35 filme de mister super captivante și palpitante

Sunt extraordinar de multe filme de mister foarte bune. Dar la ce ne referim când zicem filme de mister? E vorba de un puzzle care trebuie rezolvat, o problemă la care personajele principale caută soluția. De cele mai multe ori acest puzzle este o crimă cu autor necunoscut.

Împreună cu personajele, noi privitorii participăm la investigația plină de suspans și la răsturnările de situație…Pentru că, de cele mai multe ori, unele personaje din poveste au avut motivația și chiar prilejul de a face crima, dar totuși nu sunt ei criminalii.

Genul filmelor de mister a evoluat foarte mult de-a lungul anilor, de la filme noir de la începutul cinematografiei, până la filmele și serialele foarte iubite începând cu anii ’90 cu criminali în serie sociopați și psihopați, precum Hannibal. Prin transformarea genului, am ajuns la tot felul de combinații: filme de mister cu elemente horror, filme de mister cu elemente puternice de thriller, filme de mister cu elemente SF. Sau filme de mister cu elemente de epocă (așa cum sunt toate filmele inspirate din cărțile Agathei Christie, în care Hercule Poirot rezolvă o crimă sau mai multe. 🙂

Dar toate au în comun suspansul. Cu cât sunt mai bune cu atât te vor ține mai mult în suspans și te vor face să îți pui mai multe întrebări pentru a rezolva misterul filmului, captivându-ți atenția.

1. The secret in their eyes (2009) – nu e disponibil deocamdată pentru streaming

the-secret-in-their-eyes filme de misterE unul dintre cele mai bune filme de mister pe care le-am văzut până acum. Și ne referim la varianta originală, cea argentiniană din 2009, nu la remake-ul hollywoodian din 2015. Deși nici acela nu e slab. Doi oameni ai legii încearcă să dezlege ițele complicate ale unei crime și, în același timp, ițele iubirii dintre ei doi. Soluția cazului, care îi va măcina timp de 25 de ani, va veni într-un final mult așteptat atât de ei, cât și de noi, privitorii. Rolul principal e interpretat de Ricardo Darin, unul dintre cei mai buni actori argentinieni.

2. The Good Liar / Maestrul minciunilor (2019) – Netflix

the good liar filme de misterE un thriller cu Ian McKellen și Helen Mirren în rolurile principale. Aflați la vârsta a treia, cei doi se întâlnesc printr-o aplicație online pentru întâlniri amoroase. El încearcă să îi câștige încrederea ei și nepotului acesteia, doar că acesta din urmă nu e deloc încântat de relația dintre cei doi… Poate pentru că tipul e un escroc, iar ea e o văduvă bogată. Dar asta nu e totul…Piesele filmului se așează ca un puzzle din care vei vedea doar la sfârșit care este miza. Filmul merită văzut mai ales pentru jocul celor doi.

3. Blow The Man Down (2020) – Prime Video


blow-the-man-down-filme noiE un film Amazon Original, lansat pe Amazon în martie 2020. Dar îl poți vedea și online pe diverse site-uri cu filme subtitrate în română. Un thriller de mister cu accente de comedie neagră, în care acțiunea se petrece într-un port. Oceanul joacă un rol bine definit, imaginile cu apa învolburată adăugând dramatismului poveștii.

Blow The Man Down e o poveste detectivistică mai degrabă în stilul Agatha Christie sau Angela Lansbury și mai puțin în stilul Hitchcock. Suspansul nu te face să sari din canapea, dar povestea e bine spusă. E genul acela de film care nu-ți spune totul și îți pune logica și imaginația să umple detaliile nerostite. Practic, după ce se termină filmul completezi singur puzzle-ul din piesele deja arătate în film, dar nemontate. Pentru că regizorul îți lasă ție, ca privitor, această plăcere.

4. Murder on the Orient Express (2017) – pe Disney și Max

Noua ecranizare a romanului Murder on the Orient Express te ademeneşte cu o distribuţie de zile mari, ce include nume cu mare succes la public (dar şi la critici). Judi Dench, Penelope Cruz, Johnny Depp, Willem Dafoe, Michelle Pfeiffer sau Daisy Ridley sunt actorii pe care mizează regizorul Kenneth Branagh pentru a readuce pe marele ecran intrigile detectiviste inventate de Agatha Christie.

Filmul urmăreşte ancheta unuia dintre cei mai populari detectivi din literatură – Hercule Poirot. Acesta va pune cap la cap detaliile şi indiciile pentru a descoperi cine l-a ucis pe milionarul american urcat în luxosul Orient Express. În rolul celebrului Poirot îl vei putea vedea pe însuşi regizorul filmului, Kenneth Branagh.


5. Knives Out / La cuțite (2019) – Netflix

knives out_
Vrei un film polițist cu aer englezesc, la care să te și distrezi? Knives Out e o comedie detectivistică cu o distribuție impresionantă. De la Daniel Craig și Chris Evans până la Don Johnson, Toni Collette și Christopher Plummer. Și mulți alții. A fost lansat în State la sfârșitul anului trecut, cu mare succes la public, dar și la critica de film, plus o nominalizare la Premiile Oscar pentru cel mai bun scenariu de film. Filmul e american, dar cu o distribuție foarte britanică și cu stil detectivistic a la Agatha Christie de whodunit (găsește criminalul), încât se simte foarte englezesc. Așadar, te prinzi cine e criminalul? 🙂

6. The Last Thing He Wanted (2020) – Netflix

the last thing he wanted

Parțial thriller, parțial film de acțiune, The Last Thing He Wanted nu poate fi inclus cu adevărat decât în categoria dramelor. Vorbește despre căutări umane și despre singurătate, dincolo de intriga legată de traficul de arme. Și e atât de complex tocmai poate pentru că este adaptat după un roman, cu același nume ca filmul, al lui Joan Didion. Scenariul e bine gândit și construit cu atenția unui puzzle. Rolurile principale sunt interpretate de Anne Hathaway, Ben Affleck și Willem Dafoe.

Anne Hathaway joacă rolul unei jurnaliste care are grijă de tatăl ei bolnav. Dar află că este implicat în traficul de arme în America Centrală. Anne Hathaway ajunge astfel să joace rolul tatălui său, prea bolnav pentru a se deplasa și a realiza schimbul de arme. Lucrurile se complică și Anne Hathaway intră într-o intrigă în care nu mai știe în cine să aibă sau nu încredere, nici măcar când vine vorba de diplomații americani. E o producție Netflix.

7. The Lovebirds / Porumbeii (2020) – Netflix

lovebirds comedii 2019Începem cu o comedie nou-nouță, de anul ăsta. Vrei să vezi o comedie care e și romantică și de acțiune? Jibran și Leilani sunt împreună de deva timp, așa că viața sexuală nu mai e chiar la fel de intensă. Și micile certuri din tot felul de motive hilare apar la tot pasul. Dar fix când sunt hotărâți să se despartă, cuplul ajunge în centrul unei intrigi criminale. 🙂 În ciuda micilor neînțelegeri super simpatice, vor reuși să supraviețuiască și să dea de cap răufăcătorilor? 🙂

Lovebirds e un film de actiune și comedie care merită văzută. E jucat bine și nu are glume de prost gust, atât de des întâlnite în comediile de azi. Comedia The Lovebirds trebuia să fie lansată în cinematografe în această primăvară, dar din cauza pandemiei, Paramount a vândut drepturile de difuzare către Netflix. Așa că puteți să-l vedeți chiar în această seară pe Netflix.

8. The Invisible Man / Omul invizibil (2020) – pe Max din 10 ianuarie 2025

the invisible man filme noiDacă ar fi să alegem un singur film nou din categoria filme de mister pe care să îl revedem, atunci acesta ar fi. Nu suntem fani filme horror, pentru că de cele mai multe ori sunt ridicole și pline de clișee. Dar acesta e altceva, o să vă surprindă într-un mod plăcut. Adică o să vă bage în sperieți, exact ce trebuie să facă un film horror bun. O să se joace cu așteptările voastre, fără nu știu ce strigoi, fără zombie, fantome și altele asemenea. Este oarecum în stilul filmelor de groază ale lui Hitchcock.

Filmul pleacă de la premisa romanului clasic de groază al lui H.G. Wells, Omul invizibil, din 1897. Dar acțiunea se petrece în zilele noastre. Ar mai fi de adăugat că filmul n-ar fi funcționat atât de bine fără o actriță de primă mână, precum Elisabeth Moss, în rolul principal.

The Invisible Man a fost foarte bine primit atât de public (este al cincilea film după încasări în State până acum, în 2020) și, de asemenea, foarte lăudat de critica de film. Așa că nu ratați Omul invizibil și adăugați-l pe lista cu filme de mister de văzut.

Vezi și Cele mai faine 20 filme inspirate din fapte reale

Filme de mister știintifico-fantastice


Când genul SF bun întâlnește filmele de mister, rezultă producții pline de suspans, dar și de întrebări oarecum filosofice. În care problemele de descifrat par mai degrabă despre natura umană.

9. I am mother (2019) – super thriller SF – Netflix

I Am Mother - filme 2019 netflix
Hilary Swank in I Am Mother

I am mother e unul dintre filmele de mister din 2019 pe care le găsești pe Netflix și ar fi bine să nu îl ratezi 🙂 Unul dintre cele mai mișto thrillere pe care le-am văzut în ultimul timp, e genul de producție deșteaptă și bine jucată care se leagă frumos, chiar dacă nu e o capodoperă cinematografică. Un film SF post-apocaliptic în care suspansul se construiește lent dar autentic. Cine e personajul negativ? Este sau nu mediul exterior toxic? Mai există și alți oameni supraviețuitori sau Daughter e primul om al unei noi generații umane post-Apocalipsă? Răspunsurile nu vin foarte greu și nu pot fi prea complexe, având în vedere că e un film în 3 personaje, dar reușește să te țină în suspans și acordat la atmosfera filmului.

După un eveniment post-apocaliptic un bunker se autoactivează pentru salvarea speciei umane. Un robot denumit Mama “crește” embrioni umani și apoi copii în adulți… Fiica ei care nu are efectiv un nume, ci e doar Daughter (Fiica), e învățată cu răbdare de robotul mamă care e diferența între bine și rău… Dar e din ce în ce mai greu de spus dacă nu cumva ea reprezintă Răul.

