Prezentarea-teaser a filmului Rester vertical îţi promite o dramă socială în care un bărbat aflat în criză de inspiraţie face totul pentru a-şi creşte singur copilul, după ce femeia de care s-a îndrăgostit l-a părăsit fără vreo explicaţie. Ai spune că titlul se referă la încercările acestuia de a face faţă provocărilor pentru a-şi proteja fiul abia născut, într-o expunere duioasă şi realistă a condiţiei de tată-artist. Dar Alain Guiraudie are alte planuri cu aşteptările tale şi ţi le demontează într-un periplu halucinant, început dintr-un punct cât se poate de palpabil pe harta realităţii pentru a găsi apoi breşele ce îi permit anarhismului amoral să şocheze, să calce în picioare aproape toate regulile normalităţii convenţionale, acceptate de votul majorităţii.
Pentru cineastul apreciat datorită filmului L’inconnu du lac, glisarea din real în imaginar a protagonistului său este un amestec între căutarea sinelui, alegoria creaţiei, sexualitatea excentrică (scandaloasă pentru homofobi), cadre picturale în care stranietatea respiră în mijlocul unei naturi elegiace şi a unei reverii vegetale. Aceasta este prima impresie pe care o poţi exprima la finalul noului său film, Rester vertical, inclus în competiţia pentru Palme d’Or în 2016. Foarte multe dintre impresiile pe care le vei avea despre film vor fi greu de redat şi de integrat într-un rezumat. Rester vertical este fie respins cu vehemenţă şi critici acide, fie privit din perspectiva unei fabule cu momente de reverie halucinantă. Poate fi şocant, bulversant, impudic până la grotesc pentru unii, dar în acelaşi timp mitic, liric şi plin de metafore capabile de a salva unele scene explicite care frizează primitivismul instinctual, pentru cei dornici să vadă o meditaţie existenţialistă unde alţii au găsit doar plăcerea de a răni retina spectatorului.
Rester vertical pare să le fie dedicat în primul rând celor antrenaţi pentru a vadea arta cinematigrafică debarasată de reguli morale rigide şi pentru care un cineast este dator să exploreze până la insuportabil abisurile inconştientului, apoi să transforme descoperirile tenebroase într-un lirism oniric. Regizorul Alain Guiraudie ar fi putut spune despre personajul său, la rândul lui un cineast aflat în căutarea inspiraţiei, că viseaza istoria omenirii, de la naştere (în sensul biologic, prezentat explicit într-o scenă demna de un film al lui Lars von Trier) la căutarea perechii indiferent de sexul persoanei iubite şi la întâlnirea cu moartea, mijlocită de un totem. Rester vertical este asemenea unei incursiuni onirice între campestrul idilic şi urbanul alienant, sub forma unei succesiuni de scene în care bizarul este ascuns în detalii banale. După ce a început prin nişte scene monotone, regizorul scoate la suprafaţă bizarul care pluteşte în liniştea unui peisaj, deformează apucăturile imprevizibile ale unor personaje secundare sau mimica şi gesturile actorului Damien Bonnard capabil să interpreteze memorabil un personaj ciudat. De fapt, acest film este construit în aşa fel încât să te facă să te îndoieşti de vizibilitatea graniţei dintre real şi suprareal, doar că trecerea spre lumea suprarealistă se face doar prin acel amănunt exploziv care permite identificarea insolitului cu potenţial metaforic existenţialist în manifestarile patologice, ce s-ar putea regăsi într-un sanatoriu dacă filmul ar fi avut o tentă social-realistă legată de spaţiile claustrofobe pentru psihic. Din fericire nu o are, de aceea îţi va fi greu să îi descifrezi mesajul oferindu-i doar un singur sens.
În filmul considerat de mulţi critici proiecţia-şoc din actuala ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, comparându-l pe Alain Guiraudie cu Pasolini (deşi cadrele picturale amintesc mai mult de imersiunea în vegetalul straniu demn de existenţialismul nordic din care s-a inspirat Lars von Trier în Anticristul), alunecarea spre o realitate bizară începe de la obsesia totemică a protagonistului pentru lupi. Se duce pe urmele lor, în ţinutul aparent plat şi monoton, unde lupii sfâşie, devenind o ameninţare constantă pentru locuitori. Aici o întâlneşte pe Marie (India Hair), de care se simte atras instantaneu, dar şi pe ciudatul său tată (Raphael Thiery), o arătare între ciobanul sălbăticit şi căpcăunul taciturn căruia nu prea îi plac străinii. În casa iubitei sale, care îl previne cu privire la greutăţile ce îl aşteaptă în ţinutul dominat de teroarea istaurată de lupi, Leo, protagonistul, acceptă o perioadă rolul tatălui responsabil, ignorând termenul-limită pentru predarea scenariului de film la care lucrează. Se împrieteneşte cu băieţii lui Marie, din când în când mai păzeşte oile alături de tata socru şi se dedă plăcerilor nocturne de care are parte orice bărbat din mediul rural ce poate aprecia calităţile unei femei voluptuoase cu piele lăptoasă, aşa cum vezi în pictura lui Vermeer. Şi conectarea la ritmul ancestral al tihnei sexuale cu trimiteri bucolice se continuă natural cu naşterea fiului său, într-o scenă explicită, dar care desăvârşeşte lirismul carnal arhaic regăsit în ţinutul sălbatic bântuit de lupi. La câteva zile după naştere, iubita lui tot nu se poate acomoda cu noul sau statut de mamă şi decide să lase în urmă ţinutul păstorilor, mutându-se într-un oraş din apropiere. Leo se vede astfel nevoit să accepte rolul tatălui singur.
