Mary and George (2024) – teaser – în curând pe streaming

Un teaser foarte provocator, care anunță un serial la fel de provocator, cu Julianne Moore în rolul principal. 🙂 Mary & George este un psihodramă istorică îndrăzneață despre o mamă și un fiu care au complotat, au sedus și au ucis pentru a cuceri Curtea Angliei și patul regelui său.

Mary & George este un serial inspirat din povestea incredibilă, dar nu mai puțin reală, a Contesei de Buckingham Mary Villiers (Julianne Moore), care l-a folosit pe fiul ei George pentru a-l seduce pe Regele James al VI-lea al Scoției și I al Angliei (Tony Curran).

Prin scheme scandaloase, cei doi au parvenit în cele mai bogate, cele mai titrate și influente personalități ale Curții Engleze, și cei mai de încredere consilieri ai regelui. În același timp, locul Angliei pe scena mondială era amenințat de o invazie spaniolă, iar cetățenii protestau pe străzi pentru a-l denunța pe rege.

Dar nimic nu a oprit-o pe Mary să se căsătorească pentru a avansa în ranguri, să mituiască politicieni și să se folosească de criminali pentru a-și croi drum în inima Establishment-ului.

Mary and George este un miniserial cu 7 episoade, bazată pe cartea de non-ficțiune “The King’s Assassin” (2017), scrisă de Benjamin Woolley.

Filmările principale au avut loc în Anglia, începând din ianuarie 2023. Este o co-producție STARZ și Sky Studios, așa că ne așteptăm în România să o vedem în 2024 pe SkyShowtime.

Update: În România, Mary and George intră pe 8 martie pe SkyShowtime.

TOP 17 seriale și filme noi pe Apple TV+ în prima parte din 2024

Apple TV+ pune la punct platformele concurente de streaming, cu anunțul producțiilor pe care le va lansa în prima parte a acestui an. Premierele Apple de filme și seriale din 2024 au cam luat piuitul pieței, la doar 4 zile de la anunțul NETFLIX legat de lansările sale, în condițiile în care NETFLIX este liderul și ar fi trebuit să dea tonul oferind premierele cele mai interesante.

Pe lângă sezoane noi ale unor seriale precum „Acapulco”, „Loot” și „The Reluctant Traveler with Eugene Levy”, platforma va lansa mai multe titluri noi care se anunță cu o clasă sau mai multe peste NETFLIX – producții fresh, cu un unghi interesant și relevant asupra poveștilor spuse.

Am listat filmele și serialele în ordinea datelor de lansare, cu sinopsisuri oficiale furnizate de Apple.

1. „The New Look” – Data premierei: miercuri, 14 februarie

O dramă istorică captivantă, cu Ben Mendelsohn în rolul lui Christian Dior și Juliette Binoche în rolul lui Coco Chanel. Inspirată de evenimente reale și filmată exclusiv în Paris, „The New Look” se concentrează pe designerii de modă Christian Dior, Coco Chanel și contemporanii lor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Serialul dramatic de 10 episoade își va face debutul global cu primele trei episoade miercuri, 14 februarie 2024, pe Apple TV+, urmată de câte un episod în fiecare miercuri până pe 3 aprilie.

În plus față de Mendelsohn și Binoche, distribuția „The New Look” îi cuprinde pe John Malkovich în rolul lui Lucien Lelong; Emily Mortimer în rolul Elsei Lombardi; Claes Bang în rolul lui Spatz; și Glenn Close în rolul lui Carmel Snow. Vezi trailerul The New Look.

2. „Constellation” – Data premierei: miercuri, 21 februarie

Un nou thriller psihologic care explorează teoria conspirațiilor, în opt părți, cu Noomi Rapace și nominalizatul la Emmy Jonathan Banks, care va avea premiera globală miercuri, 21 februarie 2024, cu primele trei episoade, urmat de câte un episod săptămânal, în fiecare miercuri până pe 27 martie pe Apple TV+.