10. Ad Astra – SF-ul anului 2019 – pe Rakuten

Ad-Astra-filme 2019 onlineDacă ți-au plăcut Interstellar, Solaris sau 2001: A Space Odyssey, sunt mari șanse să apreciezi și Ad Astra. E o aventură în spațiul intergalactic care de fapt analizează subtilitățile relației copil-părinte. Brad Pitt este astronautul aflat pe urmele tatălui său, care amenință Sistemul Solar prin experimentul științific pe care îl dezvoltă. Dacă mai ai nevoie de un argument în plus, vă spunem că producția Ad Astra este și foarte frumoasă vizual.

11. Blade Runner 2049 – Vânătorul de recompense 2049 (2017) – pe Max

filme sf acțiune blade runnder 2049Sequel-ul din 2017 al clasicului Blade Runner este surprinzător de bun. De obicei când auzi de o continuare la un clasic te pregătești pentru o dezamăgire. Dar Blade Runner 2049 are aceeași atmosferă misterioasă și apăsătoare, același suspans și o interpretare la fel de bună. De data asta personajul principal e interpretat de Ryan Gosling, dar joacă și Harrison Ford, figura centrală a originalului Blade Runner.

Întâmplările din actualul Blade Runner se petrec la 35 de ani după evenimentele din precedentul film. Protagonistul este ofiţerul Departamentului de Poliţie din Los Angeles – interpretat de Ryan Gosling. El trebuie să împiedice distrugerea civilizaţiei umane prin dejucarea planurilor personajului negativ interpretat de Harrison Ford. Ancheta lui va dezgropa un secret ce poate arunca societatea în haos.

Reușita acestei continuări a clasicului SF Blade Runner se datorează în mare parte viziunii regizorului Denis Villeneuve (Sicario, Incendies), de la care așteptăm cu mare nerăbdare în anul 2020 un alt film, Dune.

Filme polițiste de mister

Polițiștii și detectivii se ocupă prin definiție de descifrarea de mistere. Cu cât sunt mai complexe, cu cât sunt mai mulți suspecți, cu atât mai provocator misterul atât pentru polițiștii personaje din filme, cât și pentru noi, privitori.

12. The Usual Suspects

E un film polițist în care detectivul nu prea contează, mai mult răufăcătorii. Ei sunt personajele memorabile și, în mod special, rolul făcut de Kevin Spacey. Spacey este un actor care te ţine cu sufletul la gură până în ultimul moment, trecând uşor de la zâmbet la grimasă diabolică. Și fiind capabil să redea cu aceeaşi naturaleţe candoarea sau vulnerabilitatea, dar şi răul absolut.

The Usual Suspects îi oferă lui Spacey ocazia de a juca un rol cu adevărat provocator, Roger ”Verbal ” Kint, un escroc mărunt care ascunde un mare secret.  Verbal nu se teme de poliţie, nici de Dumnezeu, doar de un misterios gangster Kaiser Soze. Al cărui nume ajunge să-i intrige şi pe ceilalţi escroci. Aceștia sunt aleşi de Soze pentru a duce la bun sfârşit un plan extrem de elaborat. Care va sfârşi prin a-i aduce pe toţi pe o navă în flăcări. După incendiu, Verbal este grav rănit și e interogat de poliție. Practic întregul film e un flashback în dialogul cu polițistul.

13. L.A. Confidential 

Kevin Spacey nu mai are nevoie de nicio prezentare. Împreună cu Kim Basinger, Russell Crowe și Guy Pearce, pune umărul la nașterea unui thriller în care oricine poate fi personajul negativ, deși toți ar trebui să fie personaje pozitive, pentru că lucrează în poliție…

In LA Confidential, Spacey joacă un personaj complex, care se ghidează după un cod moral ambiguu ce-i permite să-şi construiască o carieră în televiziune pornind de la isprăvile brigăzii de narcotice pentru care lucrează. Jack Vincennes este departe de imaginea justiţiarului care caută dreptatea cu orice preţ, fiind mai degrabă un poliţist uns cu toate alifiile, obişnuit cu mici atenţii, preocupat de căutarea celebrităţii sub lumina reflectoarelor. Mai ales că amestecul său de sfidare, viclenie şi inteligenţă îl face foarte alunecos și suspect.

14. Sicario (2015)

sicario-filme de acțiuneE unul dintre acele puține filme de acțiune super iubit de public, dar și de critică. Super nominalizat la Premiile Oscar, dar și la festivalurile de film chiar mai pretențioase, de genul Festivalului de film de la Cannes, Sicario este un thriller de acțiune care te va ține cu pumnii încleștați de la suspans până la final.

Agentul FBI Kate Macer, jucată de Emily Blunt, se alătură unei operațiuni complexe de eliminare a unui lider din lumea drogurilor mexicane. Acțiunile pe care le întreprind membrii operațiunii par suspect de la limita legii. Dar se pare că pentru a destabiliza un mare traficant de droguri nu poți merge doar pe linia dreaptă… Fiți pregătiți pentru super multă acțiune de mare calitate, dar și pentru multă violență! Nu putea fi altfel, dacă vă gândiți că traficanții mexicani sunt unii dintre cei mai nemiloși din întreaga lume. Și se folosesc de violență pentru a controla populația.




Filme de mister și spionaj

Spionii sunt cu siguranță unii dintre cele mai misterioase personaje din filme. De aceea exercită asupra noastră o fascinație la care e greu să reziști. De aceea am ales pentru voi două filme de mister despre spionaj și spioni.

15. The Lives Of Others (2006)

E un film de spionaj în care agenții își spionează proprii cetățeni. Da, ați ghicit, e un film în care Securitatea comunistă umple de microfoane apartamentul unei persoane contra-sistemului.

În RDG-ul comunist, absurdul urmăririi oricărei mișcări și al oricărui cuvânt rostit de un dramaturg de succes te face să te simți tu însuți furat și trăind fără intimitate și zonă personală. În timp însă, securistul care este însărcinat cu ascultarea și urmărirea dramaturgului ajunge, printr-un sindrom Stockholm inversat, capătă încredere în și admirație față de obiectul spionării.

Intimitatea dintre cei doi devine din ce în ce profundă, fără ca personajul spionat să știe acest lucru. Securistul ajunge, de exemplu, să împrumute volume de cărți din biblioteca celui pe care îl spionează. Filmul este foarte apăsător și datorită faptului că noi știm că personajele sunt urmărite la modul cel mai absurd și fără scrupule. Și faptul că li se intră fără menajamente în discuții private intime și în vieții de cuplu ne transmite un sentiment de neputință și apăsare spre pragul anxietății. The Lives of Others nu e doar un thriller de spionaj foarte bun, ci și o dramă excelentă. Vezi trailerul

16. Tinker Tailor Soldier Spy (2011) – pe Netflix

Tinker Tailor Soldier Spy filme spionajCât de repede vei descifra misterul spionului dublu din Tinker Tailor Soldier Spy?

E un film anti-Bond cu spioni de scoala veche, care ii au ca oponenti pe spionii KGB. Așa că e imposibil sa rezisti la nostalgia de a vedea un film in care si arta cinematografica, si spionii, sunt clasici.

Serviciul de spionaj englez, numit codificat Circul, este în pericol din cauza suspiciunii tradarii. Se pare ca in varful ierarhiei exista un agent dublu, A Mole. Seful Circului este destituit dupa ce prima incercare de a-l demasca pe tradator esueaza. Urmeaza “spionarea spionilor”, realizata de Smiley (interpretat de Gary Oldman), un spion retras din activitate.

Tinker Tailor Soldier Spy este o ecranizare dupa John le Carré in care nu doar titlul este straniu de melodios potrivit (meritul scriitorului care a inspirat filmul). Ci totul este armonizat cu o minutiozitate admirabila in mecanismul cinematografic: actiunea, actorii , imaginea (Hoyte van Hoytema), scenografia (Maria Djurkovic, cunoscuta si pentru The Hours), costumele (Jacqueline Durran), muzica (Alberto Iglesias).

Revenind la interpretare, rolul principal ii revine unui actor care nu dezamageste niciodata nici macar un strop, britanicul Gary Oldman. In general s-a remarcat in roluri secundare spectaculoase, gen Locotentul Gordon din Batman si reprezentantul raului din Al cincilea element. Este acompaniat de actori cel putin la fel de buni: Colin Firth (The King’s Speech, A Single Man), John HurtTom HardyBenedict Cumberbatch si lista nu e epuizata.

Filme de mister horror

17. Midsommar (2019)

midsommar filme de groazaÎn Midsommar misterul face casă bună cu ritualurile păgâne. Pentru că acest film face parte din categoria filme de groază folk 🙂 Asta am citit înainte să-l vedem și ne-a făcut curioși. Cum adică folk? Ei bine are legătură cu ritualurile păgâne ale unor popoare. Nu vă lăsați înșelați de început. Pe cât de terifiant e începutul, groaza adevărată va veni de abia după plecarea personajelor principale într-o călătorie în Europa. Pregătiți-vă pentru câteva scene pline de sânge, de încălcare a tabuurilor, de nebunie totală.

Omenirea în cea mai proastă zi a ei, spălată pe creier cu idei despre ritualuri purificatoare și aducătoare de liniște. De obicei străinii sunt văzuți ca aducători de pericole, ca figura înspăimântătoare. Ceea ce am văzut de multe ori în filme, pentru că de cele mai multe ori veneticul e cel care aduce răul într-o comunitate. Ei bine, aici e invers. Veneticii sunt aduși ca sânge proaspăt… Îl poți vedea online.

18. The Thing / Creatura (1982) – horror SF clasic – pe SkyShowtime

Devenit un clasic SF și horror, The Thing a fost primit extrem de prost de critică la momentul lansării. Ceea ce dovedește că și criticii de film se pot înșela grav.

Acțiunea capodoperei regizorului John Carpenter se desfășoară în prima săptămână de iarnă la Polul Sud. Are o atmosferă demențială, efecte speciale ne-egalate și un Kurt Russel în mare formă.

