinematografului Elvira Popescu sau online, de pe Eventbook, şi din librăriile partenere – Kyralina şi Humanitas.


LYTE video

Will – Un serial despre tineretea lui Shakespeare

Începând cu 13 iulie 2017, de la ora 22:00, postul de televiziune TNT România va difuza unul dintre cele mai aşteptate seriale dedicate unei personalităţi iconice din lumea artei. Este vorba despre Will, care va reinterpreta biografia lui Shakespeare, concentrându-se în special asupra tinereţii acestuia.

În cele zece episoade ale primului sezon, care vor fi difuzate în fiecare joi, regizorii Shekhar Kapur şi Craig Pearce îmbină evenimentele din viaţa lui Shakespeare cu atmosfera desprinsă din viaţa cotidiană a oamenilor ce au trăit în Londa secolului al XVI-lea. În rolul marelui dramaturg îl veţi putea vedea pe Laurie Davidson. Alături de acesta vor mai aparea şi actorii: Olivia DeJonge (The Visit, Hiding), Colm Meaney (Star Track: Deep Space Nine, Hell on Wheels), Mattias Inwood (The Shanara Chronicles), Jamie Campbell Bower (Sweeney Todd, The Twilight Saga) şi Ewen Bremner (Trainspotting, Snowpiercer).

Informaţiile-teaser promit o desfăşurare plină de contraste şi efervescenţă a biografiei lui Shakespeare, dar şi a epocii elisabetane. În această perioadă, teatrul îi cerea unui aspirant la statutul de mare dramaturg să deţină abilităţile unui artist capabil de a atrage oameni din toate categoriile sociale. Asemenea unui rock star controversat din zilele noastre, dramaturgul trebuia să impresioneze, să hipnotizeze, să tulbure, să şocheze, să stârnească toate reacţiile defulate de spectatori în viaţa de zi cu zi, să îi uimească. Pe lângă toate acestea, era nevoit să înfrunte o mare de spectatori zgomotoşi, cenzura, fanatismul, rivalităţile şi intrigile din culise. Shakespeare devine, în acest serial, un copil teribil al Renaşterii, care profită de tot ce are scena Londrei elisabetane mai ofertant, seducător şi trepidant.

Producătorii serialului, implicaţi în realizarea unor proiecte cinematografice precum Marele Gatsby, Moulin Rouge sau Elizabeth, propun o viziune nonconformistă, completată de coloana sonoră atipică. Will va pune accentul pe relaţia dintre evoluţia lui Shakespeare, regulile dramaturgiei, pe care le va schimba, şi lumea elisabetană, odată cu debutul lui în lumea teatrului. Londra dramaturgilor, actorilor şi a oamenilor influenţi pasionaţi de teatru este reprezentată sub forma unui furnicar plin de ispite, capcane, vanităţi, splendoare, mizerie şi personaje memorabile.


LYTE video

 

 

Povestea evantaiului – expozitie cu piese de colectie, la Muzeul Cotroceni

Evantaiul este unul dintre accesoriile orientale pentru care occidentalii au dezvoltat o mare pasiune, într-o perioadă în care ţările exotice erau considerate o sursă a barbariei. Din Japonia până la curtea vieneză sau în conacele din Balcani, evantaiul a fost primit cu entuziasm. A devenit un simbol al feminităţii graţioase, al statutului privilegiat sau al seducţiei curajoase prin mesajele şi aluziile oferite de culorile, picturile şi materialele alese. De-a lungul secolelor, a depăşit scopul pentru care a fost creat, fiind ridicat la rang de operă de artă, căreia i s-au dedicat expoziţii. O astfel de expoziţie poate fi vizitată între 6 iulie şi 31 august 2017, la Muzeul Cotroceni.

