Facebook
Acasă Timp liber Recenzii carti bune Pagină 26

Recenzii carti bune

Ultimele

Tanarul neinfricat de la trapezul zburator si alte povestiri – Din iubire pentru oameni

Adriana Gionea
-
0
Tanarul neinfricat de la trapezul zburator si alte povestiri – Din iubire pentru oameni

Volumul Tânărul neînfricat de la trapezul zburător şi alte povestiri poate fi considerat o colecţie în care au fost incluse unele dintre cele mai frumoase declaraţii de iubire faţă de umanitate. Este o iubire indestructibilă tocmai pentru că ţine seama de toate defectele umane, de slăbiciuni.

Pentru a se face iubite, personajele lui William Saroyan se dezvăluie aşa cum sunt, chiar şi atunci când ştii că se mint pe sine: adică în ipostaza marginalului irecuperabil, naufragiat într-o lume năucitoare, uneori fără speranţă dar încă având încredere în bunătatea semenilor. Personajele vin din rândul dezrădăcinaţilor visători, al copiilor de imigranţi plini de inventivitate, al rătăcitorilor săraci, dar care se simt bogaţi sufleteşte, al celor adesea copleşiţi de dorul faţă de ţinutul natal ce se află pe un alt continent. Împreună alcătuiesc un mozaic al străinilor primiţi cu ostilitate în Lumea Nouă, dar care oferă mai degrabă tandreţe în situaţiile de criză.

William Saroyan a găsit reţeta care să asigure nemurirea povestirilor sale. A ştiut să îmbine portrete expresive, umorul care face dramele personajelor mai suportabile, dar nu mai puţin autentice, şi abordarea neconvenţională a unor teme esenţiale precum iubirea de aproape, înstrăinarea, prietenia, iluziile din adolescenţă, solidaritatea, imigrarea.

Marele secret al lui William Saroyan a fost însă alegerea unui ton prin care să te apropie de lumea personajelor sale. Este un ton care îţi dă impresia că dramele personajelor îţi sunt relatate de un povestitor care vrea să treacă drept acel neştiutor luat prin surprindere de lumea cea mare care i se dezvăluie. După ce mimează debusolarea imigrantului est-european ce a nimerit în intimidanta Americă de la începutul secolului XX, naratorul dezvăluie o agerime a minţii şi o luciditate pe care ţi le serveşte în cantităţi zdravene de umor autoironic.

Toate cele 24 de povestiri din volumul Tânărul neînfricat de la trapezul zburător te determină să afirmi că armeanul gonit de pe tărâmul natal şi trimis peste mări şi ţări să se descurce cum poate îi face o concurenţă serioasă vecinului evreu atunci când foloseşte inteligent şi candid umorul în situaţii dramatice. El însuşi provenit dintr-o familie de armeni prinşi între două lumi – America şi ţinutul natal, pe care îl regretă cu patimă – William Saroyan a fost martorul naşterii noii Americi din secolul XX.

Găseşti în paginile cărţii sale toate ipostazele visătorilor învinşi, ale pişicherilor melancolici, ale imigranţilor care din pragul micilor prăvălii din cartierele mărginaşe privesc nostalgic spre un loc natal rămas intact doar în imaginaţia lor, amintindu-ţi de scenele imortalizate de marii fotografi ai secolului XX. Însă aceste imagini ce reflectă biografii sfâşietoare sunt puse într-o lumină duioasă, plină de compasiune. De fapt, ai impresia că toată compasiunea de care poate da dovadă un om pentru un alt om s-a cuibărit în William Saroyan atunci când şi-a scris povestirile. Tot ce îngenunchează o fiinţă umană ajunge, în aceste povestiri, să o ridice deasupra lumii pline de lipsuri a izgoniţilor.

Saroyan facea parte din lumea armenilor izgoniţi de istorie din ţara natală, după care plângeau ca după un paradis pierdut. Dar compasiunea impregnată de umor, pe care o simţi în povestirile sale, nu se rezumă doar la oamenii din comunitatea armenească închegată în California. Saroyan aminteşte şi de ultimii asirieni, la rândul lor alungaţi de pe tărâmul natal, de evreul care se încăpăţânează să-şi păstreze seninătatea când este umilit (şi care devine personajul uneia dintre cele mai înduioşătoare povestiri) sau despre mexicanii alungaţi de sărăcie peste graniţă. Deşi nu se arată nimic bun la orizont pentru aceşti dezrădăcinaţi, ei îşi găsesc salvarea în mărinimia altor semeni aflaţi în derivă.

Dorind să-şi ridice personajele din mocirla care abia aşteaptă să-i înghită pe imigranţii săraci odată cu traversarea Atlanticului pentru a găsi Tărâmul Făgăduinţei, William Saroyan se foloseşte de scene aparent banale, precum cele petrecute într-o frizerie sau într-o livadă pârjorlită de secetă. Prin aceste scene, el face din personajele apăsate de propriile drame nişte învingători. Sunt mai degrabă învingătorii uitaţi de istorie, dar pe care semenii lor anonimi îi ţin minte datorită unor calităţi precum iubirea de aproape, seninătatea în faţa unor vremuri negre, toleranţei şi hotărârii de a-şi păstra visurile considerate naive pe continentul succesului cuantificabil.

Mulţi vor spune că William Saroyan a vrut să păstreze în paginile sale amintirea unei naturi umane ce nu a fost alterată, deposedată de bunătate, adesea cel mai uşor de ironizat. Iar bunătatea înseamnă, pentru personajele sale, apărarea dreptului de a visa, de a-şi petici un mic paradis în ţinuturi sterpe (cum ar fi o livadă plină de rodii în inima deşertului californian), de a supravieţui din idealuri, de a râde în loc de a se lăsa contaminate de ură sau de otrăvitoarea amăraciune tăcută.

Citeşte şi Caractere atipice – Tom Hanks a devenit scriitor

Caractere atipice – Tom Hanks a devenit scriitor

Bookfest 2018 – Inca 26 de carti trecute pe lista

Adriana Gionea
-
0
Bookfest 2018 – Inca 26 de carti trecute pe lista

Noul roman al lui Haruki Murakami, romanele câştigătoare ale Premiului Goncourt şi Man Booker Prize în 2017, prima carte scrisă de Elena Ferrante, traducerea unei noi cărţi din seria dedicată lui Eric-Emmanuel Schmitt, povestea lui Othello reinterpretată într-un roman contemporan, jurnalul necenzurat al unui mare artist interbelic şi noul roman al lui Julian Barnes fac parte din lista cu surprize de la Bookfest 2018, care va avea loc între 30 mai şi 3 iunie, la Romexpo.

 

Lincoln între vieţi (Man Booker Prize 2017)

Bookfest 2018 îi este deidicat literaturii nord-americane, iar cartea Lincoln între vieţi, care i-a adus lui George Saunders prestigiosul Man Booker Prize, poate fi considerată una dintre cele mai aşteptate apariţii editoriale. Îmbinând istoria cu ficţiunea, autorul prezintă prin alegorii şi personaje din toate mediile sociale portretul unei naţiuni. Este un portret plin de contradicţii, prezentat într-o formă literară care te provoacă să îţi schimbi percepţia despre structura unui roman.

 

Drumul spre casă

Istoria Statelor Unite este strâns legată de istoria sclavilor africani. O demonstrează încă o dată multipremiatul roman Drunul spre casă. Scriitoarea Yaa Gyasi prezintă în paralel poveştile a două surori vitrege din Ghana. Ele sunt capturate în urma unei vânători de oameni. Una ajunge soţia unui nobil englez. Cealaltă devine o sclavă. Descendenţii lor vor fi martorii marilor evenimente ce au schimbat istoria Statelor Unite, de la Războiul Civil până la emanciparea africanilor din epoca jazz-ului.

 

Uciderea Comandorului

 

Fanii lui Haruki Murakami vor avea şi ei parte de o surpriză. A fost tradusă prima parte a noului roman scris de autor. Curioşi să descopere ce poveste stranie a mai născocit de data aceasta scriitorul lor preferat, ei vor da peste o poveste specială, ce îl are ca protagonist pe un pictor care se mută într-o casă izolată de restul oraşului după un divorţ. Într-o zi, un bărbat misterios îi comandă pictorului retras un portret. Bărbatul nu apare întâmplător în viaţa artistului solitar, şi nici tabloul găsit în casa unde s-a mutat de curând. Tabloul prezintă nişte scene bizare, inspirate se pare din celebra operă Don Giovanni a lui Mozart.

 

Iubire amară

Elena Ferrante, autoarea faimoasei Tetralogii napolitane, în care explorează prietenia feminină, a debutat prin romanul Iubire amară. Acest roman le va plăcea mai mult celor impresionaţi de altă carte a Elenei Ferrante – Fiica ascunsă, deoarece descrie relaţia mamă-fiică. Delia, protagonista romanului Iubire amară, descoperă nişte secrete din viaţa mamei sale după ce străbate cartierele din Napoli.

 

Singura poveste

 

Noul roman al lui Julian Barnes are ca temă acea mare iubire care lasă în urmă întrebări despre sine şi despre sensul vieţii. Protagonistii acestei poveşti, care se petrece în Londra anilor ’60, sunt Paul, pe atunci student, şi o femeie mai matură, pe nume Susan, mamă a doi copii. Acest citat din Singura poveste anunţă o lectură care va invita la reflecţie asupra legăturilor umane: Cei mai mulţi dintre noi au de spus o singură poveste. Asta nu înseamnă că ni se întâmplă un singur lucru în viaţă – se petrec nenumărate întâmplări, pe care le transformăm în nenumărate poveşti. Însă una singură contează cu adevărat, pe una singură merită până la urmă s-o spui. Ceea ce urmează e povestea mea.

 

Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan

 

Octavian Soviany ţi-a pregătit o antologie irezistibilă în care a reunit cele mai frumoase nuvele franceze despre dragoste, scrise în secolul XIX. Vei descoperi poveşti despre iubiri pătimaşe, cu trădări, gelozii, castele bântuite, crime în serie, vampiri, personaje prinse între pasiunea dezlănţuită şi chemarea datoriei. Detaliile insolite şi picante sporesc plăcerea lecturii.

 

Iubiri dificile

Dacă preferi nişte povestiri din secolul XX, poţi alege volumul scris de Italo Calvino. Iubiri dificile este o carte lăudată datorită modului extravagant şi original în care sunt redate problemele dintr-un cuplu.

 

Jurnal necenzurat

Nijinski a fost o personalitate despre care se pot scrie romane captivante. A cunoscut gloria în Parisul interbelic unde a revoluţionat baletul, a intrat în graţiile marilor artişti ai epocii sale, a fost adulat şi a cunoscut momente în care agonia devenise vecina extazului, ca mai toţi artiştii din frumoşii ani nebuni. Însă cel mai bun roman despre viaţa lui nu l-a putut scrie decât el, sub forma unui jurnal necenzurat, prin care să îşi rememoreze anii de glorie, dar şi plini de angoase.

 

Omul care vedea dincolo de chipuri

 

Nu sunt uitaţi nici admiratorii lui Eric-Emmanuel Schmitt, care vor trece pe listă noua carte tradusă – Omul care vedea dincolo de chipuri. Romanul prezintă într-un mod ce sfidează limitele realităţii povestea unui bărbat care supravieţuieşte unui atac terorist. Acesta are darul de a trece dincolo de limitele percepţiei, observând ceea ce le scapă anchetatorilor, de aceea va demara o investigaţie paralelă, în timpul căreia va găsi răspunsuri la alte întrebări decât cele iniţiale.