Am anumite rețineri în a-l declara cel mai bun film horror făcut vreodată, însă este cu siguranță terifiant. Ipoteza unei posibile infestări cu extratereștri te va face să uiți o vreme de problemele cotidiene. Vezi trailerul The Thing.

19. Annihilation / Anihilarea (2018) – Netflix


Annihilation e un film de mister bun din 2018 pe care aveam șanse mici să-l vedem în România, pentru că a fost un eșec major la încasări în State și China. Deci erau mici șanse să fie distribuit la noi. Dar producătorii au vândut drepturile de distribuție către Netflix, așa că îl poți vedea oricând, dacă n-ai avut încă ocazia.

E un film de mister horror științifico-fantastic cu Natalie Portman, care o interpretează pe Lena, microbiolog și fost soldat. Ea, împreună cu o echipă de femei, intră într-o expediție periculoasă, afectată de un asteroid cu câțiva ani în urmă. Se pare că ADN-ul animalelor și plantelor a fost modificat într-un mod periculos pentru viața pe Pământ. Anihilarea nu e doar un film SF de groază, este despre depresie, despre căutări umane și pornirile noastre autodistructive…

Comedii care sunt filme de mister 🙂

20. Murder Mystery / Vacanță criminală (2019) – Netflix

Murder_Mystery comedii 2019E o comedie ușoară, dar foarte simpatică cu Jennifer Aniston și Adam Sandler. Cele mai multe glume sunt pe seama celor doi și a relației lor de lungă durată. Audrey și Nick sunt doi americani obișnuiți care pleacă în luna de miere după 15 ani de căsătorie 🙂 Doar că vacanța se transformă dintr-un tur cu autobuzul într-una de vis pe un iaht al unor bogătași. Însă totul vine cu un preț, corect? Așa că ajung să pice ca musca în lapte într-un conflict de familie și capul familiei e ucis. Urmează o cursă contracronometru și super haioasă pentru a identifica ucigașul. Poți vedea Vacanță criminală pe Netflix.

21. Game night (2018) – Rakuten

game-night-jason-bateman filme 2018E un film 3 în 1 🙂 comedie, film de acțiune și thriller. Max (Jason Bateman) și Annie (Rachel McAdams) formează o familie dar și o echipă în serile de jocuri de societate cu prietenii. Sunt obsedați să le câștige de fiecare dată. Doar că, în una dintre seri, jocul devine cât se poate de real dar ei nu știu asta. De unde foarte multe scene comice în care Max, Anne și prietenii lor sunt puși în situații periculoase de tot felul de răufăcători dar ei sunt convinși că totul e în joacă… 🙂

22. The Nice Guys / Super băieți (2016)

Doi tipi cât se poate de diferiți, jucați de Ryan Gosling și Russell Crowe, ajung să formeze un cuplu detectivistic care se afundă într-o conspiraţie. Politicieni, industriaşi lacomi din Detroit şi femei ușuratice se joacă de-a şoarecele şi pisica în goana după mize mari. Nimic nou sub soare, doar că regizorul The Nice Guys e foarte inventiv. O să vă distreze în mod special ezitările şi mimica amuzantă ale personajului interpretat de Ryan Gosling. Plus intervenţiile salvatoare ale durului său coleg de investigaţie, un Russell Crowe uns cu toate alifiile, cinic şi bătăuş.

Filme de mister thrillere psihologice

Unele dintre cele mai faine filme de mister sunt thrillere psihologice, care se joacă cu mintea ta, dar mai ales cu mintea personajului principal. Sau, mai bine zis, mintea personajului principal îi joacă feste.

23. The Prestige (2006) – unul dintre cele mai bune thrillere psihologice – pe MAX

Hugh Jackman și Christian Bale joacă doi rivali în filmul psihologic The Prestige.  Cei doi sunt magicieni londonezi aflați în competiție pentru faimă și recunoaștere. Personajul lui Bale (Borden) pune în scenă un truc care-l declasează pe Angier (Jackman). Însă pe care reușește să-l demaște și însușească cu ajutorul Oliviei (Scarlett Johanson).

Relația dintre cei doi magicieni este deteriorată de obsesie, gelozie, amăgiri și secrete. Duelul fatal dintre cei doi este în permanență alimentat de ambițiile și orgoliile proprii. Ceea ce duce la rezultate dezastruoase pentru ambii.

Dualitatea este o temă principală a filmului, laolaltă cu obsesia și știința ca magie. Regizorul Christopher Nolan nu înclină spre portretizarea niciunuia dintre magicieni ca fiind cel rău sau cel bun. Fiecare e o combinație periculoasă de tonuri luminoase și întunecate.

24. Memento – super thriller psihologic despre memorie

Este unul dintre cele mai inovative thrillere psihologice făcute vreodată, recunoscut ca atare de la critici, până la Asociația scenariștilor din America. Povestea e spusă printr-o structură foarte originală, dar nu vă spunem mai mult ca să nu vă stricăm plăcerea vizionării. Personajul principal și-a pierdut capacitatea de a forma noi amintiri, dar este hotărât să îl găsească pe ucigașul soției. Așa că se folosește de tot felul de trucuri, având în probleme imposibilitatea de a-și aminti ce i se întâmplă. Inclusiv își tatuează informații importante.

Memento (2000) își păstrează relevanța și rămâne unul dintre cele mai bune filme ale lui Christopher Nolan. Ale cărui filme cu siguranță le știi: Interstellar, Inception, The Prestige, Dunkirk, The Dark Knight.

Nu e doar un thriller super bun, Memento e și un film despre memorie. Și sunt oameni de știință specializați în acest subiect și în amnezia anterogradă care spun că e unul dintre filmele cele mai precise în modul în care prezintă pe marele ecran cum funcționează memoria și acest timp de amnezie. Vezi trailerul Memento. Se pare că Nolan ne pregătește un remake al primului Memento, la doar 15 ani de la lansare. Ceea ce e destul de rar pentru filme produse așa de recent.




Filme de mister cu criminali în serie

De la începutul anilor ’90 au luat amploare filmele de mister despre criminali în serie, culminând cu Tăcerea mieilor. De atunci au apărut nenumărate seriale cu același subiect, unele chiar mai bune decât filmele de gen.

25. Prizonieri / Prisoners (2013) – FilmBox

prisoners filme politisteCu un an înainte de apariția serialului True Detective, care a devenit între timp standardul de aur în materie de producții polițiste, era lansat filmul polițist Prizonieri. Considerat unul dintre cele mai bune filme ale anului. La fel ca și True Detective, acțiunea se petrece în America profundă. Acolo unde sărăcia merge mână în mână cu misterele unor crime, cu răpiri și minți bolnave.

Două fetițe sunt răpite în statul Pennsylvannia, iar căutările par că nu duc nicăieri. Din contră, deși apar mai mulți suspecți, misterul parcă ne adâncește într-un nisip mișcător. Răpirea este dublu investigată. Pe de o parte polițistul Loki, pe de cealaltă parte tatăl Annei, una dintre fetițele răpite, încearcă să găsească fetițele. Toată lumea suspectează pe toată lumea. Iar viziunea întunecată a regizorului Denis Villeneuve reușește să te facă să te implici emoțional în căutări, de acasă din confortul propriului fotoliu. Jake Gyllenhall e magistral în rolul polițistului, în timp ce Hugh Jackman în rolul tatăului devine un pic plictisitor. 🙂

În concluzie însă, privind Prizonieri și True Detective în paralel, aș zice că serialele polițiste sunt niște producții mai relevante pe zona polițistă. Reușesc să construiască mai bine personajele, fără să piardă din vedere intriga detectivistică. Altfel, în două ore de film, e destul de dificil să reușești să dai profunzime personajelor și în același timp să creezi un mister polițist suficient de puternic. Asta dacă nu lucrezi cu un actor precum Jack Nicholson, care pur și simplu sparge ecranul.  Și care te convinge de la prima scenă. Vezi filmul polițist Chinatown de mai jos.

27. Se7en (1995) – thriller psihologic – Netflix

Criminalul urmărit de cei doi detectivi Somerset (Morgan Freeman) şi Mills (Brad Pitt) este un psihopat care îşi alege victimele în funcție de cele 7 păcate capitale. Modul grotesc în care ucide ne face să ne gândim la un film de groază, iar impactul scenelor violente este amplificat de alternarea normalităţii vieţii de familie a lui Mills cu crimele sadice, până când cele două lumi ajung să se ciocnească.

Mills este tânărul impulsiv, iar Sommerset vulpoiul bătrân, care trebuie să privească la rece crimele care macină un oraş în care ploaia nu se termină niciodată. Freeman reuşeşte să-şi păstreze calmul chiar şi atunci când Mills înnebuneşte de furie, lăsând să se vadă întregul efort de a nu-l ucide pe criminalul jucat de un Kevin Spacey de zile mari. Urmărește trailerul Se7en.

26. Zodiac (2007) – bazat pe crimele unui criminal în serie – Netflix și Max

Criminalul în serie? Avem în Se7en. Paranoia? În The Game. Dubla personalitate? Fight Club. Teroarea care se strecoară pe la marginile ecranului, niciodată în prim-plan? Panic Room. Zodiac? Criminal în serie, paranoia, dublă personalitate, teroare.

Însă calitatea acestui film polițist nu stă în idee, ci în modul în care regizorul o tratează. Având ca punct de plecare romanul omonim al lui Robert Graysmith, despre criminalul care a activat în anii ’60-’70, în zona San Francisco Bay, regizorul David Fincher nu realizează doar ecranizarea unei cărți, ne prezintă un caz inclus deja în cultura pop.

Riscul unui astfel de film este familiaritatea poveștii: criminalul în serie a mai fost adus o dată pe marile ecrane sub pseudonimul Scorpio, în filmul lui Clint EastwoodDirty Harry. În același timp, Zodiac este unul dintre cele mai cunoscute cazuri de crimă în care vinovatul nu a fost prins. Soluția lui Fincher a fost demararea unei investigații pe cont propriu. Regizorul a vorbit cu Graysmith, cu inspectorul care s-a ocupat de caz – David Toschi, interpretat de Mark Ruffalo, a consultat specialiști în lingvistică, în încercarea de a elucida misterul scrisorilor Zodiacului. În final l-a distribuit pe Jake Gyllenhaal în rolul lui Graysmith, ilustratorul transformat în detectiv, impresionat de capacitatea lui de a interpreta o personalitate duală în Donnie Darko.