Expoziţia Povestea evantaiului este organizată în două spaţii cu mare semnificaţie istorică – Salonul Cerchez şi Sufrageria regală. Cuprinde peste 100 de evantaie şi accesorii (mănuşi, lornioane sau pudriere). Vedeta expoziţiei este un evantai din colecţia regală, cu autograful Principesei Maria – datat la 23 februarie 1897. Pe acelaşi evantai au fost descoperite însemnări în limbile franceză şi spaniolă, alăturate unei melodii pe portativ dedicate domnişoarei Zoe Arion (fiica ambasadorului României la Sankt Petersburg, între 1897 – 1908).

sursa imagine: Muzeul National Cotroceni - pagina de Facebook
sursa imagine: Muzeul National Cotroceni – pagina de Facebook

Vizitatorii captivaţi de legendele şi fastul curţii vieneze pot admira unele dintre cele mai vechi evantaie incluse în expoziţie. Au fost datate în jurul anilor 1740 şi 1750 şi au fost realizate pe schelet din fildeş. Unul dintre evantaiele vieneze este brodat cu fir de aur şi aplicaţii de paiete, iar celălalt cu modele florale în foiţă de aur şi argint.

Evantaiele din cadrul expoziţiei aparţin următoarelor colecţii: Aurelia Veronica Filimon, Aurelia Nicolau alias Kera Caliţa şi dr. Adrian-Silvan Ionescu. Curatorii expoziţiei sunt Livia Georgescu şi Adriana Mazilu.

Accesul în muzeu nu se poate face fără prezentarea unui act de identitate în original (buletin, carte de identitate, paşaport). Puteţi afla informaţii despre orarul muzeului şi tarife pe site-ul oficial.

Sting revine in Romania

Fanii lui Sting trebuie să treacă data de 17 octombrie 2017 în calendarul personal şi Clujul pe harta viitoarelor destinaţii. Artistul lor preferat revine în România! Vor putea asculta live noile sale piese, dar şi pe cele de rezistenţă, datorită cărora s-au îndrăgostit de stilul acestuia. În deschidere va cânta Joe Summer, invitatul special al lui Sting.

Concertul de pe data de 17 octombrie 2017 va avea loc la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, de la ora 20:00, şi face parte din turneul intitulat 57th & 9th, care promovează noul album, ce poartă acelaşi nume. Noul material discografic al lui Sting are puternice influenţe rock, iar numele a fost inspirat de intersecţia pe care acesta o parcurgea zilnic în drumul său către studioul unde înregistra piesele.     

Cel mai ieftin bilet costă 146 de lei, iar cel mai scump, 823 RON (categoria Hot Seat, care oferă acces la cele mai bune locuri din sală (pe scaun), precum şi un pachet special ce include: o legitimaţie suvenir, un cadou şi chiar posibilitatea de a întâlni câţiva dintre membrii echipei lui Sting.). Preţurile variază în funcţie de distanţa faţă de scenă. Puteţi consulta harta sălii pentru a afla mai mult detalii, aici.

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe site-ul Eventim.ro sau fizic, din reţelele partenere: magazinele Orange, Vodafone, Germanos, librăriile Cărtureşti, Humanitas şi Diverta, magazinele Carrefour şi benzinăriile OMV.


LYTE video

 

6 filme din competitia Bucharest International Film Festival, editia 2017

Secţiunea competiţională a Bucharest International Film Festival, ediţia 2017, include 6 lungmetraje, ale unor cineaşti din Franţa, Japonia, Senegal, Argentina, Brazilia şi Rusia. Festivalul va avea loc între 28 iunie şi 2 iulie, la Cinema Elvira Popescu (Institutul Francez) şi Cinema Muzeul Ţăranului.

 

Strange Birds (Droles d’oiseaux)

Filmul regizoarei Elise Girard prezintă o relaţie amoroasă neconvenţională între două personalităţi complicate: Mavie, o tânără de 27 de ani, plină de angoase şi incertitudini, însă foarte atrăgătoare, şi George, un bibliotecar singuratic şi cinic. Se vor întâlni atunci când Mavie se mută la Paris, iar povestea lor de iubire va avea o evoluţie neaşteptată.


LYTE video

 

Wulu

Daouda Coulibaly a regizat un film a cărui acţiune te trimite în zonele frecventate de interlopii din Senegal. Aici ajuge şi tânărul Ladjib, după ce toate încercările sale de a supravieţui eşuează. Dorind să-şi ţină sora departe de calea prostituţiei, alege să-şi întreţină familia lucrând ca şofer de autobuz. După ce i se refuză promovarea ce i-a fost promisă, alege să intre în lumea drogurilor pentru a câştiga mai mulţi bani.