 

Ordinea de zi – Premiul Goncourt 2017

Romanul Ordinea de zi atrage atenţia asupra modului în care un dictator poate distruge vieţi prin complicitatea celor din jur. În 20 februarie 1933, nişte afacerişti germani îşi deschid larg buzunarele pentru a sprijini campania electorală a Partidului Naţional-Socialist, care avea să-l aducă pe Hitler la putere. Motivul generozităţii lor cu efecte cumplite? Avantajele promise de viitoarea putere. Romanul scris de Eric Vuillard nu este doar despre trecut, ci şi despre un prezent ameninţat de pericolul constant reprezentat de căutarea unor avantaje imediate cu preţul ignorării unor efecte devastatoare pe termen lung.

 

Pădurea întunecată

 

Filmul Istoria iubirii a readus în atenţia cititorilor din întreaga lume romanele scrise de Nicole Krauss. Noul ei roman tradus în limba română – Pădurea întunecată – are ca subiect întâlnirea a doi oameni diferiţi într-o călătorie iniţiatică prin Israel. Cei doi sunt o scriitoare care vrea să se regăsească după o criză existenţială şi un avocat de succes a cărui scară de valori s-a schimbat. Călătoria lor aminteşte de Infernul lui Dante.

 

Regina mea

Dacă îţi plac romanele despre forţa imaginaţiei, s-ar putea să te atragă şi Regina mea, un debut literar premiat în spaţiul francofon. Andrea Jean-Baptiste spune povestea unui adolescent neînţeles, care decide să renunţe la studii. Viaţa lui se schimbă după ce întâlneşte o prezenţă feminină stranie, la limita dintre fantastic şi real.

 

Băiatul cel nou

 

Romanul lui Tracy Chevalier face parte din proiectul care propune reinterpretarea capodoperelor shakespeariene în cheie modernă, prin scrierea unor romane semnate de mari autori contemporani. Tracy Chevalier l-a ales pe Othello, pe care îl ia din Veneţia iubirilor pătimaşe pentru a-l duce tocmai în America din anii ’70. Îi schimbă chiar şi numele. Pe noul Othello îl cheamă Osei Kokote. Nu este maur, ci fiul unui diplomat din Ghana. Abilităţile sportive ale acestuia şi farmecul exotic îl transformă în preferatul celei mai frumoase colege din şcoala unde tânărul african este respins de alţi elevi. Simpatia colegei şi talentul dovedit la ora de sport declanşează ura lui Ian, care îşi terorizează colegii pentru a fi considerat stăpânul absolut din curtea şcolii. Aşadar, vei avea parte de o poveste cu visuri adolescentine, iubiri, gelozii şi evenimente care invită la discuţii despre problemele societăţii actuale.

 

Răul

Tot problemele din şcolile unde violenţa şi discriminarea fac legea sunt şi în centrul romanului cutremurător intitulat Răul. Protagonistul este un adolescent-problemă, mutat de la o şcoală la alta. Comportamentul său dificil este influenţat de prezenţa unui tată violent. Romanul lui Jan Guillou a fost primit cu entuziasm de criticii suedezi care i-au apreciat curajul de a îmbina ficţiunea cu detaliile autobiografice.

 

Omul suspendat

 

Omul suspendat este considerat unul dintre cele mai bune romane americane din toate timpurile. Saul Bellow te invită să descoperi America anilor ’40, văzută prin ochii unui tânăr care aşteaptă decizia de recrutare pentru front. Întârzierea actelor necesare îi permite să-şi petreacă timpul hoinărind pe străzile din Chicago. Plimbările nasc nişte gânduri despre umanitate, război, trecut şi viitor.

 

Şi, deodată, cineva bate la uşă

Literatura israeliană actuală câştigă din ce în ce mai mulţi cititori în România. Dacă vrei să descoperi scrierile unuia dintre cei mai talentaţi autori contemporani, poţi alege volumul de povestiri Şi, deodată, cineva bate la uşă. În acest volum, Etgar Keret surprinde contradicţiile naturii umane prin intermediul unor poveşti în care banalul este invadat de nişte amănunte care sfidează monotonia şi legile unei vieţi aşezate.

 

Marele Experiment

 

Primul volum de proză scurtă al lui Jeffrey Eugenides (Sinuciderea fercioarelor, Middlesex) îţi oferă istorii de viaţă cu personaje care aleg nişte căi bizare pentru a-şi îndeplini dorinţele. O femeie de succes care dă o petrecere unde îi invită pe bărbaţii participanţi să doneze spermă pentru a rămâne însărcinată, o elevă care fuge de o căsătorie aranjată de familia tradiţionalistă şi un poet care inventează o escrocherie care să îi asigure o viaţă lipsită de griji într-un paradis fiscal se numără printre aceste personaje care mai de care mai surprinzătoare.

 

Wabi-Sabi

 

Cei fascinaţi de Japonia îl vor înţelege cel mai bine pe Samuel, care alege vechiul Kyoto pentru a uita de o iubire destrămată în Barcelona. Samuel este nimeni altul decât protagonistul unui alt roman scris de Francesc Miralles – Iubire cu “i”mic. Evenimentele din Wabi-Sabi se petrec la câţiva ani după cele din romanul anterior şi sunt declanşate de o vedere trimisă din Japonia, pe care scrie doar Wabi-Sabi.

 

Oraşul Fiarelor

Isabel Allende a scris şi poveşti de aventuri pentru copii. Aceştia îl vor însoţi pe Alexander Cold în inima pădurii amazoniene, unde jaguarul magic, o fată înzestrată cu agerimea acvilei şi o cultură străveche îşi spun propriile istorii.

 

Labirintul spiritelor

 

Fanii lui Carlos Ruis Zafon se vor bucura de peste 800 de pagini de mistere, întâlniri secrete, anchete cu descoperiri halucinante şi tot felul de întâmplări tenebroase care transformă Barcelona într-un loc magic. Labirintul spiritelor este ultimul roman din tetralogia Cimitirul Cărţilor Uitate. Vei descoperi în acest roman o Barcelonă bântuită de fantomele dictaturii şi nişte personaje neînfricate ce vor face orice pentru aflarea adevărului.

 

Cântec pentru cei neîngropaţi (National Book Award 2017)

 

Realismul magic, poveştile Sudului şi ecourile din romanele scrise de Toni Morrison şi William Faulkner se întâlnesc în romanul Cântec pentru cei neîngropaţi. Jesmyn Ward spune povestea lui Jojo, care la 13 ani îşi pune întrebări legate de identitatea masculină şi de condiţia propriei familii. Jojo are o mamă de origine africană şi un tată alb, într-un Sud bântuit încă de prejudecăţi şi de rasism. Întrebările sale duc la nişte răspunsuri oferite de fantoma unui deţinut din Mississippi.

 

Cătunul

Tot în Mississippi se petrece şi acţiunea romanului Cătunul. Romanul descrie ascensiunea unui parvenit din sudul rasist al Statelor Unite. Acest personaj adună toate defectele umanităţii din perioada segregării, dominând viaţa comunităţii prin abuzuri şi teroare. Iubitorii literaturii americane îţi vor spune că William Faulkner este un scriitor care va fi mereu la modă, indiferent de epocă, de aceea n-ar trebui să lipsească din biblioteca ta Cătunul, un roman-cult, primul din trilogia dedicată clanului Snopes.

 

Disconfort Residence

 

Cum să nu te laşi păcălit de reclamele făcute unor apartamente perfecte, noi, plasate în zone de vis? Citind sfaturile unui specialist. Astfel de sfaturi se găsesc şi în cartea arhitectului Radu Negoiţă. În Disconfort Residence înveţi cum să depistezi acele detalii care îţi vorbesc despre adevărul din spatele unei iluzii bine vândute.

 

Designul, când toţi suntem designeri

Cei dornici de a explora modul în care designul, comunităţile, spaţiul urban şi măsurile sustenabile interacţionează unele cu altele vor fi interesaţi de cartea lui Ezio Manzini. Designul, când toţi suntem designeri ne propune să devenim mult mai conştienţi de rolul asupra modului în care arată oraşele în care trăim sau clădirile în care locuim.

 

Un rasism imaginar. Islamofobie şi culpabilitate

 

Pascal Bruckner este unul dintre intelectualii francezi care nu se tem să provoace prin invitaţia la cunoaşterea oferită doar de abordarea unor teme sensibile. Noua sa carte Un rasism imaginar. Islamofobie şi culpabilitate aduce în discuţie tabuuri şi temerile celor ce vor să pună întrebări despre cultuta musulmanilor din spaţiul occidental, dar nu vor să fie consideraţi rasişti pe nedrept.

 

Scandalul

 

Autorul romanului Un bărbat pe nume Ove revine în atenţia cititorilor cu o poveste despre adolescenţă şi partea întunecată a concursurilor sportive. În centrul noului roman scris de Fredrick Backman – Scandalul – este o echipă de hochei dintr-un orăşel considerat mort, izolat de restul lumii civilizate. Succesul echipei de juniori ar putea atrage atenţia asupra comunităţii uitate. Din păcate, în paralel cu antrenamentele au loc nişte evenimente în care agresiunea sexuală, rasismul şi misoginismul alcătuiesc un mediu degradant, în care adevărul trece pe locul doi în goana după glorie şi câştiguri financiare imediate.

 

 

Bookfest 2018 – 20 de carti noi, scrise de autori romani

Adriana Gionea
-
0
Bookfest 2018 – 20 de carti noi, scrise de autori romani

Preferi autori consacraţi, sau debutanţi care oferă o perspectivă plină de prospeţime asupra temelor ce definesc literatura contemporană? Vrei să găseşti opinii acide care să te ancoreze în realitatea autohtonă, sau preferi să călătoreşti cât mai departe de ea? Indiferent de gusturi şi aşteptări, la Bookfest 2018 ai de unde alege. Noi îţi recomandăm 20 de cărţi noi scrise de autori români.

Bărbatul care aduce fericirea

Poveştile mai multor generaţii se împletesc în romanul Bărbatul care aduce fericirea. Sunt nişte poveşti care te poartă într-o călătorie pe mai multe continente, din Sulina până-n Coney Island sau Broadway-ul secolului trecut. Unul dintre cei mai apreciaţi scriitori de origine română publicat în Occident, Cătălin Dorian Florescu te va impresiona prin cele două personaje aflate în centrul noului său roman – Ray, un artist de vodevil din estul Statelor Unite, şi Elena, angajata săracă a unei fabrici de textile.

 

Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu

 

Câştigătoare a concursului dedicat debutanţilor, Ciudata şi înduioşătoarea viaţă a lui Priţă Barsacu este o carte emoţionantă despre trasformările prin care trece un băiat dintr-un sat de câmpie aflat pe malul Oltului. Protagonistul lui Iulian Bocai înoată împotriva curentului într-o lume unde nu ai voie să fii diferit. Este pasionat de ştiinţele naturii, are o inteligenţă precoce şi nu se teme să îşi pună întrebări incomode. Totuşi, cartea este departe de a fi o descriere necruţătoare a unei lumi brutale. Iulian Bocai urmăreşte redarea lumii sărace unde copilăreşte personajul său pe un ton plin de compasiune şi umor bine dozat.