„Constellation” îl are pe Rapace în rolul lui Jo – un astronaut care se întoarce pe Pământ după un dezastru în spațiu – doar pentru a descoperi că piese cheie din viața ei par să lipsească. Aventura plină de acțiune este o explorare a marginilor întunecate ale psihologiei umane și nu numai.

3. „Messi’s World Cup: The Rise of a Legend” – Data premierei: miercuri, 21 februarie

Serialul documentar în patru părți, foarte așteptat, urmărește pe câștigătorul de opt ori al Balonului de Aur de-a lungul carierei sale senzaționale, inclusiv cele cinci participări la Cupa Mondială FIFA și victoria sa la Cupa Mondială FIFA Qatar 2022, în una dintre cele mai palpitante finale din istorie. În propriile sale cuvinte, Messi spune povestea carierei sale incredibile cu echipa națională de fotbal a Argentinei.

4. „The Completely Made-Up Adventures of Dick Turpin” – Data premierei: vineri, 1 martie

„The Completely Made-Up Adventures of Dick Turpin” este un nou serial de comedie și aventură în șase episoade, cu Noel Fielding în rolul legendarului tâlhar britanic Dick Turpin. Va avea premiera globală vineri, 1 martie 2024, cu primele două episoade, urmat de un nou episod în fiecare vineri până pe 29 martie.

În „The Completely Made-Up Adventures of Dick Turpin”, Dick Turpin (Fielding) devine liderul reticent al unei bande de haiduci. În această poveste ireverențioasă setată în secolul al 18-lea, Turpin este cel mai faimos, dar cel mai improbabil tâlhar la drumul mare. Împreună cu banda sa de răufăcători simpatici, Turpin trăiește suișurile și coborâșurile noilor sale încercări.

5. „The Reluctant Traveler With Eugene Levy” – Sezonul 2 – Data premierei: vineri, 8 martie

După ce a înfruntat unele dintre fricile sale în Sezonul 1, câștigătorul premiului Emmy, Eugene Levy, iese din nou din zona sa de confort. De data aceasta, pornește într-o călătorie „obligatorie” pentru orice globetrotter respectabil – un tur grandios al Europei.

Cel de-al doilea sezon în șapte părți al serialul de călătorii îl urmărește pe Levy în călătoria de la cel mai nordic punct al continentului până la cel mai sudic. Pe drum, el descoperă bijuterii locale ascunse și încearcă să-și lărgească gusturile.

6. „Manhunt” – Data premierei: vineri, 15 martie

Bazat pe cartea bestseller The New York Times, de la autorul James L. Swanson, „Manhunt” este un thriller conspirațional despre una dintre cele mai cunoscute, dar cel mai puțin înțelese crime din istorie, povestea urmăririi lui John Wilkes Booth în urma asasinării lui Abraham Lincoln. Printre actorii din distribuție se numără Tobias Menzies, Anthony Boyle, Lovie Simone, Will Harrison, Brandon Flynn, Damian O’Hare, Glenn Morshower, Patton Oswalt, Matt Walsh și Hamish Linklater.

7. „Palm Royale” – Data premierei: miercuri, 20 martie

„Palm Royale” este serialul foarte așteptat cu Kristen Wiig, nominalizată la premiile Emmy și Oscar, în rol principal și producător executiv, care conduce o distribuție ce include câștigătorii premiilor Oscar și Emmy, Laura Dern și Allison Janney, alături de Ricky Martin, Josh Lucas, Leslie Bibb, Amber Chardae Robinson, Mindy Cohn, Julia Duffy și Kaia Gerber. Cu apariții speciale din partea legendarului Bruce Dern și iconica, multi-premiata Carol Burnett, „Palm Royale” își face debutul global pe Apple TV+, având premiera primelor trei episoade pe 20 martie 2024, urmat de noi episoade în fiecare miercuri până pe 8 mai.