LYTE video

 

Before We Wanish

Cei interesaţi de cinematografia japoneză pot alege pelicula regizorului Kiyoshi Kurosawa, cunoscut datorită filmelor noir şi horror, dar şi filmului candid Journey to the Shore, care a primit Marerle Premiu pentru Regie din cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes, ediţia 2015. Noul său film îmbină detaliile unui crime thriller şi elementele SF. Acţiunea filmului include o crimă stranie, un jurnalist de investigaţii perseverent şi un bărbat care, după ce a dispărut câteva zile, devine de nerecunoscut de către soţia lui.


LYTE video

 

Closeness

Proiectat şi în cadrul secţiunii Un Certain Regard a Festivalului de Film de la Cannes, în care i-a fost decernat Premiul FIPRESCI, lungemtrajul prin care a debutat regizorul rus Kantemir Balagov prezintă drama unei familii al cărui fiu este răpit pentru a se cere o importantă sumă de bani. În paralel este prezentată şi povestea surorii sale, care asistă la eforturile familiei de a-şi recupera fiul şi pe iubita lui, răpiţi chiar în noaptea în care se celebra logodna acestora.


LYTE video

 

Balloons (Los Globos)

Tot despre o dramă de familie este vorba şi în filmul prin care a debutat regizorul argentinian Mariano Gonzalez, care a primit FIPRESCI Award for Best Argentine Film in all Competitions la Festivalul Internaţional Mar del Plata. În centrul poveştii se află Cesar, un bărbat ce lucrează la o fabrică de baloane de la periferia oraşului Buenos Aires. Într-o zi, el se vede obligat să aibă grijă de băiatul său, Alfonso, după ce mama acestuia moare într-un accident de maşină. Va fi nevoit să aleagă între asumarea unei responsabilităţi paterne şi dorinţa de a-l da pe Alfonso la un orfelinat.


LYTE video

 

Gabriel and the Mountain

Încă un film apreciat de criticii de la Cannes a intrat în competiţia BIFF. Este vorba despre Gabriel and the Mountain, regizat de brazilianul Fellipe Barbosa, care a primit France 4 Visionary Award & Gan Foundation Support for Distribution. Inspirat dintr-o poveste reală despre o călătorie iniţiatică, filmul te poartă în Kenya, ţara pe care Gabriel o include pe lista destinaţiilor pe care vrea să le vadă în timpul călătoriei de un an, înainte de a începe cursurile universitare. Acesta pleacă de unul singur, dar îşi face prieteni noi în drumul spre Muntele Mulanje.


LYTE video

 

Mai multe detalii legate de program şi de preţul biletelor pot fi găsite aici.

 

The Road to Mandalay – Filmul care inchide Bucharest International Film Festival, editia 2017

În ultima zi a ediţiei din 2017 a Bucharest International Film Festival spectatorii vor putea vedea filmul The Road to Mandalay, la Cinema Elvira Popescu (din cadrul Institutului Francez).

Filmul regizat de Midi Z spune povestea a doi imigranţi – Lianqing şi Guo – care visează la o viaţă mult mai bună în Thailanda. Lianqing (Wu Ke-Xi) este o femeie ce vrea să scape de sărăcie, de aceea este hotărâtă să se lupte cu dificultăţile întâmpinate de un imigrant ilegal. După numeroase încercări de a-şi găsi un loc de muncă stabil şi decent, ajunge să lucreze în frabrica unde s-a angajat şi Guo (Ko Kai), un bărbat ce vrea să pună de-o parte acea sumă de bani ce i-ar permite o viaţă demnă când se va întoarce acasă. Ambii fug de războiul civil din ţara natală, Myanmar, şi ajung să fie atraşi unul de celălalt, în ciuda valorilor şi personalităţilor diferite.

The Road to Mandalay este o coproducţie Taiwan, Franţa, Germania şi Myanmar. Pelicula a fost prezentată la marile evenimente cinefile şi a fost apreciată de critici la festivalurile internaţionale de film de la Veneţia (FEDORA Award for Best Film), Toronto şi Bruxelles.

