Festivalul George Enescu 2015

0

Ediția din 2015 a Festivalui George Enescu, cel mai mare eveniment cultural internațional organizat de România, va aduce aproximativ 2500 de artiști străini și 500 de artiști români care vor concerta la Sala Palatului și la Ateneul Român între 30 august și 20 septembrie 2015. 

Printre soliștii ediției 2015 se numără:  Arcadi Volodos, violonista Anne-Sophie Mutter, dar și pianiștii Fazıl Say, Murray Perahia, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti la nivel internaţional, Yfrem Bronfman, Andras Schiff, Pierre Laurent Aimard, precum și cunoscuta pianistă Maria João Pires. Renaud și Gautier Capuçon vor urca și ei pe scena Sălii Palatului, la fel Dadvid Garrett . Pianista de origine georgiană Elisabeth Leonskaja va susține două concerte-eveniment: pe 6 septembrie, la Ateneul Român și pe 10 septembrie, alături de Sankt Petersburg Philharmonic Orchestra, la Sala Palatului.

La festival vor fi prezenți și câştigătorii concursului „George Enescu” : Alexandru Tomescu, Valery Sokolov, Stefan Tarara, Vlad Stănculeasa alături de Agnes Baltsa şi Elisabeta Leonskaja.
De asemenea, va fi prezentată pentru prima prima oară în România opera Wozzeck de Alban Berg (varianta concertantă) în interpretarea Corului şi Filarmonicii „George Enescu” dirijată de Leon Hussain, având în distribuție mai multe nume sonore ale scenei lirice internaționale.

Pe langă concerte, vor exista și numeroase alte evenimente în aer liber, în cadrul Pieței Festivalului, care va avea loc între 3 și 20 septembrie, și a Bucureștiului Creativ.       

Programul festivalului poate fi consultat aici, iar prețul biletelor și al abonamentelor aici și aici

Trainwreck

Amy Schumer a început să câștige teren în fața colegelor de breaslă cu vechime (KristenWiig, Amy PoehlerTina Fey, Lena Dunham) odată cu serialul Inside Amy Schumer.În tradiția comediantelor pomenite, popularitatea a însemnat tranziția la marele ecran prin comedia Trainwreck, regizată de Judd Apatow, desigur. 

Cum scenariul este semnat de Amy Schumer suntem îndreptățiți să ne așteptăm la același material comic feminist, caraterizat prin asumarea fără menajamente a sexualității și prin umor care-și atinge ținta indiferent de sex. 

Educată să nu creada în monogamie, Amy duce o viață de sex fără complicații și alcool fără măsură. Sună bine, dar se pare că până și neîmblânzita Schumer trebuie să facă concesii de dragul unei mai mari vizibilități. Asta pentru că Amy îl cunoaște pe Aaron (Bill Hader), aruncă băutura și decide să vadă care-i treaba cu relațiile stabile. 

Mr. Holmes

Sherlock Holmes nu se potoleşte nici la bătrâneţe! Exact când începe să creadă că doar amintirile îl mai pot lega de aventurile detectiviste, un nou caz îi cere o revenire spectaculoasă, mai ales că este implicată şi o femeie foarte frumoasă. Acest caz îi tulbură zilele senine dedicate stupilor de la ferma sa de pe malul mării, unde încearcă să lase în urmă imaginile unei călătorii exotice, în care a văzut dezastrul provocat în Japonia de bomba atomică.

În Mr. Holmes, iconicul detectiv are şi un colaborator aparte, nimeni altul decât băiatul îngrjitorului de la ferma sa. Regizorul Bill Condon readuce în sălile de cinema un Sherlock Holmes în varianta interpretată de Ian McKellen, cunoscut publicului avid de poveştile fantastice din The Hobbit şi Lord of the Rings. Fanii romanelor şi ai filmelor în care detectivul cu accent britanic este protagonist îl pot vedea rezolvând noul caz începând cu data de 19 iunie 2015, data premierei mondiale.

The Stanford Prison Experiment

The Stanford Prison Experimenteste un film despre unul dintre acele experimente la limita eticii prin care s-a simulat înfiorător de realist o situaţie-limită, punând la încercare însăşi luciditatea iniţiatorilor, dar mai ales a participanţilor. Controversatul experiment din anul 1971 are la bază ideile unuia dintre profesorii universităţii Stanford, Philip Zimbardo. Acesta alege douăzeci şi patru de studenţi de sex masculin şi le atribuie fie rolul gardienilor, fie pe cel al prizonierilor.