 

 Anotimpuri care nu se repetă

Cei ce preferă volumele de proză scurtă pot citi Anotimpuri care nu se repetă. Ion Pleşa abordează marile teme legate de cuplu, familie şi aspiaţiile individuale plasându-le în povestiri despre viaţa de cazarmă, întâlnirea unor foşti colegi de facultate, tatăl care îşi abandonează copilul sau emigrare. Nostalgia şi misterul se îmbină în aceste proze scurte care impresionează prin blândeţea abordării unor subiecte apăsătoare.

 

 Şapte ani în Provence

 

Dacă plănuieşti să vizitezi însoritul sud al Franţei ori să te stabileşti definitiv acolo, sau pur şi simplu să călătoreşti prin intermediul unei lecturi care să îţi ofere mai mult decât nişte simple impresii, atunci poţi alege Şapte ani în Provence. Vei găsi o îmbinare între istorie, peisaje şi descrieri amuzante ale unui loc pitoresc din perspectiva unui român devenit cetăţean al oraşului La Ciotat, ora legat de începuturile cinematografiei. Ataşat de noua lui casă – oraşul din sudul Franţei – Ioan T. Morar te va încânta prin nişte pagini senine, pline de umor şi autenticitate.

 

Cartografia lumii de dincolo

 

Tot de o călătorie vei avea parte şi citind romanul Cartografia lumii de dincolo, ce te te duce din Transilvania până-n Paris şi New York. Laura T. Ilea transformă călătoriile personajelor într-o explorare nonconformistă a lumii interioare. Vei întâlni personaje extravagante şi obiceiuri străvechi reinterpretate halucinant.

 

Fantome în Las Vegas

Fantome în Las Vegas este un volum de proză ce va fi pe gustul celor interesaţi de experimentul narativ, de structura neconvenţională a unei poveşti, de stilul ce întreţine ambiguitatea şi misterul.

 

Ultimele zile ale Occidentului

 

În ultimii ani, tot mai mulţi oameni şi-au pus întrebări legate de supravieţuirea culturii occidentale într-o perioadă în care marile oraşe europene devin un Babilon multicultural. Este Occidentul ameninţat cu adevărat de imigranţii având nişte valori total diferite? Încercând să analizeze posibile răspunsuri date la această întrebare, Matei Vişniec îmbină amintirile personale, fabulele filozofice şi povestirile cu tâlc.

 

 Purgatoriul îngerilor

Purgatoriul îngerilor, noul roman al Cameliei Cavadia, prezintă o realitate mai puţin văzută de majoritate, dar bine cunoscută de copiii străzii. Care sunt poveştile lor, ale căderii în infern? Ce i-a adus acolo, în lumea celor nevăzuţi de restul semenilor? Sunt întrebările ce îţi sunt adresate de personajele romanului.

 

Convoiul mieilor

Un episod cumplit din istoria secolului XX este reinterpretat prin ochii unui copil evreu care va încerca să se agaţe de speranţa oferită de creativitate odată nimerit în infern. Povestea fetiţei Hannya Moscovici este spusă în Convoiul mieilor. Scriitoarea Lucia Dărămuş scrie despre forţa imaginaţiei de a îndepărta fricile unei copile inventive, care îşi creează un tărâm ce îi permite supravieţuirea psihică.

 

Territoria

Rememorarea vieţii poate fi o cale spre vindecare pentru bărbatul din centrul romanului Territoria. Acesta încearcă să îşi găsească identitatea amintindu-şi de copilărie, adolescenţă şi anii petrecuţi în armata sovietică. În paralel cu tentativa de a-şi înţelege propria existenţă se derulează eforturile de a descâlci enigmele ce învăluie viaţa tatălui său.

 

 Putere şi sânge. O aventură indiană

 

Femeile cultivate şi conducătorii vizionari ai Indiei din timpul Imperiului Mogul (de care se leagă ridicarea celebrului Taj Mahal) devin personajele noii cărţi scrise de Aurora Liiceanu. Vei descoperi o lume năucitoare care fascinează datorită unor măsuri luate de nişte suverani erudiţi, aflaţi înaintea epocii lor. Cei pasionaţi de istoria artei vor fi şi ei răsfăţaţi de acest periplu într-o Indie apusă, dar încă vie în memoria colectivă a orientalilor aflaţi în căutarea unor modele de suverani ce au susţinut importanţa toleranţei religioase.

 

Matriarhat

Opt povestiri cu opt personaje feminine reprezentând tipologii diferite alcătuiesc volumul Matriarhat. Prozele Cristinei Andrei vorbesc despre condiţia femeii din societatea românească prin încercările protagonistelor de a-şi rezolva problemele şi de a depăşi traume.

 

Detonarea

 

În romanul Detonarea, istoria României ultimilor o sută de ani este reinterpretată prin evoluţia unei familii surprinse de-a lungul a patru generaţii. Fiecare generaţie are un reprezentant a cărui existenţă este modelată de un mentor. Acest mentor poate fi un salvator sau, dimpotrivă, un personaj toxic. În noul său roman, Dan Stanca îmbină istoria personală cu Marea istorie, amintind şi de nişte personalităţi influente, reale– gazetari, scriitori, politicieni – ale căror decizii şlefuiesc biografiile personajelor sale – străbunicul, bunicul, mama şi fiica unei familii autohtone.

 

Carbon

 

Aurelia Marin îţi propune un roman în care personajele străbat multe ţinuturi – de la Alpii elveţieni până la însoritele ţărmuri mediteraneene sau îndepărtatele aşezări din Sudan – pentru a se regăsi. Carbon este un roman despre aventurieri sensibili şi despre cei ce vor să depăşească nişte crize existenţiale plecând tot mai departe.

 

Cină cu ficat şi inimă

Suspansul unui roman poliţist, ironia unei satire şi observaţiile psihologice legate de slăbiciunile umane se îmbină în Cină cu ficat şi inimă. Jurnalista Mihaela Apetrei îşi imaginează nişte crime greu de rezolvat, care se ţin lanţ în viaţa gurmandului Murki după ce acceptă nişte (aparent) inofensive invitaţii la cină.

 

 Ierbar

 

Varianta contemporană a Crailor de Curtea-Veche şi personajele din Trainspotting par să se intersecteze în lumea protagoniştilor din romanul Ierbar. Scriitorul Andrei Dosa transformă halucinantele călătorii narcotice ale personajelor sale într-o metaforă a unei lumi unde oamenii caută de fapt prezenţe securizante pentru a-şi povesti foamea de experienţe ieşite din banal.

 

 Etnogeneză şi ţuică

 

Una dintre cele mai aşteptate apariţii editoriale româneşti la Bookfest 2018 este volumul Etnogeneză şi ţuică. Folosind umorul spumos, erudiţia şi observaţiile cu tâlc, Vintilă Mihăilescu promite o incursiune captivantă în sufletul poporului român, de azi şi de ieri. Legăturile umane modelate de obiceiuri bizare şi de ritualurile ce însoţesc plăcerile oferite de anumite licori devin un pretext pentru explorarea psihologiei colective.

 

 

Hoodoo

 

Hoodoo promite o lectură antrenantă, cu suspans, călătorii, legături periculoase, iubiri salvatoare, muzică bună, petreceri şi erotism. Legătura unei adolescente cu un bărbat influent, de care fuge când află că poate fi ucisă pentru a i se apăra acestuia reputaţia impecabilă, duce la o serie de întâmplări neprevăzute. Evenimentele se vor succeda într-un ritm ameţitor odată cu apariţia unui bărbat îndrăgostit, care vrea să o apere pe această adolescentă de oamenii trimişi de fostul ei iubit.

 

 

Ascultă muzica

 

România din ultimii ani ai comunismului şi primii ani ai capitalismului sălbatic devine locul unde se întâlnesc, evoluează sau involuează un intelectual ratat, un scriitor aspirant şi un tânăr politician, toţi obsedaţi de o studentă. Metamorfozele sociale ale acestora denunţă problemele României din perioada tranziţiei, în care impostura, corupţia şi arivismul parazitau visuri.

 

Spulberatic

 

Dacă îţi plac poveştile despre acele însemnări secrete ce ajung să influenţeze vieţile oamenilor care le găsesc peste ani, poţi alege romanul Spulberatic. Anca Vieru, cunoscută datorită volumului Felii de lămâie, a scris în noua sa carte despre adolescenţă, iubiri care schimbă traiectorii existenţiale, un bărbat seducător cu visuri abandonate şi mai ales despre capriciile memoriei.

Ce-am pierdut in foc – Vei descoperi o povestitoare talentata

Adriana Gionea
-
0
Ce-am pierdut in foc – Vei descoperi o povestitoare talentata

Dacă s-ar implica în industria cinematografică, Mariana Enriquez ar avea cel puţin acelaşi succes obţinut în cariera literară, deşi prozele ei scurte nu au nevoie de ecranizare. Paginile îţi oferă deja acea doză antrenantă de imprevizibil, suspans, originalitate, furnizată de întâmplările cu final memorabil, de care are nevoie orice film pentru a te ţine captiv.

Toate cele 12 proze scurte din volumul Ce-am pierdut în foc te vor face să o compari pe scriitoarea devenită noua voce a literaturii argentinene cu genul acela de regizor ale cărui noi filme sunt aşteptate cu nerăbdare, chiar dacă spectatorii ştiu dinainte că vor fi zguduiţi, stupefiati şi puşi în faţa marilor frici odată intraţi în sala de cinema. Pe ce se bazează Mariana Enriquez, cu al ei stil devenit irezistibil pentru cei dependenţi de filmele care dau fiori? Pe talentul ei de a îmbina ingenios poveştile unor adolescenţi, jocurile copilăriei, superstiţiile exotice, legendele mahalalelor din Buenos Aires şi amănuntele din ştirile sordide într-un thriller inteligent cu accente horror sofisticate, invadate de realismul magic specific sud-americanilor.

Înainte de a deveni scriitoare, Mariana Enriquez a fost jurnalistă, iar prima ei profesie are un mare impact asupra modului în care alege subiectele din cotidian, pe care apoi le prelucrează frapant. Atunci când amestecă diabolic toate acele detalii ce îţi fac pielea de gaină, dovedeşte priceperea oricărui autor argentinian care jonglează natural cu tenebrele, enigmele care înfioară şi bizarul camuflat în banal. Subiectele ei par culese din paginile unei publicaţii axate pe exploatarea apetitului pentru senzaţionalismul grotesc şi morbid al fiinţei umane, dar se transformă în varianta hard a prozelor lui Borges ori Cortazar.

Crimele de la periferie săvârşite de marginali sau de cetăţenii respectabili cu apucături şocante, instinctele animalice scăpate de sub control, atracţia pentru legendele urbane ce seamănă cu nişte filme horror şi comportamentele în care bizarul ia o turnură pervers-întunecată par a fi specialităţile servite de presa din care se inspiră autoarea. Doar că Mariana Enriquez nu lasă aceste subiecte greu de digerat la nivelul simplist al unei publicaţii de mahala ce trăieste prin exploatarea dejecţiilor produse zi de zi de aglomerările urbane unde coruptia şi alienarea fac legea. În prozele ei toate aceste întâmplări ce decriu mizeria umană în cea mai pură formă a ei capătă o şlefuire ce le dă o formă sofisticată. Autoarea mizează inspirat pe transformarea sordidului într-o stranietate abisală stilizată. Nu puţini au fost aceia care au afirmat că povestirile ei îmbină într-o manieră adictivă influenţele din Stephen King şi Poe.