„Palm Royale” este o adevărată poveste despre outsideri care o urmărește pe Maxine Simmons (Wiig) în timp ce încearcă să pătrundă în înalta societate din Palm Beach. Pe măsură ce Maxine încearcă să treacă acea linie invizibilă între cei care au fost acceptați și cei care nu au fost, „Palm Royale” pune aceeași întrebare care ne nedumerește și astăzi: „Cât de mult din tine ești dispus să sacrifici pentru a obține ceea ce are altcineva?”.

Vezi trailerul Palm Royale.

8. „Loot” – Sezonul 2 – Data premierei: miercuri, 3 aprilie

Sezonul 2 al „Loot”, comedia Maya Rudolph în rol principal și producător executiv, va avea premiera miercuri, 3 aprilie, pe Apple TV+. Sezonul 2 al „Loot” va debuta cu două episoade, urmat de noi episoade în fiecare miercuri până pe 29 mai.

„Loot” se întoarce pentru Sezonul 2 la un an după divorțul foarte public al lui Molly Wells (Maya Rudolph) de miliardarul tech John Novak (Adam Scott), unde o găsim prosperând în rolul ei de șef al organizației sale filantropice, Fundația Wells. Concentrându-se în principal pe munca sa caritabilă, Molly a jurat să evite orice relație amoroasă nouă. Fabulos de singur, dar nu în mod special independent, asistentul său personal Nicholas (Joel Kim Booster) rămâne alături de ea, servindu-i cu sârguință fiecare capriciu… și ocazional hrănindu-o cu un smoothie de kale îmbibat cu gin. :)))

9. „Sugar” – Data premierei: vineri, 5 aprilie

O dramă în opt episoade cu Colin Farrell, care își va face debutul global cu primele trei episoade vineri, 5 aprilie 2024, pe Apple TV+, urmat de un nou episod săptămânal în fiecare vineri. „Sugar” este o abordare contemporană a unuia dintre cele mai populare și semnificative genuri din istoria literaturii, cinematografiei și televiziunii: poveștile cu detectivi particulari.

Colin Farrell, nominalizat la Oscar, joacă rolul lui John Sugar, un detectiv particular american pe urmele dispariției misterioase a Oliviei Siegel, nepoata iubită a legendarului producător de la Hollywood, Jonathan Siegel. Pe măsură ce Sugar încearcă să determine ce s-a întâmplat cu Olivia, el va dezgropa, de asemenea, secretele familiei Siegel – unele foarte recente, altele îngropate de mult.

10. „Girls State” – Data premierei: vineri, 5 aprilie

După debutul cu succes la Festivalul de Film Sundance, „Girls State” își face premiera globală pe Apple TV+ vineri, 5 aprilie.

Documentarul urmărește 500 de fete adolescente care construiesc împreună un guvern de la zero, fac campanie pentru funcții și formează o Curte Supremă, într-un experiment interesant.

În „Girls State”, țara este acum mai adânc în criză și o polarizare politică tot mai extremă. Pe măsură ce întrebările despre egalitatea rasială și de gen într-o democrație reprezentativă ating un punct culminant, documentarul prezintă perspectiva distinct feminină, marcată de insecuritate adolescentină, cu mult umor.

11. „Franklin” – Data premierei: vineri, 12 aprilie

franklin serial

„Franklin” este un nou serial “limitat” cu și produsă executiv de câștigătorul premiilor Oscar, Emmy și AFI Lifetime Achievement, Michael Douglas, va avea premiera globală pe Apple TV+ cu primele trei episoade din sezonul său de opt episoade vineri, 12 aprilie, urmat de un nou episod în fiecare vineri până pe 17 mai 2024.

Bazat pe cartea câștigătoare a premiului Pulitzer a lui Stacy Schiff, „A Great Improvisation: Franklin, France, and the Birth of America”, „Franklin” explorează povestea palpitantă a celui mai mare pariu din cariera lui Benjamin Franklin. În decembrie 1776, Franklin este faimos în întreaga lume pentru experimentele sale electrice, dar pasiunea și puterea lui sunt puse la încercare când – pe măsură ce soarta independenței americane atârnă în balanță – el pornește într-o misiune secretă în Franța.