Din momentul în care iubita să îl părăseşte, viaţa protagonistului începe să semene cu alunecarea într-un periplu fantastic, în care vizualul oniric este invadat de nişte amănunte coşmăreşti. Aceste amănunte se insinuează imperceptibil şi într-un flux monoton în realitatea personajelor, la început fiind prevestite doar de turnura insolită a unor detalii (aparent nesemnificative) şi de câteva scene în care Leo se întâlneşte cu personaje excentrice. Dintre acestea fac parte o femeie care se consideră tămăduitoare şi care îl ademeneşte într-un peisaj mistic, pentru a-l obliga să-şi termine scenariul, un bătrân care ascultă Pink Floyd toată ziua şi care adăposteşte în casa lui un hoţ tânăr, ce pare varianta homosexuală a lui Adonis deghizat în adolescent, şi nişte marginali care vor să-l jefuiască, dar care devin protagoniştii unei scene halucinante în care terifiantul este evitat în ultima secundă pentru a lăsa doar un mesaj metaforic despre calvarul omului pe care societatea îl împinge în uitarea din subterane, într-o nişă a celor ce devin invizibili, dar care îţi pot oricând sări în faţă. Modul în care aceste personaje interacţionează unele cu altele îl determină pe Leo să uite de tabuuri şi să încerce nişte experienţe în care trimiterile mitice la salvarea prin creaţie, bine camuflate în real, iconografía pastorală, simbolurile regenerării, peisajele stranii şi experienţele ce îi pun la îndoială scopurile, identitatea şi preferintele sexuale fie te scârbesc şi te fac să te întrebi care este rostul lor în arhitectura scenariului, fie te fac să admiri talentul regizorului de a jongla neruşinat cu tot ce înseamnă insolit şi tabu în societate.
Dincolo de acele detalii pe care anumiţi spectatori le pot considera şocante până la graniţa dintre artă şi pornograficul scabros, Rester vertical rămâne un exemplu de film în care detaliile concrete sunt invadate de lumea ireală a mitului învelit în absurd şi în care sensurile sunt anulate iar povestea coerentă din planul real este diluată aproape imperceptibil. Alain Guiraudie a creat o metaforă a coabitării fanteziei cu planul realităţii. Regizorul nu marchează vizual această lume a fanteziei. Nu distorsionează imaginile realului, ci doar trimite într-o zonă a manifestărilor stranii acele ritualuri cotidiene ale omului contemporan. Fantezia acaparează lumea interioară, în care detaliile firescului deconectate lent de la veridic îşi fac de cap în combinaţii delirante cu amănuntele unei lumi exterioare devenite din ce în ce mai apăsătoare pentru personaj, sufocându-l prin aplatizarea inspiraţiei creatoare.
În acest film, considerat de unii aberant şi eliptic, Alain Guiraudie scoate halucinantul din realitatea plată, redând fără efecte vizuale ostentative o lume subiectivă care devine un ascunziş al mitului, al întâlnirii cu stranietatea şi cu alteritatea. Fiecare detaliu specific unei poezii cinematografice prinse între solar şi haosul pulsional ascunde acea deviere imprevizibilă cu potenţial anxiogen, care îţi dă fiori, aşa cum vezi în câteva detalii vegetale dintr-un film regizat de Lars von Trier. Focusându-se pe un anumit amănunt dintr-un peisaj idilic sau pe un gest nelalocul lui, al vreunui personaj secundar, Alain Guiraudie redă acel ceva inexplicabil, care permite o imersiune într-o altă realitate, exprimată doar vizual şi prin emoţii abisale stârnite mai degrabă de un tablou privit, nu şi analizat, înţeles prin accesarea unui cod individual, specific unei realităţii subiective.
Filmul Rester vertical a fost proiectat în premieră (în România) cu ocazia festivalului Les Films de Cannes a Bucarest.
LYTE video