Unele povestiri semănă cu filmele horror în care groaza nu este stârnită de imagini explicite, aşa cum se întâmplă în producţiile de mâna a doua, ci de prelingerea subtilă a detaliilor înfricoşătoare şi halucinante în realitatea cotidiană. În multe dintre povestirile ei ritmul previzibil al cotidianului este spart de intervenţia unei întâmplări inexplicabile. Nu lipsesc nici povestirile ce te ţin cu sufletul la gură deoarece îmbină misterul unei dispariţii cu secretele unor locuitori ce mai cred încă în superstiţiile ce abundă în inconştientul colectiv al ţărilor unde realismul magic a devenit o a doua religie.

Amatorii de thrillere făcute după o reţetă originală, care să includă periplul coşmăresc, poveştile cu fantome şi case bântuite ce ascund secrete, latura întunecată a jocurilor din copilărie sau a obsesiilor adolescentine vor fi şi ei satisfăcuţi (dar şi cutremuraţi!) de prozele incluse în acest volum. Totuşi, piesele de rezistenţă ale colecţiei sunt acele povestiri în care Mariana Enriquez reuşeşte să transforme realismul brutal exploatat într-un mod cinic de publicaţiile cu tiraj ameţitor în elementele unui film neo-noir sau ale unui horror suprarealist premiat la marile festivaluri.

Periferia unde legea străzii domină i-ar inspira pe mulţi să creeze un documentar sau un roman hiperrealist, care să denunţe ticăloşia autorităţilor. Nu şi pe Mariana Enriquez, care te face să vezi realitatea necosmetizată folosind mijloacele ce sfidează veridicitatea dar care până la urma alcătuiesc un tablou cât se poate de verosimil al metropolei sud-americane ce ademeneşte, dar şi provoacă dezgust prin cotradicţiile sale.

Deşi apelează la mijloacele unei proze apropiate mai degrabă de aberant, de realismul magic având note macabre, povestirile acestui volum nu te scot din real, ci te ancoarează şi mai adânc şi năucitor în el. La fel de puternic ancorate sunt şi personajele ce îţi devin ghizi într-o lume sufocantă de care nu îţi vine să fugi imediat deoarece este plină de istorioare ce atrag tocmai pentru că sfidează obişnuinţele, coerenţa normalului şi uneori logica. Faţă de personaje autoarea are nişte atitudini diferite. În unele simţi compasiunea sau revolta faţă de contrastele generate de inegalitatea frapantă a societăţii sud-americane, reflectată cel mai bine de acel Buenos Aires monstruos din povestirea Copilul jegos. În alte povestiri simţi acut o distanţare necruţătoare faţă de tragediile personajelor, încât ai impresia că naratorul invizibil hohoteşte lugubru pentru a prevesti un deznodământ întunecat. Totuşi, personajul de care se preocupă cel mai mult este marele oraş Buenos Aires, cu ale sale cartiere obscure şi periculoase, ce ajung să modifice identitatea locuitorilor.

Dacă iei în seamă poveştile spuse de Mariana Enriquez, ajungi să descoperi un Buenos Aires în care viaţa cotidiană poate deveni oricând un film horror, mai bine zis genul de horror în care nu este nevoie de intervenţia detaliilor exagerate şi a efectelor speciale pentru a te răvăşi. Este suficientă doar explorarea istoriei sale pentru a inspira un regizor. Totuşi, acest Buenos Aires îţi este povestit în aşa fel încât să pară o lume care atrage ca un magnet, deşi abia aşteaptă să înhaţe, să devoreaze, să îi facă pe locuitori să îşi piardă minţile de la o zi la alta, aşa cum li se întâmplă şi personajelor din povestirile Curtea interioară a vecinului, Piticul Clăpăug, Ape negre.

În spatele atracţiei pentru stilul autoarei se află de fapt atracţia exercitată de fascinantul Buenos Aires, un oraş inegal ce naşte inegalităţi, rupturi şi prăpăstii ce se dovedesc a fi cât se poate de fertile pentru o mare povestitoare cu ochi vigilenţi, capabili să detecteze acele fisuri ce-i permit halucinantului să iasă la suprafaţă. Aşa cum pereţii unei case părăsite dintr-o ţară exotică atrag umezeala, tot aşa Buenos Airesul Marianei Enriquez strânge precum un burete detaliile ce nasc poveşti halucinante ce îţi dau peste cap orice aşteptare.

Citeşte şi Gramatica lui Dumnezeu – 25 de povestiri memorabile care nu le vor plăcea habotnicilor

Sicilian Ghost Story – Mafioţii, prima iubire şi teroarea ascunsă în detaliile frumoase

Gramatica lui Dumnezeu – 25 de povestiri memorabile care nu le vor placea habotnicilor

Sicilian Ghost Story – Mafiotii, prima iubire si teroarea ascunsa in detaliile frumoase

Cei trei regi – O carte esentiala pentru intelegerea Chinei

Adriana Gionea
-
0
Cei trei regi – O carte esentiala pentru intelegerea Chinei

Scrisă de unul dintre cei mai apreciaţi şi citiţi autori chinezi actuali, Cei trei regi este o carte esenţială pentru cei fascinaţi de istoria şi de cultura Chinei.

Mulţi occidentali au descoperit China fie prin intermediul picturilor pe mătase în care delicateţea este redată prin linii viguroase, fie ascultând cu nesaţ poveştile despre fastul de care se bucurau împăraţii în palatele opulente, unde erau bine primiţi şi artiştii adulaţi. La rândul său un artist complex – pictor, scriitor, scenarist şi poet – A Cheng şi-a propus, în cele trei nuvele ce alcătuiesc acest volum, să îţi arate ce se află de fapt în spatele tuturor elementelor estetice prin care arta şi civilizaţia Chinei au cucerit atâţia occidentali.

A Cheng s-a folosit de pasiunea pentru jocul minţii a personajului din Regele Şahului, de respectul solemn faţă de natură al fostului soldat din Regele Copacilor şi de încercarea profesorului din Regele Copiilor de a le oferi elevilor săraci o şansă la educaţie pentru a te face să descoperi sufletul chinez, strâns legat de moştenirea confucianistă şi daoistă pe care Mao Zedung şi comuniştii au vrut să o stârpească.

Deşi pleacă de la evenimentele unei realităţi terne din timpul Revoluţiei Culturale, A Cheng te face să descoperi o altă dimensiune, mult mai fertilă şi profundă, având rădăcini în miturile şi principiile filosofiei chineze. Fiecare nuvelă ascunde, în spatele scenelor cotidiene, un mesaj care demonstrează că nu poţi dezrădăcina prin teroare sufletul chinez privându-l de tâlcurile şi de armonia propovăduite cu mii de ani în urmă.

Personajele principale din nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regi devin un simbol al rezistenţei de care a dat dovadă chinezul simplu atunci când partidul comunist a vrut să-i reducă orizontul spiritual la o lume cotidiană simplificată până la austeritatea care de obicei abrutizează. Chinezul obişnuit, despre care scrie A Cheng, şi-a căutat un refugiu în vechile învăţături pentru a nu se lăsa contaminat de lozinci tâmpe ori de îndemnuri absurde la lupta de clasă şi la reeducarea prin renunţarea la valorile moştenite de la filosofii antici.

Publicarea în anii ’80 a celor trei nuvele a fost o revelaţie pentru cititorii din China, deveniţi imediat admiratorii lui A Cheng. S-a vorbit chiar şi despre o febră A Cheng în rândul cititorilor împătimiţi. Aceştia au descoperit încântaţi o nouă abordare a unui subiect incomod, care atrăgea blamul autorităţilor asupra oricărui autor ce îndrăznea să-l abordeze caustic şi fără menajamente la adresa puterii despotice. Subiectul era legat de traumele colective rămase în urma Revoluţiei Culturale prin care Mao a încercat reeducarea în masă a chinezilor odată cu deformarea memoriei în care erau adăpostite toate învăţăturile benefice din trecut.

În loc să ofere o proză de un realism brutal, cu scene apăsătoare în care spiritul şi conştiinţa omului sunt zdrobite de activiştii deveniţi apostolii Revoluţiei Culturale, aşa cum descoperi în romanele În viaţă sau Cronica unui negustor de sânge, A Cheng a oferit o viziune liniştitoare precum o pictură chineză din vechime ce reprezintă un peisaj calm pe fundalul unui cer misterios. Adoptarea unui ton cald şi blând nu înseamnă o îndulcire naivă a realităţii bântuite de traumele colective. Doar că scriitorul A Cheng a preferat să nu arate portretul sumbru al unui chinez învins, deformat de propagandă, ci mai degrabă o imagine optimistă a celui hotărât să îşi păstreze spiritul liber, aşa cum l-au învăţat maeştri daoişti, care încercau să conecteze armonios elementele vieţii, dar mai ales omul cu natura (cum vei descoperi şi în Regele Copacilor).

Pentru A Cheng, rezistenţa împotriva ravagiilor din timpul Revoluţiei Culturale a însemnat în primul rând salvarea moştenirii culturale, a unei normalităţi în acord cu principiile filosofiei orientale ce îndemnă la solidaritate, răbdare, calm, deschidere spre voluptăţile spiritului şi armonia dintre sine şi natură. Toate personajele sale fac parte din categoria tinerilor obligaţi să petreacă ani buni muncind în satele chineze, pentru a învăţa de la ţărani ce înseamnă adevărata muncă. Forţaţi să se re-educe prin renunţarea la preocupările intelectuale în favoarea activităţilor sănătoase în viziunea Partidului, tinerii din cele trei nuvele au parte până la urmă de revelaţiile oferite de personajele ce trăiesc în armonia propovăduită tocmai de maeştri chinezi pe care activiştii de partid îi reneagă schilodind memoria chinezului nou, clădit după valorile comuniste.

Noul chinez făurit de comunism nu mai avea nevoie de învăţăturile spirituale, considerate perimate. Nu avea nevoie nici de cărţile generaţiilor trecute, nici de cuvântul cer şi nici de credinţa în existenţa legăturii dintre om şi pădurea seculară ce trebuia rasă de pe faţa pământului pentru a se planta arbori noi, consideraţi a fi mai folositori. În Regele Copacilor vei descoperi un personaj demn, care încearcă să împiedice tăierea unui arbore vechi de sute de ani, care domina solemn peisajul prin coroana intimidantă. Încercarea lui de a proteja copacul secular este considerată rodul unor superstiţii aberante, care opreau dezvoltarea noii Chine progresiste.

Citind nuvela despre conflictul dintre aspiraţia spre armonia din relaţia cu natura şi nişte creiere spălate de propagandă vei descoperi cât de importantă este aceast carte pentru memoria colectivă. Prin mesajele alegorice oferite de cele trei nuvele, A Cheng te ajută să înţelegi adevărata dimensiune a încercării de a simplifica, prin dictatură, universul uman, pe care unii conducători l-au vrut deposedat de preocuparea pentru spirit, pentru transcendenţă.

În Regele Şahului cei pasionaţi de jocul minţii vor descoperi captivaţi legătura dintre mişcările inspirate ale pieselor şi principiile ce ţin de armonia dintre Yin şi Yang. Deşi Partidul vrea din răsputeri să educe noul tineret căruia îi tot repetă că vechile învăţături daoiste sunt demodate, jucătorii de şah îl ascultă cu mult interes pe cel dornic de a le prezenta beneficiile vechilor învăţături, acele învăţături ce le disciplinează mintea şi le şlefuiesc spiritul, şi care au depăşit graniţele Chinei.