12. „The Big Door Prize” – Sezonul 2 – Data premierei: miercuri, 24 aprilie

Bazat pe romanul lui M.O. Walsh, Sezonul 2 al „The Big Door Prize” urmărește locuitorii din Deerfield pe măsură ce mașina Morpho îi pregătește pentru „următoarea etapă” misterioasă.

13. „Acapulco” – Sezonul 3  – Data premierei: miercuri, 1 mai

“Acapulco”, serialul de comedie bilingv Apple Original produs executiv de câștigătorul premiilor Emmy și SAG, Eugenio Derbez, se întoarce la Las Colinas pentru Sezonul 3 miercuri, 1 mai 2024.

În Sezonul 3 al „Acapulco”, este timpul pentru reconcilierea cu greșelile trecute și pentru noi începuturi. Acum mai în vârstă, Maximo (Derbez) se întoarce la un Las Colinas pe care nu îl mai recunoaște. În timp ce în 1985, Maximo cel tânăr (Enrique Arrizon) își continuă ascensiunea pe scara succesului, punând în pericol potențial toate relațiile pe care le-a construit cu atâta greutate.

14. „Dark Matter” – Data premierei: miercuri, 8 mai

„Dark Matter” este un serial thriller științifico-fantastic bazat pe cartea de succes a lui Blake Crouch. Serialul de nouă episoade prezintă o distribuție care îi include pe Joel Edgerton, Jennifer Connelly, Alice Braga, Jimmi Simpson, Dayo Okeniyi și Oakes Fegley. „Dark Matter” își face debutul global pe Apple TV+ pe 8 mai 2024, având premiera cu primele două episoade, urmat de noi episoade în fiecare miercuri până pe 26 iunie.

Salutată ca una dintre cele mai bune romane științifico-fantastice ale deceniului, „Dark Matter” se transformă într-un serial care îl urmărește pe Jason Dessen (interpretat de Edgerton), un fizician, profesor și om de familie care – într-o noapte, în timp ce se întoarce acasă pe străzile din Chicago – este răpit într-o altă realitate, o versiune alternativă a vieții sale. Uimirea se transformă rapid în coșmar când încearcă să se întoarcă la realitate, în mintea sa fiind copleșită de variantele vieții pe care le-ar fi putut trăi. În acest labirint de realități, el pornește într-o călătorie pentru a se întoarce la adevărata sa familie.

15. „Trying” – Sezonul 4 – Data premierei: miercuri, 22 mai

„Trying”, comedia emoționantă aclamată de critici, cu nominalizații la premiul BAFTA, Esther Smith și Rafe Spall, se va întoarce pentru un al patrulea sezon miercuri, 22 mai, pe Apple TV+ cu primele 2 episoade urmate de noi episoade în fiecare miercuri până pe 3 iulie.

În acest nou sezon, sărim înainte cu șase ani, descoperind că Nikki (Smith) și Jason (Spall) au construit o mică familie frumoasă recurgând la adopție. Cu toate acestea, pe măsură ce fiica lor adolescentă, Princess (Rayner), începe să tânjească după o conexiune cu mama ei biologică, Nikki și Jason se confruntă cu testul suprem al abilităților lor parentale.

16. „Presumed Innocent” – Data premierei: vineri, 14 iunie

apple-tv-plus-presumed-innocent

„Presumed Innocent” este un serial “limitat” în opt episoade cu și produs executiv de Jake Gyllenhaal, creată de cunoscuții David E. Kelley și producătorul executiv J.J. Abrams și este bazat pe romanul bestseller The New York Times cu același nume de Scott Turow. Noul thriller își va face debutul global pe Apple TV+, având premiera cu primele două episoade vineri, 14 iunie, urmat de un nou episod în fiecare vineri până pe 26 iulie.