În timpul experimentului care simulează viaţa în spaţiul unei închisori, interacţiunile dintre participanţi devin explozive şi arată degradarea umană în spatele gratiilor. Studenţii cărora li s-a atribuit rolul gardienilor încep să adopte comportamentul specific unui sadic, iar cei din tabăra prizonierilor ajung victimele acestora, fiind supuşi umilinţelor, fiind lipsiţi de apărare. În timp ce priveşte transformările participanţilor şi efectele vieţii în captivitate pe un ecran, profesorul Zimbardo ajunge să fie el însuşi afectat de acest experiment, desi nu conştientizează acest fapt decât atunci când obiectivitatea pe care un cercetător încearcă să o atingă este afectată.

Filmul este regizat de Kyle Patrick Alvarez şi va putea fi văzut  în sălile cinamatografelor începând cu data de 17 iulie 2015.

The Little Prince

Una dintre cele mai iubite cărţi, Micul prinţ, a fost ecranizată, sub forma unei animaţii, de către Mark Osborne. Regizorul filmului Kung Fu Panda mizează pe vocile actorilor Jeff Bridges, Marion Cotillard, James Franco, Rachel McAdams şi Benicio del Toro.

The Little Prince se anunţă a fi una dintre cele mai costisitoare producţii din lumea desenelor animate, având un buget care depăşeşte 80 de milioane de dolari, anunţă Varienty.com. Norocoşii care au ajuns pe Coasta de Azur în perioada aceasta îl pot vedea în premeiră, fiind selectat pentru competiţia în care intră peliculele răsfăţate de atenţia criticilor de la Cannes.

Producătorii au dezvăluit site-ului Variety.com scenariul ce se bazează pe aventurile unei fetiţe care trăieşte alături de mama ei în vecinătatea unui excentric, poreclit Aviatorul. El o va ghida într-o lume plină de magie şi de peripeţii, pe care, la rândul său, acesta a cunoscut-o, cu mulţi ani în urmă, prin intermediul Micului Prinţ (insufleţit de vocea lui Riley Osborne).  

În Franţa, premiera filmului va avea loc pe 29 iulie 2015, urmând să fie văzut în cinematografele din întreaga lume.

Entourage

Fanii serialului Entourage se vor bucura de apariţia filmului cu acelaşi nume, care va prezenta continuarea periplului hollywoodian plin de capcane al protagoniştilor interpretaţi de Kevin Connolly, Adrian Grenier, Kevin Dillon, Jerry Ferrara şi Jeremy Piven.

Continuare poveştii celor patru prieteni aspiranţi la faimă, ghidaţi prin cetatea succesului de fostul impresar Ari Gold, devenit între timp un important manager de studio, îi găseşte la fel de uniţi împotriva obstacolelor, unele mai amuzante decât altele, în ciuda unei lumi dure, pe cât de strălucitoare, pline de ispite şi de jocuri de culise mai mult sau mai puţin sesizabile.

Pe lângă actorii din rolurile principale, regizorul Doug Ellin mai apelează şi la Constance Zimmer (House of Cards, Chaos Theory), Perrey Reeves (An American Affair, Grey’s Anatomy), Billy Bob Thornton (Bad Santa, The Judge) şi la Haley Joel Osment (Sex Ed, The Lake, Family Guy). În România, premiera filmului va avea loc pe data de 12 iunie 2015.

Leviathan

Nominalizat la Premiile Oscar şi câştigător al unui Golden Globe, Leviathan este un film despre corupţia din Rusia lui Putin, văzută prin ochii unui localnic dintr-o mică localitate de pe malul mării Barents. Regizorul Andrey Zvyagintsev pune faţă-n faţă două personaje reprezentative pentru dezechilibrul menţinut în balanţa puterii: omul simplu, familist, muncitor, lipsit de apărare, şi baronul local, nimeni altul decât primarul ce ar fi trebuit să-l reprezinte, dar care îi vrea terenul şi casa de lângă ţărm pentru a construi un complex pentru el, sub pretextul dezvoltării întregii regiuni.

Colea, interpretat de Aleksey Serebryakov, duce un război periculos împotriva primarului sprijinit şi de reprezentanţii Bisericii, pentru a-şi salva casa, precum şi liniştea familiei, tulburată de apropierea dintre soţia lui şi prietenul sosit de la Moscova, devenit un important avocat care vrea să îl apere în procesul intentat baronului local. În paralel cu povestea luptei împotriva primarului, regizorul prezintă o imagine realistă, sumbră şi dezolantă (dar nelipsită de zvâcnirile umorului negru) a oraşelor mici din fosta U.R.S.S.

În România, Leviathan va putea fi văzut în cinematografe începând cu data de 13 martie 2015, după ce a fost inclus şi în selecţia proiecţiilor prezentate în cadrul Les films de Cannes a Bucarest. Dacă sunteţi interesaţi, puteţi citi şi recenzia filmului.