A Cheng nu uită nici de ipocrizia regimului comunist atunci când susţinea că promovează egalitatea ca formă a dreptăţii. În nuvela Regele Copiilor, un profesor dintr-un sat descoperă că elevilor nu li se dădeau nici măcar manuale, în schimb erau alocate destule resurse pentru materialele de propagandă.

Ce te impresionează cel mai mult la aceste nuvele pline de mesaje alegorice este puterea lui A Cheng de a-şi înfrâna ispita de a denunţa răspicat un regim ticălos, alegand un ton ce reflectă mai degrabă duioşia personajelor sale, care par acei tineri naivi nimeriţi în mijlocul unor schimbări pe care nu le înţeleg. Furia revoltei este înlocuită cu forţa tăcută a solidarităţii umane dublate de compasiunea delicată atunci când neputinţa înghite orice formă de opoziţie în faţa dezastrului abătut peste foarte multe ţări după ce s-a încheiat Al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi Femeia cu buchetul de flori şi alte povestiri – China mai crede în satiră

O undiţă pentru bunicul meu – Plăcerea lecturii se ascunde în detaliile poetice

Femeia cu buchetul de flori si alte povestiri– China mai crede in satira obtinuta din realismul irealului

O undita pentru bunicul meu – Placerea lecturii se ascunde in detaliile poetice

7 carti pe care le gasesti la inceputul lui mai in librarie

Adriana Gionea
-
0
7 carti pe care le gasesti la inceputul lui mai in librarie

Cărţi scrise de unii dintre cei mai buni autori contemporani din China, un roman despre forţa memoriei, legenda unui şarpe mitic, Portugalia lui Antonio Lobo Antunes, peripeţiile unui adolescent american din secolul al XIX-lea şi memoriile unui dramaturg fascinant îşi aşteaptă cititorii la începutul lunii mai.

 

 Memoriile unui bătrân crocodil

Viaţa lui Tennessee Williams a fost la fel de intensă precum trăirile şi dramele personajelor sale. În Memoriile unui bătrân crocodil nu vei descoperi doar gândurile secrete ale unui autor ce nu încetează să fascineze, ci şi portretul unei epoci devenite o inepuizabilă sursă de inspiraţie. Din această epocă, Tennessee Williams a ştiut să aleagă personalităţi fascinante, ce i-au devenit prieteni, printre care se numără artişti iconici asociaţi culturii americane: Truman Capote, Elia Kazan, Marlon Brando, Vivian Leigh, Elizabeth Taylor sau Gore Vidal. Despre aceştia şi despre anii tumultuoşi în care dramaturgul a cunoscut succesul poţi citi în seducătorul său volum de memorii.

 

 Zile, luni, ani

 

Yan Lianke este considerat unul dintre cei mai buni scriitori chinezi actuali. Romanele sale care îmbină satira halucinantă şi observaţia psihologică devin adevărate parabole subversive la adresa regimului. Microromanul Zile, luni, ani a fost comparat cu scrierile sud-americanilor ce apelau la realismul magic pentru a descrie viaţa unei aşezări în care aveau loc întâmplări excepţionale.

În centrul romanului se află un ţăran dintr-un sat ai cărui locuitori au fost alungaţi de seceta nemiloasă. Personajul central a refuzat să abandoneze pământurile strămoşilor. Printr-un singur lujer de porumb, acesta încearcă să apare continuitatea generaţiilor din satul natal, devenind pentru locuitorii copleşiţi de capriciile naturii un simbol al curajului şi al devotamentului.

 

Cei trei regi

Scriitorii chinezi actuali încep să atragă din ce în ce mai mulţi cititori în România. Tot în mai este lansat volumul de nuvele scrise de A Cheng. Nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regi – Regele Şahului, Regele Copacilor şi Regele Copiilor – au fost considerate o adevărată revelaţie datorită modului în care prezentau Revoluţia Culturală din China lui Mao. Îmbinând elementele tradiţionale, satira modernă şi valorile daoist-confucianiste, A Cheng nu a vrut să descrie printr-un realism brutal ravagiile suferite de chinezi în acele vremuri, ci a vrut să accentueze rezistenţa prin conservarea principiilor morale.

Fiecare povestire este o metaforă a supravieţuirii datorită personajelor care se ridică deasupra mizeriei umane încurajate de regimul dictatorial. Ajunse în mijlocul unor peisaje industriale dezolante sau în localităţi unde profesorii lipsesc, la fel şi cărţile, personajele reuşeşc să se agaţe de speranţă şi de idei năstruşnice pentru a evita dezumanizarea şi alienarea.

 

 Şarpele din Essex

Realul şi fantasticul se îmbină captivant şi enigmatic în romanul Şarpele din Essex, considerat o revelaţie a literaturii britanice. Sarah Perry transformă căutarea unui şarpe legendar într-o reflectare asupra conflictului dintre ştiinţă şi mit. Ştiinţa este reprezentată de protagonista Cora Seaborne, care, după moartea soţului ei, se mută într-un sătuc aflat într-una dintre zonele pitoreşti ale Angliei. Ea îşi dedică timpul încercând să demonstreze că miticul Şarpe din Essex nu este o creatură ireală, aşa cum preferă să creadă localnicii. Pentru ea, vietatea legendară văzută în mlaştinile din împrejurimi aparţine de fapt unei specii nedescoperite. Cora va stârni interesul vicarului ce îi critică aspru pe localnicii superstiţioşi. Pe măsură ce eforturile Corei de a găsi şarpele se înteţesc, vicarul devine şi el captivat de misterul vietăţii.

 

 Spulberatic

 

Pentru cei dornici de a citi un roman în care foile unui jurnal secret devin un labirint datorită căruia se intersectează mai multe poveşti de viaţă, luna mai aduce romanul Spulberatic, scris de Anca Vieru (autoarea volumului Felii de lămâie). Foile jurnalului ajung pe mâinile a două eleve de liceu, apoi sunt redescoperite de un sculptor. Poveştile de viaţă încep să se intersecteze odată cu amintirea unei vechi iubiri. Amintirea este resuscitată de imaginea unei statui din reclama la un muzeu subacvatic.

În centrul poveştilor din romanul Spulberatic se află un tânăr cuceritor pe nume Tibi Vreme. În adolescenţă, el avea două visuri: să ajungă regizor şi să plece din ţară. Ajuns la treizeci de ani, Tibi Vreme îşi tot imaginează plecări, fiind epuizat de responsabilităţile de inginer şi de o căsnicie din care sentimentele au dispărut.

 

 Zile fără sfârşit

Lăudat şi de Kazuo Ishiguro, Zile fără sfârşit este unul dintre cele mai apreciate romane despre America scrise în ultimii ani. Romanul i-a adus lui Sebastian Barry Premiul Costa şi o nominalizare la Man Booker Prize. Citindu-l, vei fi impresionat de povestea trepidantă a unui adolescent irlandez care, în 1850, se înrolează în armata americană. Misiunea lui şi a camarazilor ce îi devin noua familie este aceea de a lupta împotriva indienilor sioux şi yurok pentru a le lua pământurile fertile. Aceste lupte împotriva indienilor vor fi urmate de Războiul Civil şi îl vor purta pe adolescentul Thomas McNulty din Wyoming până în Tennessee. În timpul războiului va descoperi adevărata faţă a comunităţilor americane, se va îndrăgosti, va încerca să îşi facă prieteni şi chiar o familie.

 

Pe râurile ce duc…

Pe mine intriga nu mă interesează, nu vreau să mi se citească, vreau să mi se trăiască romanul, spune António Lobo Antunes, unul dintre cei mai apreciaţi şi citiţi scriitori portughezi contemporani. Pe râurile ce duc… este un astfel de roman, care se trăieşte de către cititorul pus faţă-n faţă cu labirintul amintirilor care, pe parcursul a 15 zile de spitalizare, prezintă evenimentele unei vieţi pasionante. Copilăria protagonistului narator, anii petrecuţi în ţări exotice, foste colonii, dantelele de la pieptul mamei, zilele în care învăţa să meargă pe bicicletă şi emoţiile din anii de şcoală alcătuiesc o lectură tandră şi profundă, în care personajul central este de fapt natura umană.

 

Casa de la Marginea Noptii – Pentru cei ce viseaza la vacante siciliene

Adriana Gionea
-
1
Casa de la Marginea Noptii – Pentru cei ce viseaza la vacante siciliene

Casa de la Marginea Nopţii este un roman care îi va încânta în special pe cititorii dornici de a evada prin lectură într-un loc pitoresc însorit, descris prin imagini vii populate de localnici guralivi şi pregătiţi să arunce o vorbă amuzantă în orice situaţie.

Legendele şi freamătul unui astfel de loc inundat de soare – în care vei recunoaşte sudul Italiei în toată splendoarea şi neliniştirea lui – formează mediul fecund pentru istoria de viaţă a personajelor principale. Şi pentru a face din evadarea cititorului o sursă de poveşti emoţionante şi adictive, Catherine Banner a inventat şi o casă veche şi ademenitoare, în care pulsează, cum nu se poate mai bine, spiritul locului.

Catherine Banner face parte din categoria scriitoarelor înzestrate cu darul povestitorului capabil să transforme un ţinut meditarenean inundat de soare într-un spaţiu unde realitatea şi legenda coexistă fără a forţa limitele credibilităţii. Ştie cum să dozeze elementele poveştilor situate între verosimil şi imaginar. Descrierile acestui loc sunt suficient de apropiate de reperele unei realităţi geografice la care visează mulţi cititori atunci când se gândesc la vacanţa ideală, dar suficient de îndepărtate de idilicul artificial din broşurile turistice. Pasajele descriptive reuşesc să te treacă dincolo de limitele spaţio-temporale care banalizează orice loc magic în ghidurile ce-l fac pe visător să regrete că a ajuns prea târziu pentru a mai avea impresia că acest loc şi-a păstrat câteva mistere doar pentru el.

Cum reuşeşte Catherine Banner să împace realul şi imaginarul dătător de legende locale ce sfidează dorinţa de a le confrunta cu adevărul? Inventează o insulă, dar o plasează într-un spaţiu real, recongnoscibil – în apropierea coastelor siciliene.  Înzestrează această insulă cu toate acele calităţi vizuale ofertante pentru naraţiunea ce invită la evadare şi pe care le găseşti în vechile descrieri ale vieţii cotidiene din orăşelele meridionale inundate de soare, dar care nu au fost încă năpădite de turiştii gălăgioşi care acoperă forfota localnicilor, dătatoare de autenticitate.

Insula unde se petrece acţiunea se numeşte Castellamare. În inima insulei se află cea mai veche şi frumoasă casă, numită şi Casa de la Marginea Nopţii. În această casa, al cărui parter devine localul preferat al localnicilor, îşi intemeiază familia un medic venit din Italia continentală pentru a lăsa în urmă dramele şi încercările unei vieţi marcate de o copilărie fără părinţi. Este singurul medic dornic de a se instala aici, pe această insulă despre care italienii de pe continent spun că se află mult prea departe şi încremenită în trecut.