Jake Gyllenhaal este procurorul adjunct șef Rusty Sabich, care investighează o crimă oribilă în care unul dintre procurori este suspectat de crimă. Serialul explorează teme precum obsesii personale, puterea politică și limitele iubirii, pe măsură ce acuzatul luptă să-și păstreze familia și căsnicia. Distribuția noului thriller include, de asemenea, pe Ruth Negga, Bill Camp, Elizabeth Marvel, Peter Sarsgaard, O-T Fagbenle și Renate Reinsve.

17. „Land of Women” – Data premierei: vara 2024

„Land of Women” este o dramedie în șase episoade cu nominalizata la Globul de Aur, Eva Longoria, care servește și ca producător executiv. Serialul este filmat atât în engleză, cât și în spaniolă.

„Land of Women” o are pe Longoria în rolul Galei, o newyorkeză a cărei viață este dată peste cap când soțul ei implică familia în nereguli financiare și este forțată să fugă din oraș alături de mama ei în vârstă – am adăuga aici că este jucată de excepționala Carmen Maura, una dintre favoritele lui Pedro Almodovar – și fiica ei. Pentru a scăpa de criminalii periculoși cărora soțul ei dispărut acum le datorează bani, cele trei femei se ascund în același fermecător oraș din nordul Spaniei din care mama Galei a fugit acum 50 de ani, jurând să nu se mai întoarcă niciodată. Femeile caută să înceapă de la zero și speră că identitățile lor vor rămâne necunoscute, dar bârfele din orașul mic se răspândesc rapid, dezvăluind cele mai adânci secrete și adevăruri ale familiei lor.

Noi nu mai avem nimic de adăugat. 🙂 Doar vezi și:

Netflix 2024 – Ce filme și seriale ne așteaptă în prima jumătate a anului

7 Noutăți din lumea filmelor în prima săptămână din februarie 2024

Palm Royale (2024) – serial de comedie – trailer

0

Palm Royale este un viitor miniserial de comedie, bazat pe romanul Mr. & Mrs. American Pie de Juliet McDaniel.

Personajul principal este Maxine Simmons (Kristen Wiig), care încearcă prin toate mijloacele să obțină un loc în înalta societate din Palm Beach.

Din distribuție fac parte: Kristen Wiig, Laura Dern, Carol Burnett, Kaia Gerber, Ricky Martin.

Serialul este programat să aibă premiera pe 20 martie 2024, cu primele trei episoade, pe Apple TV+.

Franklin (2024) – miniserial cu Michael Douglas

0

Michael Douglas joacă la 79 de ani rolul principal în miniserialul biografic Franklin, despre Benjamin Franklin, unul dintre părinții fondatori ai SUA, polymath, scriitor, inventator și filosof.

Serialul se bazează pe cartea lui Stacy Schiff din 2005, A Great Improvisation: Franklin, France, and the Birth of America, concentrându-se pe cei 8 ani petrecuți de Franklin la Paris, pentru a-i convinge pe francezi să susțină democrația americană.

Filmările au început în iunie 2022 la Versailles, iar serialul este produs de Apple TV. Așteptăm trailerul.

franklin miniserial

Ripley – serial “limitat” NETFLIX – teaser

O nouă adaptare după romanele Patriciei Highsmith, în stilul “Talented Mr. Ripley”. Filmul e minunat, de ce aveam nevoie oare de o nouă adaptare? Sperăm să aflăm un răspuns valid pe 4 aprilie, când se lansează.

Rolul lui Ripley este jucat de Andrew Scott (Fleabag). În serial vor juca și Dakota Fanning și Johnny Flynn.

Mr. and Mrs. Smith (2024) – de azi pe streaming

Serialul “Mr. and Mrs. Smith” va încerca să ofere o perspectivă modernă asupra genului de spionaj, reinterpretând filmul cu același nume cu Angelina Jolie și Brad Pitt.