Pornind de la aceste elemente, filmul funcționează la nivelul ritmului, acesta fiind și punctul în care Zodiac se diferențiază de Panic RoomThe Game, Fight Club și Se7en. Toate aceste filme pot fi plasate sub umbrela termenului thriller; această încadrare generică i se poate aplica și lui, doar că Zodiac nu are scene de acțiune și dialogul este din belșug.

Citește toată recenzia Zodiac și vezi trailerul Zodiac.

Filme de mister asiatice

28. Oldboy (2003) 

old_boy-cele mai bune filme coreeneE primul film sud-coreean pe care l-am văzut noi 🙂 Și n-am regretat nicio secundă. Regizat de Park Chan-wook, Oldboy e unul dintre cele mai puternice thrillere emoţionale și misterioase create vreodată.

Oldboy este povestea unei persoane obișnuite, care ar putea fi oricare dintre noi. Este răpit şi ţinut prizonier într-o cameră de hotel timp de 20 de ani. Dupa ce e eliberat fără să i se spună de ce, porneşte într-o misiune de răzbunare căutând persoana responsabilă pentru anii săi de suferinţă. Doar pentru a descoperi însă că este în continuare prins într-un univers de conspiraţii şi tortură.

Thrillerul face parte din Trilogia Răzbunării. Așa că dacă ați văzut deja Oldboy și v-a plăcut, încercați și celelalte thrillere din trilogie: Sympathy for Mr Vengeance și Lady Vengeance.

29. Burning (2018)

E unul din acele filme psihologice în care multe lucruri rămân nespuse. Burning spune o poveste despre iubire, obsesie și rivalitate în Seul-ul actual. Diferențe mari de clasă sociale, mistere de nedeslușit, porniri violente transmise din tată în fiu, toate sunt ingredientele acestui film misterios.

Realitatea personajelor din film, ce formează un triunghi amoros aparte, e învelişul înşelător al unei lumi interioare adânci şi opace. Deși par superficiali și  dornici de a se bucura doar de prezent şi de petreceri, cei trei au o viață interioară profundă. La care nu avem acces decât prin intermediul acțiunilor și declarațiilor lor, de multe ori înșelătoare. Citește întreaga recenzie Burning.

Filme de mister clasice

Sunt unele dintre cele mai bune filme de mister făcute vreodată. Atât de bune încât au intrat în istoria cinematografiei. Și, dacă îți plac filmele bune și mai ales filmele de mister, nu trebuie ratate 🙂

30. North by Northwest – super film de actiune și comedie intrat în istoria cinematografiei (1959)

north-by-northwest-980x520Filmul ăsta e probabil cel mai bun film de spionaj făcut vreodată, deși personajul principal nu e spion. 🙂 Doar e confundat cu unul și ajunge să fie urmărit prin toată America (de unde și numele La Nord prin Nord-vest) pentru a fi prins de spionii adevărați. North by Northwest e semnat de Alfred Hitchcock care se pare că pe orice punea mâna de regizor transforma în etalon de neegalat.

Niciun alt film făcut de atunci până azi nu reușește să se apropie de șarmul, misterul, sex-appeal-ul, umorul din North By Northwest. Ca în multe alte filme de spionaj făcute de-a lungul timpului miza e o rolă de microfilm care conține secrete guvernamentale și care ajunge în mâinile unor spioni străini. Iar personajul principal trebuie să rezolve misterul pentru a-și recăpăta viața înapoi.

31-32. Psycho și Vertigo / Amețeala

vertigo filme noi netflix

Din 22 mai 2020 poți vedea pe Netflix două dintre cele mai cunoscute și apreciate thrillere psihologice din toate timpurile, marca Alfred Hitchcock: Psycho și Vertigo. Au ținut în suspans generații de iubitori de film 🙂 și au influențat la fel de multe generații de regizori și realizatori de filme de mister și psihologice. Practic Hitchcock e maestrul incontestabil al thrillerelor psihologice și, dacă treci peste faptul că actorii joacă un pic diferit, după moda vremii de atunci, te vei putea bucura de niște thrillere psihologice care au reușit să treacă testul timpului cu brio. Vezi Vertigo aici.

33. Rear Window

În Rear Window, James Stewart este un jurnalist-fotograf nevoit să rămână acasă pentru o perioadă destul de lungă din cauza unei fracturi la picior. În tot acest timp privește prin obiectivul aparatului de fotografiat ce fac vecinii lui din apartamentele de vis-a-vis.

Bineînțeles că urmează și o crimă, pe care James Stewart trebuie să o demonstreze din scaunul cu rotile. Între timp, noi suntem prizonierii deducțiilor și punctului lui de vedere (la propriu, pentru că nu vedem decât ceea ce poate vedea și el, dar și la figurat). Și urmărim, fără jenă, ba chiar cu plăcere și cu un simț al privilegiului, ceea ce James Stewart ne arată în casele vecinilor.

În ciuda faptului că această ipoteză a celui care își spionează vecinii a fost utilizată apoi la nesfărșit în filme, Rear Window rămâne încă standardul thrillerului de acest gen. Prin modul de interpretare foarte sobru, dar în același timp seducător, al lui James Stewart și al lui Grace Kelly, care nu duc acest hobby de a-i urmări pe alții în derizoriu. Combinat cu capacitatea inegalabilă a lui Hitchcock de a construi suspansul. Vezi o scenă din Rear Window

34. Citizen Kane


Există și filme de mister în care misterul este rezolvat de jurnaliști, nu de detectivi particulari și nici polițiști. Nu cred că un singur cuvânt ar putea explica viața vreunui om, oricare ar fi acela”,  concluzionează un ziarist la finalul anchetei sale din film. Totuși, există anumite personalități pentru care merită să încerci măcar să găsești semnificația ultimului cuvânt rostit înainte de moarte. Un asemenea personaj este Charles Foster Kane.

„Rosebud” (în traducere, „boboc de trandafir”), cuvântul pe care magnatul de presă Kane (Orson Welles) l-a rostit exact înainte să moară, putea să însemne orice: putea fi un nume de partener de afaceri, de amantă, un cod, un obiect. Un reporter se hotărăște să facă o anchetă cu acest subiect și încearcă să reconstituie, prin intermediul mai multor interviuri luate apropiaților mogulului, viața lui Kane.

Curiozitatea publicului este satisfăcută pe săturate prin cea a reporterului: Charles Kane transmite extravaganță prin tot ceea ce face. Se naște într-o  familie săracă, însă mama sa moștenește o mină de aur.  După majorat, Kane hotărăște că „ar fi amuzant” dacă ar conduce un ziar, așa că își dedică toată atenția neprofitabilului cotidian The Inquirer, chiar cu riscul de a pierde câte un milion de dolari pe an. Dar care este oare secretul lui Kane, de care se leagă ultimul cuvânt rostit înainte de moarte?

Citește și recenzia Citizen Kane

35. Cartierul chinezesc / Chinatown

chinatown filme politisteUnul dintre cele mai bune mystery films făcute vreodată, Chinatown te ține strâns de haine (mai precis de pijama, dacă-l vezi acasă) și nu te lasă din strânsoare până la final. Lansat în 1974, e un exemplu bun de film neo-noir. Jack Nicholson face un rol extraordinar de bun, iar povestea parcă îți oferă un vertij continuu. Nu știi pe cine să mai crezi, nu știi cine e cine spune că e, cine minte de îngheață apele, cine e ucigașul adevărat. Datorită acestor două elemente cu adevărat remarcabile, jocul lui Jack Nicholson și scenariul excelent, e unul din acele filme polițiste care și-au păstrat prospețimea și intensitatea peste ani. Așa că îți recomandăm să-l vezi, e minunat.

În acest film detectivistic, Jack Nicholson e un detectiv particular și încearcă să dezlege ițele misterului din jurul morții inginerului șef de la Departamentul de Ape al orașului Los Angeles. Suspectează un tun imobiliar dat de unul dintre cei mai bogați și malefici oameni de afaceri din zonă. Partenerul lui în aceste căutări sau suspectul numărul unul pentru crimă este o tip super sexy și misterioasă, jucată de Faye Dunaway. Vezi trailerul.

Vezi și

Cele mai faine 20 filme inspirate din fapte reale

TOP 20 seriale din ultimul an care merită văzute

The Pitt: Spitalul (2025) – serial nou pe streaming

Ieri a intrat pe streaming serialul „The Pitt: Spitalul” („The Pitt”), un serial cu teme medicale care pare să ilustreze realist munca într-o secție de urgențe. Deși de obicei nu ne uităm la seriale medicale, acesta te prinde tocmai pentru că nu e stilizat. Fiecare episod din cele 15 (deocamdată au apărut 2) arată o oră dintr-o tură în secția de urgențe.

Doctorul Michael “Robby” Robinavitch încă e afectat de consecințele pandemiei și de pierderea mentorului său. El ia sub aripa sa o serie nouă de studenți și interni care se ocupă de secția de urgențe supraaglomerată și cu prea puțini angajați a centrului medical din Pittsburgh. Începătorii află repede suișurile și coborâșurile medicinei de urgență, în timp ce Robby înfruntă administrația spitalului, care vrea să reducă costurile.

Dr. Robby e interpretat de multi-nominalizatul la premiile Emmy Noah Wyle, care a mai jucat în tinerețe 🙂 în serialul E.R. Dacă nu îl recunoașteți acum, la 53 de ani, iată-l într-o fotografie din E.R. 😀

noah-wyle-ER-062424-2-0efbd93301cd4b41a938335b008f0370

A intrat pe 10 ianuarie 2025 pe Max.