Doctorul, pe nume Amedeo, deşi interesat de ştiinţă şi de lucrurile verificabile, este şi un devorator de poveşti fabuloase. Multe dintre ele sunt legate de secretele ascunse în grotele de lângă mare şi în pietrele caselor despre care se spune că uneori plâng. Amedeo cară mereu cu el un caiet. În acest caiet el notează, cu aceeaşi seriozitate dedicată scrierii unei reţete care salvează vieţi, fiecare poveste, anecdotă şi legendă spusă de cei din jur.

Cunoştinţele medicului Amedeo salvează vieţile multor localnici, deveniţi nişte admiratori ai lui şi nişte ajutoare de nădejde când gelozia unui conte orgolios, ce stârnea frica asemenea unui tiran feudal, risca să-i distrugă devotatului medic reputaţia şi viaţa liniştită. Contele nu-l suporta pe Amedeo deoarece medicul a trezit şi admiraţia Carmelei, soţia vanitosului aristocrat, faimoasă datorită aveturilor ei. Aşadar, localnicii îl salvează la rândul lor pe Amedeo prin poveştile şi ospitalitatea lor, aşa cum poate fi ospitalitatea oamenilor într-un asemenea loc rămas în trecut, adică genul de ospitalitate în care simpatia şi francheţea sunt uneori tulburate de bârfe, cuvinte usturătoare, gesturi primitive şi porniri impulsive.

Odată cu venirea lui Amedeo pe insula Castellamare, legendele, iubirile, pasiunile trecătoare, dar intense, personajele expresive şi realitatea istorică se revarsă într-un şuvoi de evenimente care te fac să nu mai laşi cartea din mână. Desfăşurarea evenimentelor din roman seamănă cu derularea episoadelor dintr-un serial ce îmbină calităţile unui film de epocă, plin de culorile unei insule meridionale, cu detaliile specifice poveştii despre o familie a cărei dinamică reflectă evoluţia unui întreg secol XX. Este povestea familiei întemeiate de medicul Amedeo pe insula Castellamare, o poveste întinsă pe mai multe generaţii, în care se reflectă schimbările produse de istorie.

Rivalităţi fraterne, iubiri neaşteptate, scene amuzante, localnici mucaliţi, care au mereu pregătite replici savuroase precum accentul meridional, personaje feminine aprige sau candide, toate alimentează o naraţiune antrenantă, din care nu lipsesc descrierile îmbietoare. Aceste descrieri, care nu încetinesc ritmul naraţiunii, te fac să te simţi la rândul tău un oaspete pe terasa Casei de la Marginea Nopţii, ascultând ultimele întâmplări din viaţa localnicilor şi răcorindu-te cu limonadă proaspată făcută din fructele culese chiar din livezile insulei. Catherine Banner ştie cum să redea atmosfera unui loc în tablouri cotidiene vii, astfel încât să te facă să simţi că eşti de-al locului.

Povestea despre viaţa lui Amedeo pe insula Castellamare începe cu desfăşurarea palpitantă a unui triunghi amoros amintit chiar în primele rânduri. Triunghiul infidelităţii nepermise pe o insulă tradiţionalistă ameninţă să ducă la urmări care să scoată viaţa sătenilor din tihna confundată adesea cu amorţeala scăldată în arşita din preajma coastelor siciliane. Apoi, existenţa lui Amedeo începe să ia forma unei poveşti ce se ramifică odată cu apariţia primului copil (al soţiei şi al fostei amante, nimeni alta decât nevasta celui mai de temut locuitor al insulei, considerat urmaşul unei familii cu sânge albastru).

Mica istorie a lui Amedeo şi a familiei sale, intersectată cu a locuitoriloor iscoditori de pe insulă, primeşte din plin trepidaţiile marii istorii, odată cu ascensiunea lui Mussolini, care-i determină pe vecini din Castellamare să se alăture fie taberei formate din comunişti, fie celei apropiate de fascişti. Odată cu marea istorie ce se ravarsă pe izolata insulă precum valurile unei mări agitate apar şi câţiva bărbaţi străini ce vor influenţa viaţa fiicei şi a nevestei doctorului Amedeo.

Totuşi, în ciuda evenimentelor ce marchează înfiorător istoria secolului XX, insula se încăpăţânează să îşi păstreze propriul timp, mai generos cu localnicii prietenoşi, un timp dilatat de legende. Există însă destul de mulţi locuitori branşaţi la timpul real, venit dinspre continent, un timp ce aduce schimbări pe care tinerii din familia lui Amedeo le acceptă în felul lor, mai ales când trebuie să ia decizii cu privire la viitorul locului magic numit şi Casa de la Marginea Nopţii, ce adăposteşte şi barul devenit inima insulei.

Vei descoperi totodată dorinţa lui Catherine Banner de a păstra stilul tandru prin care descrie visurile şi metehnele amuzante ale personajelor, chiar şi atunci când efectele influenţei fasciste ameninţă să erodeze relaţiile umane. Prin acest stil duios, autoarea a reuşit să menţină echilibrul între detaliile istorice reale, ameninţătoare, şi cele asociate unui spaţiu şi timp fabuloase. Un rol important în acest echilibru îl joacă personajele secundare, unele dintre ele de-a dreptul adorabile. Ele dau culorea locală şi întreţin o atmosferă ce permite alunecarea în atemporal, chiar dacă prezentul aducător de modernitate şi prosperitate vrea să acapareze insula cândva izolată, ce respira în propriul ritm, pentru a o ancora pentru totdeauna în realul conectat la ritmul Italiei continentale ispitite de privilegiile oferite de noul model al prosperităţii postbelice.

Scriind romanul Casa de la Marginea Nopţii, Catherine Banner poate fi considerată genul de scriitoare ce va fi asociată cu promisiunea unei poveşti amplasate în locuri generoase cu visătorii dornici de a călători (mai ales) cu ochii minţii. Are talentul de a crea tablouri ale ţinuturilor însorite suspendate în timp, cu multe personaje. Cititorii ei apreciază aceste compoziţii în proză tocmai datorită interesului acordat fiecărui personaj secundar. Personajele secundare ale romanului ascund nişte detalii ce pot face dintr-o siluetă neînsemnată dintr-un plan îndepărtat o poveste care să te intrige şi care să alimenteze povestea centrală, în care sunt implicate personajele principale, schimbându-i chiar şi traiectoria.

Citeşte şi În Calabria – Un pitoresc imprevizibil

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – prima parte

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – a doua parte

In Calabria – Un pitoresc imprevizibil

 

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – prima parte

Sicilia – 5 locuri care nu trebuie ratate – a doua parte

Putere si sange. O aventura indiana – Inteligentele femei ale Imperiului Mogul

Adriana Gionea
-
0
Putere si sange. O aventura indiana – Inteligentele femei ale Imperiului Mogul

Noua carte scrisă de Aurora Liiceanu devine o călătorie prin secolele în care India a strălucit datorită conducătorilor expansivi şi luminaţi (unul dintre ei a construit Taj Mahal).

India prezentată de Aurora Liiceanu este acea Indie a Imperiului Mogul, ce poate fi comparată cu perioada Renaşterii din Europa Occidentală. De-a lungul secolelor, această Indie a devenit un fluviu de poveşti şi de biografii suculente şi picante, la fel de abundente precum elementele decorative ale palatelor construite de moguli.

Poveştile şi biografiile analizate au şi personaje înţelepte, şi necumpătate. Şi personalităţi feminine introspective, senine, cu deschidere spre lumea artei, şi eroine obsedate de putere în cel mai distructiv mod cu putinţă. Şi mai au şi acele descrieri ale opulenţei excesive pe care împăraţii şi favoritele acestora au transformat-o în capodopere ale artei şi arhitecturii. Aşadar, poţi spune că regăseşti în cartea Putere şi sânge. O aventură indiană acea întâlnire irezistibilă dintre istorie, descrieri îmbietoare ale vieţii de la curtea imperială mogulă, observaţii psihologice bine drămuite, anecdote memorabile, asumări curajoase ale erotismului feminin şi un vizionarism social-politic nemaîntâlnit la vreun suveran oriental ce a trăit în perioada cuprinsă între secolele XV-XVIII.

Vei citi pagini captivante despre suveranii Imperiului Mogul şi despre femeile remarcabile ce i-au sedus printr-un amestec preţios de isteţime, cultură şi tenacitate ieşită din comun. Aceşti suverani orientali aparte au rămas în istorie nu doar prin relatările despre obsesia lor de a cuceri fecundele teritorii ale Asiei, ci şi datorită viziunilor moderne asupra educaţiei cosmopolite şi toleranţei de orice fel (mai ales religioasă).

O altă calitate asociată mogulilor a fost şi abilitatea de a recunoaşte şi fructifica potenţialul intelectual al favoritelor din harem. Ei au ştiut să preţuiască sfaturile, erudiţia şi inteligenţa femeilor din preajma lor, pasionate de arte şi de ştiinţe, şi vorbitoare de multe limbi străine.

foto: www.metmuseum.org

Stările pe care ţi le dă o carte despre India din timpul Imperiului Mogul pot fi coagulate într-un singur cuvânt: uimire. Te uimesc picturile în care nuanţele sofisticate, miturile, trăsăturile rafinate, senzualitatea şi delicateţea se împletesc. Te uimesc palatele înconjurate de un paradis vegetal înmiresmat. Te uimeşte dezvoltarea oraşelor precum Lahore, unde se aflau reşedinţele imperiale, oraşe ce depăşeau de câteva ori numărul de locuitori ai marilor capitale occidentale. Te uimesc abilităţile de lider ale soţiilor imperiale şi puterea adesea revendicată de ele datorită înzestrării intelectuale pe care împăraţii puneau mare preţ în alegerea femeilor devenite favoritele palatului. Dar te vor uimi (şi înspăimânta în acelaşi timp) cel mai mult contradicţiile psihologice.

Vei regăsi în lumea interioară a suveranilor şi a femeilor de la curtea mogulă o convieţuire de neînţeles pentru omul modern între înţelepciunea dătătoare de toleranţă şi pornirile năvalnice iraţionale şi devastatoare când lupta pentru păstrarea tronului şi a privilegiilor se dezlănţuie aprig. În această Indie erudiţia şi întunecimea se luptă pentru a stăpâni regatul psihologic al fiecărui conducător şi al fiecărei femei inteligente ce l-a influenţat. Acelaşi om capabil să-şi dedice viaţa artelor, iubirii şi cunoaşterii poate cădea rapid în mrejele barbariei ce îi oferă iluzia dominării, a puterii nemăsurate.

Personajele analizate de Aurora Liiceanu în Putere şi sânge. O aventură indiană au trăit în secolele marcate de înflorirea a fascinantului Imperiu Mogul. Acest imperiu unic a devenit faimos deoarece a lăsat în urmă unele dintre cele mai frumoase palate, autobiografii regale, picturi şi grădini nu doar din Orient, ci din întreaga lume. Taj Mahal este simbolul acestei perioade despre care se spune că este de neegalat în istoria Orientului şi care a lăsat urme adânci în memoria colectivă a indienilor, dar şi a occidentalilor.

În documentele oficiale şi în relatările istoricilor, Imperiul Mogul a fost reprezentat de  conducătorii săi neînfricaţi, renumiţi şi datorită setei de cunoaştere, dorinţei de a înţelege şi asimila tot ce avea mai bun cultura altor popoare. De faima şi dezvoltarea fără precedent a Imperiului Mogul sunt legate numele unor mari cuceritori şi buni strategi în campanile militare, deveniţi, pe timp de pace, şi nişte împătimiţi colecţionari de manuscrise preţioase.