Filmul original cu cei doi actori hollywoodieni a fost un succes comercial cunoscut pentru amestecul de acțiune, umor și chimia dintre actorii principali. Serialul își propune să surprindă esența filmului, în timp ce dezvoltă povestea și personajele.

“Mr. și Mrs. Smith” este co-creat de Francesca Sloane, cunoscută pentru munca sa la “Fargo” și “Atlanta,” și este co-creat și produs executiv de Donald Glover (“Atlanta”) – care îl și joacă pe Mr. Smith, Phoebe Waller-Bridge (noul Indiana Jones) și alții.

Pe lângă cei doi actori talentați din rolurile principale, Donald Glover și Maya Erskine, în serial vor avea apariții și Alexander Skarsgård, Eiza González, Paul Dano, Sarah Paulson, Sharon Horgan, Ron Perlman, Billy Campbell, plus alți actori.

“Mr. și Mrs. Smith” face parte din efortul Amazon de a aduce conținut original de calitate pe platforma sa Prime Video. A avut premiera pe 2 februarie 2024.

Netflix 2024 – Ce filme și seriale ne așteaptă în prima jumătate a anului

Netflix se transformă în ce nu ne-am dorit: într-un post de televiziune. Adică fix de ce-am fugit atunci când am adoptat streaming-ul. De exemplu: reclame, dublate de transmisiuni live și producții de duzină.

De asemenea, vor pune accentul pe producții mai puține dar mai mari, adică pe blockbustere și producții de masă, așa cum fac studiourile clasice. În plus, și-au propus să pună accent pe veniturile din reclame în 2024 și în continuare (vor scoate în curând abonamentul de bază existent acum fără reclamă, prima dată în Canada și Marea Britanie), deși oferta inițială a brandului era că nu vom avea reclame. Mai mult, se așteaptă în continuare să crească prețurile.

De ce? “Pe măsură ce investim și îmbunătățim Netflix, vom cere ocazional clienților noștri să plătească puțin mai mult pentru a reflecta aceste îmbunătățiri” – spune Netflix. 🙂 Care îmbunătățiri? De exemplu faptul că au plătit câteva miliarde de dolari (aproximativ 5 miliarde) pentru transmisiunea live a WWE, o competiție sportivă din State. Cum ziceam, Netflix se transformă într-un canal TV…

Dar iată ce ne pregătește totuși Netflix din februarie 2024 până la jumătatea anului. Aici am inclus cele mai atractive producții pentru noi.

1. Spaceman – film original Netflix, premiera 1 martie 2024

spaceman_filme netflix 2024_

Adam Sandler astronaut? Se pare că da, în această dramă SF despre un astronaut care întâlnește în spațiu pe cineva care îl ajută să își rezolve problemele lumești… În rolurile principale joacă Adam Sandler, Paul Dano, Carey Mulligan, Kunal Nayyar și Isabella Rossellini.

2. Supersex – serial nou Netflix, cu premiera pe 6 martie 2024

SupersexSiffredi_seriale netflix 2024

Un serial dramatic produs în Italia, despre unul dintre cele mai cunoscute staruri porno, un tip pe nume Rocco Siffredi. Mda, chiar voiam să știm viața unui star porno. 😀

3. The Gentlemen – serial Netflix original, cu premiera în martie 2024

gentlemen_serialeGuy Ritchie ne pregătește acest serial inspirat din filmul lui din 2019 cu același nume, Gentlemen. Dacă nu ți-l amintești pe Guy Ritchie, el e cel care a semnat două filme de actiune și comedie, super simpatice și antrenante Snatch și Lock, Stock and Two Smoking Barrels.

Serialul îl va avea în rolul principal pe actorul Theo James (al doilea sezon The White Lotus). Vezi aici teaser-trailerul The Gentlemen.

4. Damsel – film Netflix, din 8 martie

damsel-netflix-Un film de acțiune și fantezie cu Millie Bobby Brown, din Stranger Things, în rolul principal.