Midi Z, regizorul filmului, este cunoscut şi datorită lungmetrajului Ice Poison, lansat în 2014 şi care a reprezentat ţara sa de adopţie, Taiwanul, în competiţia pentru Oscarul decernat celui mai bun film străin. Regizorul mai realizat documentarele City of Jade (2016) şi Jade Miners (2015).


LYTE video

The Secret Scripture – Filmul care va deschide editia din 2017 a Bucharest International Film Festival

The Secret Scripture, filmul irlandez regizat de Jim Sheridan, va deschide ediţia din 2017 a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 28 iunie şi 2 iulie.

Spectatorii vor vedea un film care îi va sensibiliza şi revolta, al cărui scenariu pleacă de la povestea lui Roseanne McNulty, o femeie plină de viaţă, dar obligată să îşi petreacă o mare parte din viaţă într-un spital de boli psihice. Nimeni nu îşi aminteşte motivele ce au dus la internarea ei îndelungată. Un jurnal secret poate ridica vălul misterului şi al minciunilor ce au dus la îndepărtarea lui Roseanne de societate şi de cei dragi.

Filmul care pleacă de la romanul omonim al scriitorului Sebastian Barry aduce pe marele ecran actori din generaţii diferite. Cinefilii o vor putea revedea pe Vanesa Redgrave (cunoscută şi datorită filmului Blow Up regizat de Antonioni), alături de actorii: Rooney Mara, Theo James, Eric Bana şi Omar Sharif jr.


LYTE video

NottDependent – prima editie a unui festival de teatru independent organizat de un teatru de stat din Bucuresti

Teatrul Nottara din Bucureşti şi-a propus, începând cu anul acesta, să combată mitul referitor la conflictul dintre viziunea actorilor şi a regizorilor din teatrele cu tradiţie şi cea aparţinând celor dornici de a experimenta liber pe scenele independente din spaţiile neconvenţionale. 10 piese de teatru pline de originalitate şi reinterpretări nonconformiste vor fi găzduite în perioada 21-25 iunie 2017 de Teatrul Nottara, cu ocazia primei ediţii a evenimentului NottDependent, primul festival de teatru independent orgaizat de un teatru de stat din Bucureşti.

Spectatcolele de teatru independent din cadrul festivalului NottDependent vor fi oferite de Unteatru, Teatrul Coquette, Teatrul Luni de la Green Hours, Teatrul de Artă, Teatrul Catharsis, WonderTheatre, Godot Café Teatru, Teatrul Act, Asociaţia ENTHEOS şi GrayPlay Performing Arts, Diana Iarca şi Laura Anghel. Scopul organizatorilor este acela de a crea punţi între actori şi regizori, dar şi între spectatorii care preferă experimentele din spaţiile neconvenţionale şi cei dornici de a vedea un spectacol într-un mediu clasic.

 

Programul festivalului:

Miercuri, 21 iunie 2017, ora 19:00, Sala Horia LovinescuSecretul fericirii Alexandru Popa, regia Vlad Zamfirescu (Godot Café Teatru & Asociația Culturală Teatrul Catharsis)

Clişeele motivaţionale cu iz ezoteric promovate de şarlatani sau de ignoranţi sunt luate în râs de personajele acestei piese, interpretate de Vlad Zamfirescu, Irina Velcescu, Dan Bordeianu.

 

Miercuri, 21 iunie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin Omul care mânca lumea de Nis-Momme Stockmann, regia: Alexandru Măzgăreanu (Teatrul de Artă Bucureşti)

Spectacolul este o satiră plină de cinism şi absurd la adresa unei societăţi mercantile alienante văzute prin ochii unui bărbat de 35 de ani. Epuizarea psihică, teama de eşec şi dependenţele de tot felul încurajate de sistemul dezumanizant în care este angrenat protagonistul creează un tablou sufocant, însă irezistibil pentru cei dornici de a vedea o piesă de treatru consistentă datorită analizei psihologice. Din distibuţie fac parte actorii: Şerban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru / Sorina Ştefănescu, Alexandru Călin şi Liviu Chiţu.