Locuri de vizitat in Bucuresti – 23 de obiective turistice unde sa te simti bine

Vii curând in Bucuresti si nu vrei sa ratezi cele mai bune obiective turistice? Locuiesti aici dar vrei sa descoperi locuri de vizitat in Bucuresti? Atunci încearcă propunerile noastre. Sunt locuri unde te vei simți bine, fie singur sau împreună cu prietenii sau familia.

strada brezoianu locuri de vazut in bucuresti

Simte-te turist în propriul orași! 🙂 Dacă Centrul Vechi nu mai e așa de cool ca loc de vizitat in Bucuresti, iar Calea Victoriei este noul Centrul Vechi, avem un alt loc să-ți recomandăm: Strada Brezoianu. Dinamica Strada Brezoianu începe aproape de pe malul Dâmboviței, traversează Lipscaniul și Bulevardul Elisabeta pentru a ajunge apoi până aproape de Sala Palatului.

Venind dinspre Centrul Vechi, Brezoianu îți oferă una dintre cele mai frumoase vederi ale unei străzi din București, mai ales că multe dintre clădirile de aici au fost renovate. În plus, strada e plină de hipsteri, oameni și locuri faine: Cafeneaua Trofic, așezată pe colț foarte aproape de Cișmigiu, unde te simți ca-n Paris urmărind trecătorii de pe stradă, Burger Van (probabil cei mai buni burgeri din oraș la un preț decent), Palatul Universul (vezi ceva mai jos detalii despre el) iar, dincolo de Bulevardul Elisabeta, ai bistrourile Pâine și Vin și Energiea. Și multe altele. Nu mai zicem că, la o aruncătură de băț de Energiea, găsești probabil cea mai bună cafea din oraș, la Origo. Mergeți și încercați dacă nu ați făcut-o încă, vă va revoluționa gustul de cafea 🙂

Muzeul Minovici_muzee bucurestiE un muzeu eclectic într-o vilă superbă în stil neoromânesc, care vine la pachet și cu un parc minunat în care te poți plimba după ce vizitezi muzeul. Și îți va prinde foarte bine, atât pentru relaxare și mângâierea celor două pisici din dotarea muzeului :), cât și pentru a lăsa să se sedimenteze tot ce ai văzut și experimentat la plimbarea prin muzeu.

E o casă mare după standardele vremii, dar este practic tapată cu picturi, fotografii, ceramică, ștergare, icoane, sculpturi și multe alte exponate. Toate sunt extrem de sugestive și exprimă în primul rând gusturile și emoțiile colecționarului Minovici. Vei vedea farfurii transformate în lustre, vei vedea fotografii cu tinere îmbracate în costum popular în iposteze ușor sexy :), vei vedea o colecție superbă de ouă încondeiate și câte și mai câte. Toate sunt de pe vremea lui Minovici, de la începutul secolului al XX-lea. E un muzeu de artă populară care te va impresiona pe cel puțin trei niveluri: expresivitatea artei populare și modul ingenios cum a fost pusă în valoare în cadrul muzeului, arhitectura vilei și, nu în ultimul rând, parcul generos.

gradina botanica bucuresti locuri de vizitat in bucuresti

20 Filme optimiste care-ți vor transmite energie bună

Filmele care ne dau o stare de bine, feel good movies, sunt pe bună dreptate unele dintre cele mai apreciate. Așa cum căutăm compania oamenilor pozitivi, căutăm, încercăm și vedem multe producții pentru a ne bucura de filme optimiste care să ne dea o stare de bine și să ne transmită energie pozitivă.

În ultimii ani însă, parcă filonul filmelor optimiste seacă încet-încet. Apar filme din ce în ce mai blazate, mai problematizante, așa că puțină inspirație atunci când vrei să vezi un film molipsitor de pozitiv nu strică niciodată. Iată așadar lista noastră cu filme optimiste de văzut. 🙂

1. The Burial (2023) – pe Prime Video 

the burial filme noiCe film! 🙂 Noi zicem că nu există film nou apărut care să fie mai distractiv, mai simpatic, și să aibă mai multă energie bună decât The Burial. 🙂 Îți transmite o stare de bine din primul și până în ultimul minut. Iar Jamie Foxx merită o nominalizare la Premiile Oscar la anul, ca și Tommy Lee Jones.

Un film bazat pe fapte reale despre o înțelegere de business care riscă să îl ducă pe un antreprenor de pompe funebre, jucat de Tommy Lee Jones, la faliment. Așa că îl angajează pe carismaticul și simpaticul avocat Willie Gary, jucat de Jamie Foxx, în ceea ce mulți critici consideră unul dintre cele mai bune roluri ale carierei sale.

The Burial e o dramă, dar una acompaniată de multe râsete. Vezi neapărat trailerul The Burial, dacă nu te-am convins. 🙂

A avut premiera pe Prime Video pe 13 octombrie 2023, fiind un film original Prime Video.

2. The Tender Bar (2021) – Prime Video

the tender bar filme biograficeThe Tender Bar e unul din acele filme biografice care sunt o plăcere totală să le vezi. Un film din 2021, realizat după memoriile lui J.R. Moehringer, Tender Bar spune povestea acestuia despre creșterea în Long Island din anii 70 și trecerea la viața adultă. Filmul este realizat de nimeni altul decât George Clooney și asta se simte prin toți porii filmului. Are un umor inerent, un mod de a vedea viața fără să o ia 100% în serios.

Personajul principal e J.R. Moehringer, care visează să devină scriitor, plecat dintr-o familie destrămată fără posibilități financiare.  Celălalt personaj cu aproape la fel de multă greutate în poveste este acest bar, care dă numele filmului, cu bărbații care îl frecventează și Unchiul Charlie – proprietarul barului. Unchiul Charlie (un Ben Affleck de zile mari) și cei care-și fac veacul aici sunt figurile paterne care îl sfătuiesc pe JR despre pașii pe care să-i facă în viață, sunt cei care îl susțin și îl încurajează atunci când are nevoie sau care îl felicită atunci când are o reușită oricât de mică.

The Tender Bar e un film care-ți încălzește inima și te emoționează, un film care te face să zâmbești și să iubești viața, în ciuda tuturor defectelor ei. 😀

Disponibil pe Prime Video.

3. Tick Tick … Boom! (2021) – îl găsești pe Netflix

tick tick boom filme noi netflix

Tick tick … Boom! e un film cu multă energie pozitivă și se concentrează pe procesul de creație – despre cât de încâlcit, dificil, deprimant dar și minunat, optimist și divin poate fi să creezi ceva de la zero.

E o dramă, mai mult chiar, e o dramă biografică. Ba chiar o dramă biografică muzicală realizată de creatori de pe Broadway (regizat de super talentatul Lin Manuel Miranda cunoscut pentru Hamilton) despre unul de al lor: un compozitor și scriitor american pe nume Jonathan Larson. Acesta din urmă crea și se lupta pentru a pune în scenă un spectacol pe Broadway în timp ce lucra într-o cafenea pe timpul zilei, într-un New York fără suflet, ca orice oraș mare. După ani de încercări, Larson suferă la doar 35 de ani un anevrism de aortă în dimineața zilei în care musicalul său, Rent, urma să își aibă premiera pe Broadway. Rent a fost un succes, jucându-se timp de 12 ani pe Broadway.

Poate nu sunteți fani musicaluri, nici noi, dar filmul ăsta are atâta voie bună și substanță încât merită văzut oricum. Iar momentele muzicale sunt foarte bune și nu au artificialitatea obișnuită din musicalurile tradiționale. Așa că treceți peste această reținere și încercați să-l vedeți. Ah, și am uitat să vă spun cine interpretează rolul principal: e vorba despre Andrew Garfield (cunoscut pentru filmele Spider-Man), care ne-a cucerit total cu acest personaj.


4. Jurnalul unei studente în străinătate / Secret diary of an Exchange Student (2021) – pe Netflix

SECRET-DIARY-OF-AN-EXCHANGE-STUDENT-filme de craciun netflixE o comedie romantică despre tineri care își caută drumul în viață, cu multă zăpadă și mult frig, și cu ceva Sărbători. Dar mai ales cu foarte multă voie bună, veselie, energie pozitivă de la cele două personaje principale: Barbara și Taila. Cele două pleacă din Brazilia ca studente ce stau în casele a două familii americane pentru a studia și a avea grijă de copiii familiilor.

Nu e o capodoperă cinematografică, dar e o comedie romantică bună dacă ești în căutare de voie bună, zâmbete și interpretări decente.

E disponibil pe Netflix.




5. Zorba Grecul / Zorba The Greek

zorba-the-greek-1964 filme optimisteTuturor ni s-a întâmplat cel puțin o dată să cunoaștem un personaj mai mare ca viața (larger than life), mai expresiv, mai haios, cu o personalitate mai puternică și mai convingătoare față de majoritatea celor din jurul lui. Pare că nimic nu îl poate opri și nimic nu îl poate demotiva. Așa este grecul Zorba. Nimic nu îi poate umbri entuziasmul pentru viață și tot ce aduce clipa.

Acesta ar fi și cuvântul care definește acest film: entuziasm fără limite :). Basil (Alan Bates) e un englez burghez și scorțos prin creștere care ajunge în Creta pentru a pune pe picioare o mină de lignit, acompaniat fiind de un grec simplu dar cu școala vieții, Zorba (Anthony Quinn). În ciuda obstacolelor și neplăcerilor pe care le întâlnesc în calea lor, Zorba reușește să-l transforme pe Basil într-o persoană care învață să iubească viața și să se bucure de fiecare clipă.

6. Rapperiță la 40 de ani / The 40-year-old version (2020) – pe Netflix

40yearold_version_filme optimisteE o comedie fresh și plină de viață și energie despre viața de artist, cu toate părțile ei pozitive dar și lupta pentru a-ți câștiga existența. Mai larg de atât, Rapperiță la 40 de ani este despre căutarea sensului și a împlinirii oricăruia dintre noi.

Acțiunea se petrece la New York, unde o versiune ficțională a artistei Radha Blank se luptă pentru scrierea și producerea unei noi piese de teatru. Căzută într-un con de umbră după un relativ succes de acum mulți ani, Radha se apropie de 40 de ani, nu are bani să-și plătească chiria și creativitatea pare că a părăsit-o. Dar forța interioară a Radhei nu o lasă la greu și descoperă ca supapă pentru a-și transpune viața prin rap.

Poți vedea acest film optimist pe Netflix.