5. Irish Wish – film romantic din 15 martie pe Netflix

A doua comedie romantică cu Lindsay Lohan pe Netflix. Oare avem de ce să sperăm că va fi mai bună decât prima, Falling for Christmas (2022)? 🙂

6. 3 Body Problem – serial Netflix – din 21 martie 2024

3 body problem Screen-Shot-2023

Un serial SF cocreat de David Benioff, fost co-realizator Game of Thrones. Serialul este o adaptare după romanul cu același nume de Liu Cixin, despre un astrofizician care asistă la uciderea brutală a tatălui său în anii ’60, în China. Vezi aici trailerul 3 Body Problem.

7. The Beautiful Game – film Netflix – premieră 24 martie 2024

the beautiful game filme netflix 2024

Un film sportiv cu Bill Nighy, despre o echipă de fotbal alcătuită din oameni fără adăpost care participă la un campionat în Roma… Nu a apărut încă trailerul, probabil că ne vom uita doar pentru Bill Nighy.

8. Ripley – serial “limitat” cu premiera pe 4 aprilie 2024

andrew-scott-ripley-netflixO nouă adaptare după romanele Patriciei Highsmith, în stilul “Talented Mr. Ripley”. Filmul e minunat, de ce aveam nevoie oare de o nouă adaptare? Sperăm să aflăm un răspuns valid pe 4 aprilie. Rolul lui Ripley este jucat de Andrew Scott. În serial vor juca și Dakota Fanning și Johnny Flynn.

9. Rebel Moon – partea a 2-a – premiera pe 19 aprilie 2024

rebel-moon_netflix

V-ați uitat la prima parte? În perioada în care s-au lansat au fost multe filme noi mai interesante pe celalalte platforme de streaming, așa că n-am reușit să îl bifăm. I-am dat într-o zi play, dar nu ne-a prins, deși ne place Sofia Boutella, actrița din rolul principal.

10. Bridgerton – sezonul al treilea – prima parte din 16 mai 2024, iar a doua parte cu premiera pe 13 iunie 2024

bridgerton sezonul 3

Vă mai amintiți când serialele Netflix erau lansate în întregime în aceeași zi? 🙂 Nu mai este cazul… Acum, avem sezoane sparte în două, lansate la distanță de aproximativ o lună între ele. Când o platformă de streaming începe să ne dea conținutul cu țârâita nu poate fi un semn bun. 🙂

11. Hit Man – film Netflix cu premiera pe 7 iunie 2024

hit man 2023 filme netflix

După premiera la Festivalul de Film de la Veneția din vara 2023 și de la Toronto din toamnă, filmul de comedie și acțiune Hit Man a fost cumpărat de NETFLIX, pentru a fi “distribuit” pe platformă.

Cu Glen Powell (Top Gun: Maverick) în rolul principal, ce se prefigurează noul star de la Hollywood (sincer vorbind, pe noi a cam început să ne enerveze zâmbetul exagerat al lui Glen Powell, nu știm pe voi), și Adria Arjona (Andor), comedia a fost bine primită de critică.

Coprodus, coscris (împreună cu Glen Powell) și regizat de Richard Linklater, Hit Man spune povestea lui Gary Johnson, un asasin plătit care este de fapt polițist sub acoperire. Cedând rugăminților unei femei abuzate de soț, încearcă să o salveze, dar pare că se îndrăgostește de ea pe parcurs.

Dacă-ți sună cunoscut Richard Linklater, este datorită filmelor lui devenite deja “culte”, precum Dazed and Confused, trilogia Before (Before Sunrise, Before Sunset, Before Midnight) și Boyhood!.

Va intra pe NETFLIX în SUA și alte țări (sperăm și România) în care operează pe 7 iunie 2024. Vezi teaser trailerul Hit Man.

Aceastea sunt serialele și filmele produse de Netflix care vor avea premiera în prima jumătate a lui 2024 și care ne-au atras atenția. Vedem că sunt 5 luni cu 11 producții. Adică nici 2 producții interesante în medie pe lună. 🙂 Să sperăm că vor anunța și altele.