 

Joi, 22 iunie 2017, ora 19:00, Sala Horia LovinescuThe Sunset Limited de Cormac McCarthy, regia: Andrei şi Andreea Grosu (Unteatru)

Două personaje. De atât este nevoie uneori pentru a crea un spectacol care să zguduie, să invite la intimitate, la privirea către sine, la destăinuire. Acest spectacol vorbeşte despre iubire, prietenie şi nevoia de autenticitate în relaţia cu semenii. Rolurile sunt interpretate de actorii: Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki.

 

Joi, 22 iunie 2017, ora 19:30, Sala George ConstantinOmul pernă de Martin McDonagh, regia: Eugen Gyemant (Teatrul Act)

Spectacolul va fi pe placul celor dornici de a vedea o comedie neagră ce imbină elementele unui crime thriller, unei satire întunecate, estetica unui film de Hitchcock, umorul aparte al lui Tarantino şi fantezia lui Tim Burton. Spectatorii vor asista la un interogatoriu straniu dintr-un stat fictiv, în care un scriitor este bănuit că ar avea o legătură cu nişte crime terifiante din cauza unor asemănări dintre poveştile sale macabre şi realitate. În acest spectacol vor evolua actorii: Ionuţ Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc / Andrei Seşan, Dan Rădulescu şi Teodora Iancu.

 

Vineri, 23 iunie 2017, ora 19:00, Sala Horia Lovinescu Prenumele de Matthieu Delaporte, regia: Răzvan Săvescu (WonderTheatre)

Un agent imobiliar de succes, interpretat de Mihai Călin, şi nevasta acestuia, specialistă în modă, hotărăsc să îşi viziteze rudele, alături de prietenul din copilărie, de profesie trombonist la filarmonică. Totul decurge bine până când se iveşte ocazia unei glume legate de numele unui copil. Gluma nevinovată duce la escaladarea unui conflict plin de replici amuzante şi acide. Lui Mihai Călin i se alătura actorii: Claudiu Bleonţ, Leonid Doni, Ecaterina Ladin şi Alina Chivulescu.

 

Vineri, 23 iunie 2017, ora 19:30, Sala George ConstantinCockosi, de Mike Bartlett, regia: Horia Suru (Asociaţia ENTHEOS şi GrayPlay Performing Arts)

Piesa de teatru prezintă drama unui cuplu disfuncţional ajuns în pragul despărţirii. Apariţia unei femei misterioase întâlnite în metrou scoate la suprafaţă un ghem de minciuni, dependenţe emoţionale şi manipulări, deschizând o fereastră spre acceptarea alterităţii. Pe scenă vor evolua actorii: Fulvia Folosea, Rareş Florin Stoica, Vlad Nemeş şi Ionel Mihăilescu.

 

Sâmbătă, 24 iunie 2017, ora 19:00, Sala Horia LovinescuÎnaintea erei noastre, concept de Daniel Chirilă (Frilensăr & Teatrul Luni de la Green Hours)

Spectacolul explorează problemele din generaţia celor ce şi-au trăit copilăria în România de după 1989, în plină tranziţie spre democraţie, cu toate oportunităţile şi capcanele ei. În rolurile principale vor evolua actorii: Alina Mîndru, Maria Veronica Vârlan, Ovidiu Cosovanu, Tiberiu Enache, Tudor Morar şi Dumitru Georgescu.

 

Sâmbătă, 24 iunie 2017, ora 19:30, Sala George Constantin, La ginecolog de Diana Iarca, regia: Alexandru Jitea (Diana Iarca şi Laura Anghel)

Cinci personaje din medii sociale diferite aşteaptă un medic. Până vine acesta, fiecare îşi povesteşte propria viaţă. Comicul şi tristeţea se îmbină în experienţele împărtăşite, pline de tâlcuri şi duioşie. Rolurile vor fi interpretate de: Andreea Codruţa Samson, Laura Anghel, Mirela Jienescu/ Raluca Gheorghiu, Corina Dragomir şi Alexandru Mike Gheorghiu.