7. Hamilton (2020) – pe Disney+


hamilton filme optimiste

Dacă ai nevoie de o doză de energie, cât să te țină o lună întreagă, ba chiar până la sfârșitul pandemiei :D, Hamilton e perfect. Hamilton e o producție Disney care filmează spectacolul Broadway Hamilton, care a devenit un fenomen cultural în Statele Unite în ultimii ani. La fel ca și spectacolul în sine, și filmul a primit numeroase laude din partea criticii și este cel mai vizionat film din 2020 pe platformele de streaming.

Melodiile, interpretările și întreaga mișcare scenică sunt absolut molipsitoare. Este atâta talent pe cm pătrat pe scenă încât e foarte probabil că vei începe și tu să cânți și să dansezi în timpul filmului. 🙂 Noi așa am făcut. De la muzică pop, hip-hop, rap și R&B, musicalul Hamilton va rămâne probabil ca Singing in The Rain al generației noastre.

Care e ideea din spatele Hamilton? Este povestea fondatorilor Statelor Unite, de la George Washington la Thomas Jefferson, dar care are în centru o figură mai puțin cunoscută a acestora, Alexander Hamilton.

Nu are tematică de Crăciun, dar pentru energia lui pozitivă și optimismul molipsitor, e perfect și pentru perioada Sărbătorilor. Disponibil pe Disney Plus.

8. Booksmart / Examen de (i)maturitate (2019) – pe FilmBox+

booksmart filme optimiste_

Nu e dramă-comedie, nu e comedie cu accente de dramă. Nu are dramă nicăieri în ADN-ul ei. Booksmart e o comedie pur sânge, care inspiră și expiră umor și optimism de la un capăt la altul.

Filmul Booksmart/Examen de (i)maturitate nu e foarte cunoscut la noi. Am dat de el căutând (și noi) în listele publicațiilor de specialitate din afară inspirație de filme de văzut. Și sunt multe astfel de liste unde apare ca unul dintre cele mai reușite ale anului 2019. (Wikipedia a numărat chiar 68 de liste de top 10 filme 2019 în care a fost inclus această producție). Cu siguranță, nu am regretat nicio secundă că i-am dat o șansă. Ba, mai mult, am râs cu poftă la multe scene și replici.

E o comedie deșteaptă de trecere de la adolescență la vârsta adultă, care are în centru două tocilare. 🙂 Tot liceul au fost ocupate cu învățatul, ca să-și asigure un loc într-o facultate de prestigiu. Dar află că toți colegii care păreau cam duși cu pluta și puși doar pe distracții adolescentine au intrat și ei la super universități. Așa că se hotărăsc să recupereze timpul petrecut pe învățat mergând la petrecerea petrecerilor. Ce urmează este o comedie despre care Wall Street Journal spune că e cea mai haioasă, deșteaptă, dinamică de pe marile ecrane de mult timp încoace. Și suntem total de acord cu această caracterizare.

Așa că recomandarea noastră e s-o căutați online și să îi dați play. 🙂 Disponibil pe FilmBox+

9. Julie & Julia (2009) – revine pe Max în ianuarie 2025

julie julia filme optimiste dCe faci când viața ta pare că nu merge nicăieri, în timp ce cunoscuții par să fi obținut tot ce și-au dorit în viața? Unii dintre noi s-ar putea apuca de gătit, pentru că asta ne motivează și ne relaxează. Alții ar începe să facă sport sau să citească. Julie a noastră, din comedia Julie & Julia hotărăște să pregătească toate cele peste 500 de rețete din cartea de gătit a Juliei Child într-un singur an și să documenteze toată experiența pe un blog.

Cum cine e Julia Child? Este cea care a introdus publicului american bucătăria franțuzească, prin cărțile și show-urile ei TV :). Interpretată în acest film super optimist de Meryl Streep, Julia e acel personaj despre care vorbeam mai sus, la Zorba Grecul. Personajul din viețile noastre care nu se dă bătut, care pare că are un izvor nesfârșit de optimism și energie.

Filmul spune în paralel povestea ambelor personaje – Julie în New York căutându-și drumul în viață prin blogging și gătit și Julia, cu ani în urmă în Franța împreună cu soțul ei, descoperind bucătăria franțuzească și învățând să gătească. E un film de văzut atunci când ai nevoie de o doză de optimism și energie pozitivă.

Avem confirmarea că va intra pe Max luna aceasta, dar nu și data exactă.



10. Chunking Express (1994)

chungking-express filme optimisteChunking Express e Amelie în variantă chinezească. 🙂 Mai mult, dacă ți-a plăcut In The Mood for Love, cu siguranță trebuie să vezi și Chunking Express. Un film al aceluiași Wong-Kar Wai și cu același Tony Leung în rol principal, Chunking Express este tot un film de dragoste dar mult mai vesel, mai ușor și optimist față de deja clasicul In The Mood For Love. Dar e la fel de poetic, emoționant și frumos vizual. Așa că dacă vrei să iei o pauză de comediile romantice din ultimii ani, Chunking Express se va simți ca o gură de aer proaspăt.

11. Working girl – nu e pe streaming momentan

working girl comedii de dragoste anii 80E una dintre comediile de dragoste foarte reușite, dar intrate într-un con nemeritat de umbră. Working Girl are o energie atât de pozitivă și un ritm atât de alert, încât n-are cum să nu-ți transmită o stare de bine. Tess (interpretată de Melanie Griffith) e secretara ambițioasă a unui manager de pe Wall-Street. Managerița (Sigourney Weaver) își rupe piciorul, iar în lipsa ei Tess joacă oarecum rolul lui Sigourney Weaver. Și îl cunoaște între timp pe Jack Trainer (Harrison Ford)…Ce zici de o comedie romantică despre dragostea în corporație? 😀

12. Mujeres al borde de un ataque de nervios / Femei în pragul unei crize de nervi (1988)

Mujeres al borde de un ataque de nervios filme optimisteUn lucru trebuie să ştim înainte să ne cufundăm în lumea cu iz retro, uşor suprarealistă din Mujeres al Borde de un Ataque de Nervios, o să avem de-a face cu o intreagă “faună” feminină. Nesigure, geloase, iraţionale, criminale, femeile în pragul unei crize de nervi vă vor aduce în pragul unei crize de râs. Filmul este un tur de forţă prin imaginarul cam fugit de-acasă al lui Pedro Almodovar, iar de aici nu putea să lipsească una din actriţele sale preferate : androgina Rossy de Palma.

13. Tampopo (1985) – foodie movie 

Tampopo-top filme de vazutMâncarea bună aduce oamenii împreună, îi relaxează, le dă o stare de bine. La fel ca și un film bun :). Tampopo e o combinație dintre cele două, pentru că e un foodie movie excelent și un feel good movie prin excelență.

Realizată în 1985, dar descoperită de occidentali mai ales după apariția curentului foodie movies, această comedie e un ramen western, combinând ideea de spaghetti western și pe cea de supă japoneză cu tăiței, ramen. Dacă-ți plac mâncarea, umorul bun, cultura mâncării în general, nu doar cea japoneză, atunci e musai să cauți Tampopo. Este efectiv o experiență cinematografică de neuitat, care are în plus energie pozitivă și optimism cât 10.


14. Singing in the rain / Cântând în ploaie (1952)

singin in the rain gene kelly filme vechiCând ne gândim la filme optimiste nouă ne vine în minte indubitabil Singing in the rain. 🙂 Ți se pare tristă ploaia? Nicio problemă, uită-te la Singing in the rain și ploile îţi vor părea întotdeauna simpatice după ce-l vei urmări pe Don Lockwood (Gene Kelly) trecând în paşi de step de la lumea filmului mut la cea a filmelor cu sunet. Nu ai nevoie decât de o umbrelă pentru a te bucura de primele picături de ploaie. Pentru că, deşi titlul filmului se referă mai degrabă la bucuria de a cânta, cântecul nu este decât un pretext pentru dans.

15. Beauty and The Beast / Frumosa și Bestia (1991) –Disney +

beauty-and-the-beast-filme pentru copiiFrumoasa și Bestia nu e doar unul dintre cele mai frumoase, emoționante și optimiste animații din toate timpurile, ci poate fi cu ușurință inclus într-un top al celor mai bune filme realizate vreodată. E un feel good movie, dar și un film de referință, atât pentru copii, dar și pentru adulți.

Beauty and The Beast, varianta din 1991, deși e un film animat, este unul dintre cele mai frumoase filme de dragoste. Și e una dintre cele mai înduioșătoare și sensibile comedii. O să vă prindă încet-încet în mrejele poveștii și o să îl iubiți la final. Asta dacă nu l-ați văzut și nu îl aveți la inimă la fel de mult ca noi deja. 🙂 Disponibil pe Disney Plus.

16. WALL-E (2008) – îl găsești pe Disney+

wall_e filme pentru copiiCâștigător al Oscarului pentru cel mai bun film de animație în 2009, Wall-E e unul din acele filme pentru copii care apar cel mult o dată la 10 ani. Foarte cald, uman, superb animat, original și molipsitor cu optimismul pe care îl emană. Creat de Pixar pentru Disney, la fel ca multe alte animații reușite din ultimii 20 de ani, WALL-E iese din pluton prin delicatețea cu care înfățișează umanitatea robotului Wall-E.

Deși e un robot care compostează gunoi, are sensibilitatea unui copil, care simte nevoia de interacțiune, tandrețe și atenție. Rămas singur pe Pământ pentru a strânge deșeurile lăsate în urmă de umanitatea plecată în spațiu, Wall-E ascultă cu nostalgie muzică din filme hollywoodiene vechi și strânge tot felul de mici artefacte umane ca un mic arheolog: linguri, furculițe, mixere, brichete etc.


Într-un peisaj apocaliptic lăsat în urmă de consumerismul fără margini, Wall-E e delicat ca o floare. Prietenii lui cei mai buni sunt un gândac, o plăntuță și personajele din filmele vintage. Dar nu pentru mult timp, pentru că omenirea trimite o sondă pentru a vedea dacă s-au îmbunătățit condițiile pentru viața pe Terra. Sonda Eve, pe numele ei, e un roboțel cam impulsiv, dar Wall-E se îndrăgostește nebunește de ea. Într-o asemenea măsură încât își pune existența în pericol și o urmărește în spațiu…

Disponibil pe Disney PlusRating: AG, audiență generală.