Citizenfour

Câştigător al premiului Oscar decernat celui mai bun documentar, Citizenfoureste o încercare de a pătrunde în lumea controversatului Edward Snowden, ciumă şi spion pentru ai lui, cea mai bună mamă pentru cei ce s-au declarat împotriva sistemului.

Mai ales al celui care le ascultă convorbirile telefonice şi le urmăreşte paşii din lumea virtuală.

Realizat de Laura Poitras, documentarul se axează pe activitatea unui reporter şi a unui producător de filme documentare ce ajung la Hong Kong pentru a se întâlni cu Edward Snowden. Aceştia reuşesc să prezinte şi perspectiva lui asupra urmărilor unei decizii de a divulga planurile NSA de a-i spiona pe cetăţenii americani, decizie care a schimbat modul în care omul contemporan se raportează la relaţia cu autoritatea şi la metodele prin care aceasta autoritate îşi apără legitimitatea.

Realizatoarea de filme documentare Laura Poitrasşi jurnalistul Glenn Greenwald au avut acces la povestea lui Snowden, spusa chiar de el, când fostul angajat al National Securiy Agency i-a contactat la începutul lui 2013, folosindu-se de porecla Citizenfour. Atunci când Snowden şi-a dezvăluit adevărata identitate din spatele lui Citizenfour, Laura Poitrasl-a convins până la urmă să se lase filmat. Documentarul este realizat într-o cameră, unde Snowden, Poitras şi Greenwald au încearcat să gestioneze furtuna de reacţii şi informaţii prezentate de mass-media imediat după dezvăluirile fără precedent ale lui Snowden. Regizoarea le promite viitorilor spectatori că vor ajunge să vadă altfel rolul internetului în viaţa lor şi în relatia cu autoritatea guvernamentală, care promite să folosească supravegherea (doar) în folosul securizării cetăţeanului.

În ţara noastră, filmul va fi proiectat în premiera în cadrul Festivalului One World Romania, între 16 şi 22 martie.

Iadul este amintirea fara puterea de a mai schimba ceva

Jonas Gardell este considerat unul dintre cei mai buni dramaturgi scandinavi contemporani, iar una dintre piesele ce i-au adus faima internaţională este şi Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva, pusă în scenă la Teatrul Odeon, pe 26 februarie 2015, de la orele 19:00, la Sala Majestic. Piesa are la bază tema legăturilor de familie, în care tensiunile ard la foc mic până în momentul în care ironiile, mărturisirile şi reproşurile dau în clocot.

Dramaturgul nordic este cunoscut şi datorită profunzimii psihologice a pieselor sale, în care singurătatea omului contemporan devine un supliciu tăcut, iar salvarea cautată în ceilalţi, o iluzie ce anesteziază puţin agonia. Viziunea regizoarelor Mariana Cămărăşan şi Alexandra Penciuc asupra textului scoate la suprafaţă angoasele, suferinţa şi neputinţa în faţa unui conflict interior greu de stins. În spectacolul de la Teatrul Odeon le veti putea vedea pe actriţele Diana Gheorghian, Oana Ştefănescu, Liana Mărgineanu şi Nicoleta Lefter.

Preţul unui bilet este de 21.20 lei (Categria I) şi 12.72 lei (Categoria II). Puteţi cumpăra bilete şi online.

Grand Central

Grand Centralîmbină dilemele de natură ecologistă şi triunghiul amoros. În rolul principal: Gary (Tahar Rahim), un muncitor necalificat, angajat să înlăture deşeurile unei centrale nucleare din Rhone. Aici descoperă atât pericolul contaminării mediului, devenit o rutină pentru colegii săi, dar şi tentaţia reprezentată de Karole (Lea Seydoux), iubita celui care îşi asumă rolul de a fi un mentor neoficial pentru Gary. Legătura dintre Karole şi Gary poate fi la fel de periculoasă pentru armonia relaţiilor din jur precum începutul nevăzut al poluării.

Regizat de Rebecca Zlotowski (Belle epine, You and The Night, Jimmy Riviere), Grand Central i-a impresionat pe criticii de la Cannes în 2013, fiind inclus în secţiunea Un Certain Regard şi răsplătit cu Premiul Francois Chalais. În film îi veţi mai putea vedea pe actorii Denis Menochet (Hannibal Rising, Inglourious Basterds, Robin Hood), în rolul lui Toni, şi Olivier Gourmet (La promesse, The Son, Read My Lips).

În România, premiera filmului va avea loc pe data de 27 februarie 2015.

Ultimele articole