 

Duminică, 25 iunie 2017, ora 18:00, Sala  Horia Lovinecu O spovedanie, adaptare liberă de Emanuel Pârvu după Aniversarea – un film de Dan Chişu, regia: Emanuel Pârvu (Godot Café Teatru)

Într-un bar din centrul capitalei, doi fraţi se întâlnesc întâmplător. Unul şi-a dat întâlnire cu un doctor, celălalt frate, cu un preot. Ambii vor să rezolve aceeaşi problemă: cea legată de moştenirea lăsată de tatăl lor (încă în viaţă). Pe scenă îi veţi vedea pe actorii: Adrian Titieni, George Ivaşcu, Alexandru Papadopol, Emanuel Pârvu şi Constantin Cojocaru (voce).

 

Duminică, 25 iunie 2017, ora 19:30, Sala George ConstantinColonelul şi Păsările, de Hristo Boicev, regia: Ingrid Bonţa (Teatrul Coquette)

Spectacolul poate fi considerat un fel de M.A.S.H cu accente balcanice, dar care se petrece într-un azil pentru persoane diagnosticate cu tulburări psihice. În curtea acestui azil este găsit un pachet plin de uniforme ONU. Pacienţii le iau şi îşi fac propria armată. O serie de personaje candide, bizare, vulnerabile sau visătoare prind viaţă cu ajutorul actorilor: Pavel Bârsan / Cristian Dumitru (Colonelul Fetisov), Ruxandra Balasu (Nina / Mata Hari), Celina Niţu (Teresa), Alexandra Gabriela Niţă (Meral Romska) şi Iulia Carnaru (Doctoriţa).

Biletele se pot achiziţiona de la casieria teatrului Nottata şi online.

 

O zi in lumea sticlei – Vei face primele tale sculpturi in sticla

Faci parte din categoria visătorilor care aşteaptă finalul săptămânii pentru a-şi lua timpul înapoi, cu scopul de a-l investi în pasiunile amânate? Atunci s-ar putea să te intereseze evenimentul O zi în lumea sticlei, care va avea loc pe 17 iunie 2017, între orele 11 şi 14, la Grădina Sticlarilor din Bucureşti (Str. Vasile Lascăr, nr. 36). În această oază vei avea parte de o introducere practică în meşteşugul unui sticlar.

Magia transformării unei paste incandescente în sticlă va fi însuşită prin descoperirea a două tehnici de prelucrare. Călătoria în lumea sticlei începe cu vizita în zona cuptorului de topire, unde vei sufla sticla, trage baghete şi vei avea parte şi de câteva demonstraţii de măiestrie în arta sticlei.

Etapa creativă, a transformării baghetelor în sculpturi, începe cu vizita în atelierul Grădinii. Aici vei învăţa cum să lucrezi cu lampa şi cum să modelezi baghetele pentru a-i da o formă imaginaţiei. Piesele realizate rămân la tine, pentru a-ţi aminti de primele încercări în lumea sticlarilor.

La final, efortul trebuie răsplătit în Grădina Sticlarilor, unde, printre obiectele de sticlă expuse, va fi servit un ceai.

Înscrierile se pot face la [email protected], sau poţi trimite un mesaj privat pe pagina de Facebook a Grădinii Sticlarilor.

Costul atelierului este de 80 de lei, toate materialele fiind incluse.

Munchen-ul in jurul anului 1900 – Conferinta de istoria artei

Cei seduşi de stilul Art-Nouveau, mai ales de varianta lui din spaţiul germano-austriac, numită Secession, pot veni pe 6 iunie 2017, de la ora 18 :30, la Muzeul Naţional al Literaturii Române pentru a participa la o conferinţă de istoria artei cu titlul Munchen-ul în jurul anului 1900.

În cadrul acestei conferinţe, istoricul şi criticul de artă Doina Mândru va prezenta modul în care universul Art-Nouveau a influenţat cultura europeană, insistând asupra elementelor ce i-au inspirat pe artiştii români din secolul trecut. Participanţii vor explora şi operele unui grup de pictori ce au studiat în Munchen-ul cucerit de Art-Nouveau, grup din care făceau parte Ştefan Luchian şi Nicolae Tonitza.

Munchen-ul în jurul anului 1900 este a patra conferinţă dintr-o serie dedicată istoriei artei, organizate în cadrul Muzeului Naţional al Literaturii Române, în perioada mai-iunie 2017.

Intrarea este gratuită.

Ultimele articole