17. Green Book: O prietenie pe viață (2018) – vine pe MAX din ianuarie 2025

green book filme de comedie

Câteodată cauți să vezi un feel good movie dar parcă nu se mai produc, nu-i așa? Ei, bine, când te afli în astfel de momente, să-ți amintești de recomandarea noastră, comedia Green Book.

Pentru noi a intrat în topul comediilor, pentru glume, dar și pentru optimismul și pozitivitatea pe care le transmite. Pentru că este un film de călătorie cu poveste bine construită, dialoguri deștepte și personaje solide. Se poate naște o prietenie între un bodyguard cu idei puține dar fixe și un pianist cu fițe? Da, dar numai după multe râsete.

A câștigat în 2019 Oscarurile pentru cel mai bun film, cel mai bun actor principal și pentru cel mai bun scenariu. Citește și recenzia noastră Green Book.

Nu știm exact în ce zi va reveni, dar avem confirmarea că va intra pe Max luna aceasta.

18. Bringing up Baby (1938)

De multe ori cei mai optimiști dintre noi sunt cei care ignoră aspectele negative și merg înainte, de multe ori chiar cu multe reușite. Cam așa și Susan (Katharine Hepburn) din Bringing Up Baby, care nu crește un copil, ci are grijă de un leopard și se comportă cu el ca și cum ar fi o pisică de casă. Oare o să i se înfunde sau îl va cuceri pe David (Cary Grant) petrecând mult timp împreună cu el și Baby?

Poate nu sunteți fanii filmelor vechi, dar doi dintre actorii care sparg ecranul prin optimismul, entuziasmul și puterea de a muta munții din loc pe care le transmit au fost Katharine Helpburn și Cary Grant. Dacă ai nevoie de o doză de energie și pozitivitate, poți alege aproape orice film în care joacă unul sau ambii și vei vedea că îți revine cheful și pofta de viață. 😀

O comedie clasică, considerată printre cele mai haioase comedii ale cinematografului american din toate timpurile de American Film Institute, Bringin Up Baby are chiar în titlu referința la felina-personaj a filmului. Da, nu e vorba de o pisică, ci de un leopard îmblânzit care e mai pisicită și pisicoasă decât cea mai domestică dintre pisici: se freacă de pantalonii lui Cary Grant și de rochia lui Katharine Hepburn, toarce cu un bas impresionant și stă cu burta în sus ca să fie mângâiat. Baby e trimis de fratele lui Susan (Katharine Hepburn) din Brazilia, iar ea îl folosește ca pretext pentru a petrece cât mai mult timp cu David (Cary Grant), bărbatul de care s-a îndrăgostit. Cei doi actori, împreună cu leopardul, fac o echipă foarte haioasă care te prinde din primul moment.

Cary Grant și Katharine Hepburn se înțeleg perfect pe ecran, sincronizarea stărilor și replicilor fiind demnă de un cuplu de comedieni cu tradiție de scenă. Scenariul și dialogul filmului nu sunt nici ele mai prejos, în timp ce totul se leagă în jurul unei feline cu lipici.


19.  Dr Strangelove (1964)

dr strangelove filme vechiUn film care discută despre o potențială apocalipsă și o criză nucleară într-o listă cu filme optimiste? 🙂 Da, pentru că uneori exuberanța oamenilor nebuni și exaltați e uneori inspirațională pentru noi, oamenii normali. 🙂 În primul rând pentru că vedem că se poate mai rău 😀 dacă suntem genul care suntem motivați de genul ăsta de idee. Dar și pentru că întotdeauna amenințarea morții poate fi eliberatoare, viața e trăită mai intens pe front sau în spitale…

Dar Dr. Strangelove este în lista noastră în primul rând pentru energia nebună pe care o transmite, pentru râsul cathartic și pentru geniul jocului lui Peter Sellers. Sellers joacă sclipitor mai multe roluri în acest film încât ne spunem că dacă el poate să facă bine așa multe lucruri în același timp, imposibil să nu putem și noi să fim optimiști și să mergem mai departe cu ce ne-am propus.

Dr. Strangelove (regizată de Stanley Kubrick) satirizează criza nucleară dintre Statele Unite și URSS din anii ’60. Așa că nu scapă de ironie politicieni, generali, amantele generalilor, ambasadori și mulți alții. O comedie neagră semnată de Stanley Kubrick nu poate fi decât o capodoperă. Dacă personajele principale, de la un om de știință de origine germană care a luat-o puțin mai mult pe ulei, la un ofițer englez și până la președintele Statelor Unite, sunt toate jucate de Peter Sellers, pur și simplu orice recomandare este de prisos. Pentru că imaginația lui Kubrick își află perfect contraponderea în jocul genial al lui Peter Sellers.

20. Roman Holiday – disponibil pe SkyShowtime

roman holiday 

Când zici filme optimiste n-ai cum să nu te gândești la rolurile lui Audrey Hepburn, care te vor scoate întotdeauna din cele mai negre gânduri și te vor face să simți bucuria de a trăi. Și ce bucurie să regăsim acest film disponibil și pentru streaming.

Poate cea mai veselă și autentică apariție pe care o are Audrey Hepburn în lumea filmului este chiar în primul ei film, Vacanță la Roma. Comedia romantică Roman Holiday (Vacanta la Roma,1953, regia William Wyler) este povestea iubirii intre femeia-ingenua si The Big Bad Wolf, care se dovedeste a nu fi tocmai asa rau intentionat.

Este filmul de debut al lui Audrey Hepburn intr-un rol principal (pentru care a primit un Oscar), o actrita facuta parca pentru roluri romantice. Fragila, candida dar paradoxal puternica, Audrey este in film o printesa ce ajunge sa se plimbe singura prin Roma, in timp ce escorta o cauta pentru revenirea la indatoririle regale. Pe urmele ei se gaseste un jurnalist fara scrupule, jucat de Gregory Peck, ce vrea sa exploateze evadarea lui Audrey din senzationalism jurnalistic.

Dar nebuniile delicioase si nevinovate pe care le face Audrey pe strazile Romei, lipsa oricarei griji, libertatea ei, toate sunt molipsitoare si pentru noi, si pentru Peck. Astfel, intre cei doi rasare o “iubire de vacanta”, vacanta lui Audrey.

Acestea sunt câteva dintre preferatele noastre în materie de filme optimiste. Dar lista nu e nici pe departe completă. Am fi adăugat dar trebuia să ne oprim undeva de la multe filme pozitive cu Tom Hanks, la Cei doi papi, Amelie, Midnight in Paris, Crazy Stupid Love, Catch me if you can, Arsenic and old lace, Call me by your name și multe-multe altele.

Vezi și

TOP 10 comedii din 2022

6 Filme noi de neratat

Tár (2022) – trailer – pe streaming

Filmul Tár, pe care îl așteptam în România din 2022, dar nu a fost distribuit în cinematografe, a devenit disponibil pentru streaming spre finalul lui 2023 pe SkyShowtime, dar a schimbat platforma între timp.

Un tur de forță pentru Cate Blanchett, Tár este un film despre cât de ușor devenim irelevanți, chiar și cei mai puternici și influenți dintre noi.

Lydia Tár, una dintre cele mai apreciate dirijoare, creativă, profesionistă și impresionantă în modul în care se impune în fața tuturor ajunge mică, neinteresantă, nebăgată în seamă, în ciuda talentului. Mai devreme sau mai târziu cu toții suntem depășiți de lumea în care trăim, care avansează în gusturi, tehnologie, valori, în timp ce generațiile relevante până atunci cad în desuetudine și bătrânețe… Este o lege a firii de care uităm de foarte multe ori.

Todd Field, care nu a mai lansat un film tocmai din 2006, de la Little Children, ne oferă prin Tár unul dintre cele mai elocvente și greu de uitat filme din ultimii ani, pe care ți-l recomandăm fără rezerve. Singurul minus este lungimea lui considerabilă, aproape 2 ore și 40 de minute 🙂

Tár este disponibil pe Netflix.

Cinderella – spectacol de balet Royal Ballet and Opera

După diverse spectacole de balet la Opera Română din București, “culminând” cu o gală de balet la care s-a dansat pe muzică de pe CD, adică fără orchestră live, ne-am hotărât să facem o schimbare și am încercat Royal Ballet and Opera din Londra.

Am ales Cinderella/Cenușăreasa pe muzica lui Prokofiev pentru că voiam un spectacol care să ne introducă în atmosfera specială a sărbătorilor, cu magie, optimism, bună-dispoziție, eventual zâne, prinți și prințese, pentru că am mers cu copilul. Dar ce ne-a convins 100% a fost oportunitatea de a o vedea pe balerina Marianela Núñez în rolul principal.

Ne așteptam, bineînțeles, ca spectacolul să fie mai bun față de ce putem urmări la București, dar nu ne așteptam să fie cu atât de mult mai bun! Ne-a transportat într-o lume de vis, dar și cum mult umor, o lume plină de grație, dar parcă fără efort, dominată de modestie din partea balerinilor, nu de autosuficiență. De calitatea muzicii nici nu mai are sens să vorbim, dacă facem comparație cu orchestra Operei din București…

Spectacolul și-a atins pentru noi total scopul: am ieșit și mai îndrăgostiți de balet, convinși de realitatea magiei și a lumilor din povești și de faptul că trăim în cea mai bună și generoasă dintre lumile posibile.

Vă recomandăm să încercați o ieșire la Londra pentru o astfel de experiență, eventual să luați din timp bilete la încă unul sau două spectacole de teatru sau ce vă place. Biletele pentru locuri bune la Royal Ballet and Opera sunt aproximativ de cinci ori mai scumpe față de Opera Română dar noi zicem că merită diferența.