Din galeria împăraţilor moguli emblematici fac parte Babur (întemeietorul imperiului) şi marele Akbar, devenit celebru datorită interesului manifestat faţă de istoria religiilor, filosofie, ştiinţă şi arte, dar mai ales datorită obiceiului de a chema la curtea lui reprezentaţi ai mai multor culturi şi religii pentru a se inspira din ideile acestora. Akbar era ospitalier cu misionarii creştini şi încuraja construirea unor lăcaşe de cult de către supuşii adepţi ai altor religii decât a sa (Islamul). Se poate spune că Akbar a fost înaintea vremurilor sale deoarece a înţeles principiul modern al unităţii prin respectarea diversităţii.

foto: https://www.culturalindia.net/indian-history/akbar.html; http://www.speakingtree.in//files/blogfiles/images/920010/Akbar_2.jpg

Bunicul lui Akbar, pe nume Babur, a devenit primul suveran musulman ce şi-a scris memoriile, care egalează prin observaţia introspectivă operele multor înţelepti occidentali. Akbar i-a moştenit interesul pentru cunoaştere. El a rămas în memoria colectivă drept un suveran cu viziuni liberale nemaîntâlnite până atunci în spaţiul musulman. Akbar le-a permis tuturor etniilor care alcătuiau vastul său imperiu să îşi păstreze religia, neobligându-le să se convertească la religia sa – Islamul – şi a dat legi prin care a promovat dreptul femeilor la demnitate, nişte legi cu adevărat curajoase pentru secolul al XVI –lea, la care nici măcar femeile din Europa Renaşterii nu visau.

Moştenirea lăsată de Babur şi de nepotul său, Akbar, a fost continuată de Shah Jahan, care a ordonat construirea faimosului Taj Mahal, în memoria soţiei sale. Cei trei împăraţi – Babur, Akbar şi Shah Jahan – au transformat Imperiul Mogul într-o lume uluitoare pentru călătorii şi aventurierii străini, printre care negustorul de pietre preţioase Jean-Baptiste Tavernier şi medicul francez devenit apropiatul conducătorilor indieni – François Bernier.

În memoriile negustorului Tavernier şi ale medicului Bernier, care se întind pe mai multe volume, occidentalii au aflat despre un imperiu oriental unde splendoarea, desfătarea, cunoaşterea şi opulenţa transformată în artă contrastau cu actele pline de cruzime din culisele puterii. Multe dintre aceste acte au fost puse pe seama intrigilor ţesute de favoritele împăraţilor moguli. Despre ele se spune că nu s-au temut să preia frâiele puterii când soţii lor sau fraţii lor erau prea ocupaţi cu luptele şi campanile militare. Două dintre aceste femei au fost Jahanara şi Roshanara, fiicele celui ce a ordonat ridicarea celebrului Taj Mahal.

Între cele două surori (Jahanara şi Roshanara), la fel de inteliente şi cultivate precum împăraţii vizionari, a existat o rivalitate întreţinută de tatăl lor, Shah Jahan, care a preferat-o pe Jahanara surorii ei mai mici Roshanara. Sora care s-a simţit respinsă (Roshanara) l-a convins pe unul dintre fraţii ei să-i devină aliat. Fratele avea să preia tronul, pe când Roshanara s-ar fi transformat în cea mai influentă femeie a imperiului. Uneltirea a dus la decăderea surorii mai mari, Jahanara, care însă a compensat pierderea statului privilegiat prin bucuriile aduse de lectură şi de scris. Asemenea femeilor influente de la curtea imperială mogulă, Jahanara era o erudită ce a transformat pasiunea pentru lectură într-un mod de viaţă şi într-o supravieţuire psihologică.

foto: Printesa Jahanara; https://en.wikipedia.org/wiki/Jahanara_Begum

Istoricii îi datorează Jahanarei unul dintre cele mai intime, poetice şi realiste portrete ale Indiei Mogule. Manuscrisul ce includea impresiile, observaţiile şi memoriile ei a fost descoperit la trei sute de ani de la moartea acesteia. Manuscrisul Jahanarei a fost ascuns într-un loc secret din Turnul Iasomiei (din Fortul Agra), locul unde îi plăcea ei să se retragă pentru a-şi scrie gândurile.

Descoperit întâmplător de Andrea Butenschön, în momentul în care o bucată din marmură s-a desprins din zid pentru a dezvălui o ascunzătoare nebănuită, manuscrisul Jahanarei (mai bine zis copia lui în limba persană) a dezvăluit scene din viaţa cotidiană a haremului, descrieri ale palatelor şi ale grădinilor (devenite surse de inspiraţie pentru europeni), dar mai ales cutumele şi legile care influenţau viaţa unei femei din India mogulilor. Manuscrisul a fost tradus în engleză de către Andrea Butenschön, în 1931, cu titlul Viaţa unei prinţese mogule: Jahanara Begum, fiica lui Shah Jahan.

Nu doar Jahanara avea obiceiul de a-şi transforma gândurile în memorii sau în poezii. Majoritatea femeilor ce au căpătat statutul de favorite ale împăraţilor erau înzestrate cu o minte sclipitoare şi un simţ al observaţiei ce le permitea să îmbine lirismul cu descrierile demne de un sociolog sau antropolog. Erau cel puţin la fel de cultivate precum suveranii vizionari ai Indiei mogule. De mici deschideau volumele din marile biblioteci imperiale, din care citeau despre arhitectură, astronomie, istorie, religiile altor popoare, geografie, lingvistică, poezie. Puteau citi în mai multe limbi şi toate visau să lase în urma lor construcţii şi grădini care să impresioneze prin valoarea estetică.

Din păcate, biografiile prinţeselor şi ale favoritelor din harem ce au impresionat prin inteligenţa lor nu s-au bucurat de marele interes al cronicarilor de la curtea imperială. Ele au devenit cunoscute mai degrabă datorită scrierilor autobiografice, poeziilor lăsate în urma lor, picturilor şi povestirilor găsite în memoriile călătorilor occidentali, vrăjiţi de personalitatea acestora. Se poate spune că perioada colonială a fost una benefică pentru redescoperirea acestor personalităţi feminine remarcabile devenite foarte influente odată ajunse în haremul imperial.

foto: www.metmuseum.org/art/collection

Printre colonialiştii având interese pur mercantile s-au strecurat şi europeni cu preocupări nobile. Aceştia au salvat manuscrise rare ce includeau gândurile personalităţilor feminine, pe care le-au tradus în engleză, astfel încât se poate spune că începutul secolului XX a reprezentat intrarea în spaţiul vestic al femeilor de la curtea imperială mogulă. Scrierile lor deveniseră bestseller, fiind apreciate la adevărata lor valoare, dincolo de prejudecăţile ce le prezentau drept nişte intrigante avide de putere, lipsite de scrupule.

Aurora Liiceanu le dedică multe rânduri acestor erudiţi care nu i-au considerat pe indienii colonizaţi nişte fiinţe inferioare. Povestea femeilor de la curtea imperială se împleteşte cu poveştile călătoarelor şi ale învăţaţilor occidentali ce au ajuns în India pentru a o descrie aşa cum merită, drept un tărâm ce a cunoscut şi perioade înfloritoare, ce au influenţat cursul istoriei, mai ales al istoriei artei. De fapt, cartea Aurorei Liiceanu seamănă cu iluziile optice produse de oglinzile răspândite într-un palat mogul având multe înflorituri decorative, arabescuri, dantelării şi încăperi ascunse.

Asemenea iluziilor optice născute din reflexiile produse cu ajutorul oglinzilor, paginile abundă în detalii ce se suprapun sau îţi dau impresia că asişti la o multiplicare infinită a unor detalii repetitive. Se repetă istoria trădărilor şi a vărsării de sânge, a desconsiderării femeilor în manuscrisele cronicarilor, dar şi a gloriei acestor femei ce au ştiut să devină indispensabile datorită inteligenţei. Ce nu se repetă din păcate este anvergura vizionarismului liberal demonstrat de aceşti moguli ce au visat să oprească şuvoiul intoleranţei şi al fanatismului care a sufocat multă vreme Orientul, ţinându-l captiv într-un stadiu de înapoiere faţă de Occidentul filosofilor şi al artiştilor subversivi.

Deşi au fost scrise cu secole în urmă, versurile, impesiile şi memoriile împăraţilor moguli, ale soţiilor şi ale fiicelor acestora sunt de mare actualitate prin valoarea umanistă. Ideile vizionare nu se demodează niciodată, şi nici interesul pentru artă, care a înflorit sub domnia mogulilor, aşa cum a fost ea, cu progrese, dar şi cu multe acte de cruzime adesea motivate de nevoia de a se apăra de ferocitatea rivalilor ce râvneau la tron.

Citeşte şi The Cinema Travellers – Vei privi altfel India

Top 5 filme despre India

The Cinema Travellers – Vei privi altfel India

Top 5 filme despre India

Ida. La comedie burgeoise – Doua femei interbelice

Adriana Gionea
-
0
Ida. La comedie burgeoise – Doua femei interbelice

Irene Nemirovsky a fost o deschizătoare de drumuri în proza psihologică feminină. În Parisul anilor ’20 şi ’30 s-a alăturat scriitoarelor care începeau să vorbească fără pudoare, în fraze subversiv-incandescente, despre aspiraţiile şi trăirile nemărturisite ale femeilor. Nemirovsky şi-a asumat ca nimeni alta în epoca ei curajul de a capta universul feminin la răscrucea dintre conformism şi emanciparea interbelică. Şi a făcut-o printr-un stil seducător, sofisticat şi tulburător, dând dovadă de o maturitate precoce şi un simţ al observaţiei deopotrivă empatic şi sfredelitor.

În povestirile şi nuvelele sale Nemirovsky surprinde ipostaze feminine ispititoare şi tulburătoare, a căror biografie este demnă de un roman consistent. Două dintre aceste proze scurte au fost extrase din volumul Films parles. Este vorba despre Ida şi La comedie burgeoise, care nu numai că demonstrează talentul lui Irene Nemirovsky de a capta portrete feminine din medii cu valori aflate în conflict, ci şi atitudinea ei diferită faţă de unele tipologii umane. Cu femeile decadente, ce devin vedetele strălucitoarei şi devoratoarei vieţi de noapte pariziene, se dovedeşte a fi mai empatică, în ciuda unei turnuri necruţătoare pe care o iau evenimentele pregătite acestora. În schimb, cu burghezele nefericite pare a fi neiertătoare.

Ida şi Madeleine din La comedie burgeoise ar fi trebuit să aibă sorţi diferite, însă cruzimea societăţii faţă de libertatea şi demnitatea feminină le pregăteşte o destinaţie asemănătoare: nefericirea. Ida este o vedetă de cabaret ofilită, care se agaţă cu ultimele puteri de gloria de altădată pentru a nu fi înlocuită de rivalele mult mai tinere. Ea ascunde un trecut ruşinos, ale cărui amintiri ies la suprafaţă prin flashbackuri având ecouri nebănuite chiar la premiera unui spectacol. Deşi încă mai ştie cum să joace rolul vedetei adulate de spectatorii teatrelor de revistă sau ai cabaretelor interbelice, perioada ei de celebritate este la apus.