Dacă nu ai găsit aici ce te interesa, încearcă:

Filme și seriale Netflix

Masters of the Air (2024) – miniserial coprodus de Tom Hanks – premieră azi

Un miniserial cu pedigree, coprodus de Tom Hanks și Steven Spielberg, adaptat după cartea de nonficțiune despre Al Doilea Război Mondial Masters of The Air: America’s Bomber Boys Who Fought the Air War Against Nazi Germany, de Donald Miller.

În rolurile principale joacă Austin Butler, actorul din Elvis, și Barry Keoghan, actorul irlandez din The Banshees of Inisherin, nominalizat la Oscar pentru rolul său. Austin Butler a fost coleg de platou de filmare cu Tom Hanks în Elvis, iar ultimul i-a povestit despre proiectul său Masters of The Air, ca un proiect ce i-ar putea face bine lui Butler după experiența epuizantă de a-l portretiza pe regele rock’n’roll-ului până în cele mai mici detalii.

Master of The Air trebuia să fie un proiect HBO, până acesta a fost achiziționat de Apple TV+ în 2019 și va putea fi văzut începând cu ianuarie 2024. Pe 26 ianuarie 2024 apar primele două episoade apoi, săptămânal, câte un episod, până la finalul celor 9, pe 15 martie 2024.

Expats (2024) – trailer oficial – pe streaming mâine

Această miniserie limitată în șase părți este bazată pe romanul de succes “The Expatriates” al lui Janice Y. K. Lee și urmărește viețile a trei femei din Statele Unite care trăiesc în China.

Sinopsisul oficial al seriei este următorul: “Plasată în vibrantul și tumultuosul Hong Kong al anului 2014, “Expats” se concentrează pe trei femei americane — Margaret (Nicole Kidman), Hilary (Sarayu Blue) și Mercy (Ji-young Yoo) — ale căror vieți se intersectează după o tragedie familială neașteptată. Serialul investighează tema privilegiului și explorează ce se întâmplă atunci când linia dintre victimizare și culpabilitate devine neclară.”

“Expats” va avea premiera pe Prime Video pe 26 ianuarie 2024.

Cristobal Balenciaga (2024) – serial pe streaming

Serialul Cristobal Balenciaga este de o lentoare dezarmantă. Care nu pare să servească la nimic în contextul serialului, ci e doar o consecință a cât de slab vorbesc personajele limbi străine: actorii spanioli în franceză și francezii în spaniolă.

Nici montajul nu ajută să impună un ritm poveștii, pare că noi ar trebui din respect pentru Balenciaga să stăm aproximativ 6 ore în fața ecranului ca să-i vedem povestea. 😁

La un moment în serial, două angajate comentează clientela în schimbare a casei de modă, din ce în ce mai lipsită de bun gust și clasă. Eh, acum 3 zile Balenciaga a anunțat-o pe Kim Kardashian ca ambasadorul de brand al casei… 😃👏👌 Așa că am lăsat “vizionatul din respect” și am trecut la altceva. :)) Ne vedem pe FB și IG ca să comentăm mai mult.

Cam așa s-a încheiat pentru noi, după 2 episoade chinuite, călătoria cu serialul Cristobal Balenciaga. 😃 Avem așteptări mult mai mari de la serialul despre Dior care apare foarte curând. Se numește The New Look

cristobal balenciaga_seriale noi

Fanii modei și ai poveștilor biografice pot vedea în ianuarie mini-serialul spaniol Cristóbal Balenciaga, despre unul dintre cei mai faimoși creatori de modă.

Este povestea unui personaj care îndrăznește să își sfideze statutul social ca fiu al unei croitorese și al unui pescar. Folosindu-se de talentul său natural, multă muncă și de priceperea în afaceri, Cristóbal Balenciaga devine unul dintre cei mai importanți creatori de modă din toate timpurile.

Cristobal Balenciaga a avut premiera pe 19 ianuarie 2024 pe Disney+.

Ultimele articole