Este o experiență de avut în vedere și pentru copii, dacă se alege un spectacol potrivit pentru vârsta lor. Noi nu am mers la o reprezentație family friendly și nici la matineu, pentru că voiam să o vedem pe Marianela Núñez și data respectivă a fost singura opțiune valabilă, dar copilul de 6 ani a fost total captivat timp de trei acte, pentru că pur și simplu spectacolul a fost atât de bun! 🙂

O opțiune este și platforma de streaming a Royal Ballet and Opera, unde puteți vedea nenumărate spectacole de balet și operă, inclusiv Cinderella, cu Marianela Núñez în rolul principal. Aveți aici întreaga listă de spectacole Royal Ballet and Opera disponibile pentru streaming la acest moment.

Douglas is Cancelled (2024)

E un serial scurt britanic, cu doar 4 episoade, de tip comedie-dramă, cu dialoguri foarte bune, alerte și pline de duh 🙂 și o critică socială la adresa sexismului, cancel culture, rețelelor sociale și a superficialității cu care judecăm oamenii și faptele în epoca Twitter/X și a celorlalte rețele de gen. Douglas is cancelled e un must-see dacă îl comparăm cu serialele noi de pe platformele de streaming.

Considerat o adevărată comoară națională care, aparent, nu poate greși, Douglas Bellowes (Hugh Bonneville) are parte de o viață privilegiată, până când face o glumă imprudentă
la nunta vărului său.

Ajuns la vârsta mijlocie și cu părul grizonat, Douglas este crainicul de știri respectat și experimentat al emisiunii Live At Six. În culisele emisiunii, Douglas are constant nevoie de încurajare din partea lui Madeline (Karen Gillan), colega sa mai tânără de platou, expertă în tehnologie și în rețelele sociale.

În timpul isteriei și asaltului digital care urmează glumei sexiste, presupusa indiscreție a lui Douglas este disecată și dusă la extreme, toată lumea având o părere pe această temă. În efortul de a scăpa de această polemică, Douglas se află într-o situație haotică și imposibil de gestionat, dar va putea oare conta pe sprijinul agentului și al colegilor săi? Ce urmează să facă Douglas? Este o victimă a „culturii boicotării”/ cancel culture? Cu 2 milioane de urmăritori, care este motivația lui Madeline de a posta în numele lui Douglas? Prieten sau dușman? Aceasta este întrebarea.

A intrat pe SkyShowtime din 5 septembrie 2024.

The Day of The Jackal (2024)

Pentru că tot sunt de actualitate comploturile, spionii și avansul populismului în politică, a extremei drepte și nu numai, serialul britanic The Day of The Jackal este un must-see.

Dar nu doar pentru relevanța temelor, ci și pentru că este un thriller reușit. The Day of the Jackal te absoarbe și te ține în priză pentru că este scris de un profesionist adevărat. Se bazează pe cartea cu același nume a lui Frederick Forsyth, autor care nu scrie din auzite și care a vândut peste 70 milioane de cărți.

De asemenea, producătorii se abțin din a transforma materialul în varză cu carne, cum se întâmplă în cazul unui alt serial asemănător, dar de pe Netflix, Black Doves. În cazul Black Doves scenariul este neserios și necredibil, un thriller amestecat cu romantism și scene de familie care nu își găsesc locul printre scenele de violență pură și pare mai degrabă un entertainment pentru momentele de rulat sarmale în bucătărie, nu un serial care se ia în serios.

Un asasin singuratic foarte profesionist, Șacalul (Eddie Redmayne) pare că și-a găsit nașul într-un ofițer tenace de informații britanic (Lashana Lynch) care începe să-l pândească pe șacal într-o urmărire de-a șoarecele și pisica prin Europa.

În serial apare și Úrsula Corberó  (Money Heist) în rolul Nuriei, o persoană aflată în centrul vieții personale a Șacalului, care nu știe cine este el cu adevărat.

A început să fie “difuzat” pe SkyShowtime din 6 decembrie, cu 6 episoade disponibile până acum. Următorul episod apare vinerea viitoare.

În total, serialul are 10 episoade, ca orice producție care se respectă, nu 4, 5 sau câte episoade consideră fiecare producător că ar fi potrivit. 🙂

Până la următorul episod, îți recomandăm și filmul The Day of The Jackal, tot pe SkyShowtime, bazat pe aceeași carte, extraordinar de bine realizat și acesta, cu o imagine de nota 10, plus la fel de relevant ca temă, mai ales acum, când se discută despre influențe politice din cercuri militare.

XGIMI MoGo 3 PRO: Proiectorul care transformă orice spațiu într-un cinematograf sau în Muzeul Simțurilor

Tehnologia avansează rapid și în domeniul proiectoarelor, încât acestea devin din ce în ce mai performante și prietenoase pentru utilizatori într-un timp record, tinzând să devină un gadget mainstream. Așa cum mai toți avem acasă un TV, acum vom avea un proiector, care să ne transforme orice cameră într-o sală de cinematograf sau să ne creeze atmosfera pe care ne-o dorim (cu proiecții de artă, imagini din natură, cosmos etc). Astfel, experiențele sunt din ce în ce mai imersive, cu minim efort, la noi acasă.

De exemplu, liderul în domeniu XGIMI a lansat generația a 3-a a proiectorului său MoGo Pro, care este o soluție completă de proiecție, compactă și ultra portabilă. Nu ai nevoie de cabluri, laptop sau boxe! Ai totul înglobat în proiector la o calitate care pe noi ne-a impresionat, plus vine cu un design uau.

Un design inovator și portabil

mogo 3 xgimi

MoGo 3 a fost complet reproiectat pentru a fi și mai compact față de generațiile anterioare. Cu un design escamotabil care protejează lentila, acest proiector are un corp ingenios așezat într-un cilindru. Acesta permite ajustarea verticală și orizontală, pentru a găsi mereu unghiul perfect. La baza acestuia se află difuzoarele și portul USB-C cu PD 3.0, care te lasă să te alimentezi de la o baterie externă compatibilă.

Faptul că XGIMI a foloseste acum portul Micro HDMI (cu suport ARC) ne demostrează că este costruit pentru a nu fi conectat prea des cu ajutorul unor cabluri la alte surse de continut.

Tehnologie de vârf și performanță

MoGo 3 folosește tehnologia DLP, oferind o rezoluție nativă Full HD (1920×1080 pixeli) și suport pentru HDR. Cu o sursă de lumină LED care promite o durată de viață de 25.000 de ore, acest proiector te încântă cu culori vii și clare, acoperind 90% din spațiul de culoare DCI-P3. Luminozitatea declarată este de 450 de lumeni care impreună cu cele 2 difuzoare de 5W de la Harman Kardon asigură o imagine si un sunet fantastic, suportând tehnologiile Dolby Audio și Dolby Digital.

Conectivitate fără limite

Conectivitatea este esențială, iar MoGo 3 nu dezamăgește din acest punct de vedere. Cu wireless (2.4/5GHz, 802.11a/b/g/n/ac),  Bluetooth 5.1, un port USB și un port Micro HDMI (da, va trebui să folosești un adaptor, care nu e inclus in cutie), acest proiector îți oferă flexibilitate maximă. Rulează Android TV, şi vine cu Netflix vine preinstalat, gata să îți ofere divertismentul dorit.

Autofocalizare și imagine clară

Imaginile proiectate sunt clare şi cel putin fel de bune ca la fratele mai mare, XGIMI HALO+. Sistemul de autofocalizare și autoajustare este rapid și eficient, ocolind obiectele din calea proiectorului pentru a asigura o experiență de vizionare fără întreruperi. Culorile sunt vibrante și saturate, oferind o imagine extraordinar de dinamică.

Libertate și independență

XGIMI Mogo 3___

XGIMI MoGo 3 este gândit să fie cât mai independent, renunțând la mufa audio jack. Această alegere îndrăzneață subliniază convingerea XGIMI ca MoGo 3 PRO este un pachet complet fiind capabil să livreze oriunde fără a fi conectat la nimic extern.

Aspecte negative: ne-am tot gândit ce nu ne-a plăcut la Xgimi MoGo 3, pentru că, în general, dacă nu zici și ceva de rău, nu ești credibil în fața cititorilor. 😀 Dar în afară de portul microHDMI, pe care poți să-l folosești cu un adaptor care nu se află în pachetul standard, nu am găsit niciun alt aspect care ar putea fi interpretat ca negativ…

Concluzie

Toată lumea vrea un ecran mare oriunde, dar cablurile HDMI, laptopul sunt incomode. Toată lumea vrea o solutie plug and play compactă, care renunţă la vechile reţete clasice de design, care inglobează aplicaţiile şi sunetul. Generaţia a 3-a a proiectorului XGIMI MoGo exact asta oferă, o solutie completă de proiecţie, compactă şi ultra portabilă.

XGIMI MoGo 3 este cu adevărat un pas înainte în portabilitate și design, care  îți oferă libertatea de a te bucura de divertisment oricând și oriunde. Pregătește-te să te bucuri de o experiență cinematografică la un nou nivel!

The Diplomat (2023) – serial Netflix- 1 nominalizare la Emmy

Update 11 octombrie 2024: Un nou sezon, al doilea, va avea premiera pe 31 octombrie. Înainte de a avea feedback-ul privitorilor, Netflix l-a reînnoit deja pentru un al treilea sezon.

17 iulie 2023: E unul dintre puținele seriale Netflix din ultimele luni care ne-a plăcut: complex, cu ritm alert, simpatic, cu dialoguri sharp și super bine jucat. Așa că ne bucurăm pentru nominalizarea lui Keri Russell, actrița din rolul principal, pentru nominalizarea la Premiile Emmy pentru cea mai bună actriță într-un serial de tip dramă.

The Diplomat/Diplomata este un serial thriller politic, de la scenarista și producătoarea executivă a serialului Homeland, Deborah Cahn. Deborah a semnat un contract cu Netflix pe mai mulți ani, iar prima “creație” care iese din acest parteneriat este Diplomata. Deborah Cahn este showrunner la Diplomata, adică persoana care are ultimul cuvânt când vine vorba de acest serial și e implicată inclusiv pe partea de scenariu.

În toiul unei crize internaționale, o diplomată de carieră (jucată de Keri Russell – o știi din Felicity și The Americans) trebuie să facă față noului post de ambasadoare în Marea Britanie și căsniciei turbulente cu un politician de succes. 

The Diplomat a apărut pe Netflix pe 20 aprilie 2023.

Ultimele articole