În cealaltă povestire descoperi o femeie pe nume Madeleine, aflată la adăpost de jocul măririi şi al decăderii din Parisul interbelic. Spre deosebire de Ida, Madeleine vine dintr-o familie bună, care face parte din burghezia ce stă departe de tentaţiile Parisului. Madeleine duce viaţa celei măritate cu un bărbat capabil de a conduce o afacere prosperă, însă nu se poate bucura de bunăstare deoarece existenţa ei devine o farsă. Mai bine zis, viaţa ei este marcată de rutina burgheză a celei având o reputaţie impecabilă şi un soţ infidel cu preferinţe amoroase ne-burgheze, mereu consumate în afara căminului impecabil. Monotonia îi este zguduită de două elemente: apariţia unui bărbat ce îi arată calea spre o ieşire din această rutină descrisă apăsător, satiric şi dezolant de Irene Nemirovsky, şi revolta muncitorilor din frabrica soţului ei.

De fapt, prin dramele femeilor din cele două nuvele descoperi o Franţă într-o continuă transformare. În Ida se face trimitere la efemerul vieţii de noapte pariziene şi la transformarea urbană a Franţei prin venirea imigranţilor cu aspiraţii de artist. În această nuvelă observi interesul lui Irene Nemirovsky pentru viaţa tipologiei feminine ce asistă la surparea propriei glorii. Ida este simbolul unui Paris la care visează mulţi dintre cei ce suspină când văd fotografiile alb-negru. Regăseşti un Paris al contrastelor. Acel Paris deopotrivă generos şi meschin, care promite să le întâmpine cu braţele deschise pe străinele cuceritoare precum Ida, însă plin de admiratori nestatornici, gata să profite de ocazia de a sfâşia o divă aflată în declin, aceeaşi divă pe care au adulat-o cândva.

În cea de-a doua nuvelă, intitulată La comedie burgeoise, sunt reflectate mult mai clar schimbările sociale ce iau prin surprindere o burghezie anchilozată, incapabilă de a înţelege noile idealuri ale oamenilor din secolul XX. Această nuvelă este o caricatură sufocantă a unei clase sociale ce se opune schimbării şi care lâncezeşte într-un conservatorism sinonim cu nefericirea personajelor feminine. Drama lui Madeleine reflectă scindarea dintre Franţa progresistă şi cea tributară vechilor idealuri ale claselor privilegiate, anticipând ciocnirile de mentalităţi din anii ’50 şi ’60.

Aceste două nuvele te vor face să cauţi mai multe cărţi scrise de Irene Nemirovsky, despre care unii critici au afirmat că poate fi considerată o Françoise Sagan a perioadei interbelice, datorită subiectelor îndrăzneţe ce prezentau tipologii feminine care încălcau scandalos valorile conservatorismului burghez.

Citeşte şi 10 cărţi interesante găsite în librăria franceză Kyralina

10 carti interesante gasite in libraria franceza Kyralina

 

Mic dejun la Tiffany – Despre o femeie mereu surprinzatoare

Adriana Gionea
-
0
Mic dejun la Tiffany – Despre o femeie mereu surprinzatoare

Mic dejun la Tiffany este genul de carte despre care ţi se spune că nu mai are nevoie de nici o prezentare, dar care invită fiecare nouă generaţie de cititori să adauge propria interpretare. Niciodată nu-şi va pierde farmecul, prospeţimea şi capacitatea de a seduce.

Stilul acestui microroman reflectă fapt reţeta de seducţie a faimoasei protagoniste Holly Golightly, ce va fi asociată mereu cu imaginea iconicei Audrey Hepburn. Reţeta are la bază combinaţia irezistibilă dintre mister, versatilitatea de cameleon, eleganţa, cochetăria plină de naturaleţe şi candoarea reconfortantă ce se regăseşte la graniţa dntre adolescenţă şi maturitate. Holly Golightly foloseşte acest amestec de trăsături pentru a strecura cu tact şi ghiduşie replicile evazive cu privire la originile umile şi la vârsta ei reală. Născoceşte biografii paralele fără a părea o impostoare, ci mai degrabă o adorabilă ştrengăriţă, stilată şi inofensivă.

Holly era simbolul noii generaţii de tinere venite de nicăieri pentru a-şi construi noua identitate în metropolele americane. Prin intermediul ei, Truman Capote glorifica pentru eternitate imaginea efemerelor mondene cu statut social volatile. Acestea au învăţat pe cont prorpiu să-şi urmeze visurile nebuneşti profitând mai ales de avantajele tinerei suspendate într-o etapă nesigură, ce îi permite însă mimarea lejerităţii care o ajută să facă din propria identitate evazivă o scenă pe care defilează o multitudine de ipostaze feminine.

Holly Golightly, deşi este un personaj de ficţiune, poate rivaliza cu modelele folosite de revistele de modă pentru a crea şi hrăni visuri aspiraţionale sclipitoare. Meritul lui Truman Capote a fost acela de şti să dozeze calităţile enigmatice ale unui personaj feminin captivant astfel încât să-i transforme trucurile şi minciunile într-un joc al ambiguităţii care se cere interpretată, dar care descurajează abil demascarea. A coagulat apoi toate aceste calităţi într-un simbol ce nu se va demoda niciodată: acela al femeii care se reinventează, care se reconstruieşte pentru a scăpa de un trecut apăsător fără a-şi pierde farmecul sau fără a-şi sacrifica frenezia provocatoare.

Flerul lui Truman Capote l-a ajutat să înţeleagă dorinţa feminină de reinventare dincolo de capriciile adesea catalogate drept semne ale unor aspiraţii superficiale. În perioada lansării cărţii, nevoia personajului său feminin de a se reinventa se suprapunea peste expansiunea modei în viaţa cotidiană a omului lipsit de privilegii, ca urmare firească a obsesiei pentru imagine, comună oamenilor din toate timpurile, şi a nevoii de evaziune prin remodelarea identităţii. Un personaj precum cel inventat de Truman Capote nu putea apărea decât în America primei jumătăţi a secolului XX, unde marea discrepanţă între rural şi urban transforma frustrările în fantezii sclipitoare ale vieţii rafinate în marile oraşe.

Holly Golightly a pus în practică dorinţa omului actual de a se reconstrui pentru a deveni ceea ce îşi doreşte să devină: o apariţie transformată într-o poveste care să-l scoată din mulţime, care să-l prezinte drept o persoană mereu interesantă. Nu întâmplător ea a fost inventată de un scriitor ce a lăsat Sudul provincial pentru acel New York devenit noua metropolă ce domina lumea. Truman Capote a cunoscut New Yorkul într-o perioadă în care arta pop îi dădea fiecăruia iluzia vizibilităţii şi a popularităţii, iar dorinţa de a construi măşti sociale din ce în ce mai dezirabile ducea la dezvoltarea noilor profesii şi industrii ce vindeau visuri.

Pentru cei ce au fost contemporani cu Truman Capote, Mic dejun la Tiffany a devenit oglinda epocii lor. Alţii au văzut o consemnare ludică a naşterii miturilor asociate New Yorkului plin de fast (dar şi de promiscuitate), transformat într-un Babilon al extravaganţei pusă la dispoziţia unei noi generaţii de mondeni adepţi ai huzurului sclipitor. Nu puţini au fost cei ce au văzut o parabolă chic-inteligentă despre feminitate, vanitate şi iluzie în marile furnicare urbane ce ascund capcane pentru cele abia ieşite din adolescenţă şi atrase de promisiunea gloriei. Însă este o parabolă ce nu pedepseşte. Dimpotrivă, justifică subversiv şi încurajează anarhia afectivă şi nestatornicia personajului central.

Protagonista lui Truman Capote leagă trăsăturile devenite emblematice pentru universul feminin arhetipal de oportunităţile moderne oferite de o epocă generoasă cu visătorii ce au ştiut să joace multe roluri. Sub luxul plin de frivolitate la care ea tânjea, mesajele profunde capătă lejeritatea strălucitoare a unui cocktail într-un local elegant din Manhattanul anilor ’40, nişte ani în care New Yorkul, devenit paradisul lui Holly, cunoştea o nouă transformare ce avea să-i consolideze gloria.

New Yorkul era ceea ce americanii numesc the place to be pentru cameleoni, pentru starletele având ambiţii solide şi identităţi volatile şi pentru efemerele frumuseţi venite de nicăieri pentru a deveni veritabile socialites demne de a fi menţionate în paginile revistelor glossy. Un astfel de cameleon era şi ispititoarea Holly Golightly, pe care succesul în lumea înaltei societăţi, unde putea trece drept o curtezană extrem de selectivă, nu o transformase în imaginea unei femme fatale cu aer de vampă blazată şi vanitoasă. Dimpotrivă, Holly Golightly îşi păstrase duioşia copilei nimerite într-un mare oraş, cu un bagaj de visuri şi tristeţi, pe care le recunoştea numai în prezenţa vecinului cu aspiraţii de scriitor, devenit şi personajul-narator.

În ochii personajului masculin îndrăgostit de ea şi care începe să rememoreze perioada în care el si Holly Golightly au fost vecini, protagonista devine simbolul convieţuirii unor ipostaze de neîmpăcat: a inocentei cu mondena senzuală, a indiscretei dezinvolte cu misterioasa fragilă, a copilei cu femeia sofisticată. Poţi spune că Truman Capote a vrut să jongleze cu trăsăturile asociate în memoria colectivă cu femeia-zeiţă, blamată şi bănuită de tranzacţionarea farmecelor, mai mult sau mai puţin subtil.

Dacă mulţi autori ar fi transformat-o pe Holly Golightly într-o curtezană modernă, adaptată la secolul XX, Truman Capote s-a încăpăţânat să întreţină ambiguitatea cu privire la statutul ei. O prezintă mai mereu înconjurată de bărbaţi din lumea bună, dintre care unii îi devin protectori, însă nu vei şti clar dacă face parte din categoria vânzătoarelor de plăceri. Până şi replicile ei te derutează, deoarece, pe măsură ce i se confesează vecinului devenit naratorul poveştii ei, pasajele în care ea este descrisă asemenea unei adolescente fragile şi inocente vin să modifice imaginea celei atrăgătoare ce avea un comportament scandalos.

Holly stăpâneşte întregul arsenal util seducătoarei: ştie cum să mintă, cum să îşi pună în valoare farmecele. Totodată, reuşeşte să dea dovadă de o francheţe nebănuită, însă doar în faţa vecinului devenit prieten. Pentru acest vecin, Holly este un copil mare, aruncat într-o metropolă ameţitoare, ce alimentează şi totodată devorează iluziile.Admirată prin ochii personajului masculin, Holly îţi oferă unul dinte cele mai frumoase spectacole ale feminităţii, ştiind până unde să se dezvăluie fără a fi deposedată de farmecul enigmatic. Este un spectacol ce permite o desfăşurare într-o formă nouă a eternelor ipostaze feminine derutante. Regăseşti femeia-copil, femeia-adolescentă-nesăbuită, cu vârstă incertă, seducătoarea pragmatică, femeia-prietenă cu spirit matern, femeia necruţătoare, femeia tandră, femeia anarhică, femeia sigură pe ea care ştie să se facă indispensabilă chiar şi atunci când ameninţă să-şi epuizeze psihic admiratorii.

Citeşte şi Acum ne despărţim – Surpriza pe care o meritau fanii lui Truman Capote

Acum ne despartim – Surpriza pe care o meritau cititorii lui Truman Capote

Vezi mai multe

Ultimele articole

© Copyright Postmodern 2026